Într-o lume puternic digitalizată, în care putem vedea orice țară la o atingere de ecran, să trimiți o carte poștală poate părea deja de domeniul istoriei. Dar lucrurile nu stau deloc așa.
Colecționari din toate colțurile lumii se reunesc pe o rețea socială a lor și își trimit cărți poștale care prind valoare cu cât mai mulți kilometri parcurg, tocmai pentru că sunt ”sent from origin”: adică au plecat dintr-un oficiu poștal, cu timbru și ștampilă și sunt scrise de mână pentru tine.
Pasionat de timbre, Mihnea Răducu a intrat în această lume și a identificat o nișă total neexploatată, cea a cărților poștale educaţionale și așa au luat naștere colecții precum Flags of The World sau Maps of The World, o serie de cărți poștale la care muncește cu o pasiune uriașă și pe care le caută colecționari din toată lumea.
Deși România nu are mai mult de 30-40 astfel de pasionați, în lumea întreagă sunt peste 800.000 de oameni care colecționează, scriu, trimit și primesc cărți poștale, unii din plăcere, alții pentru a-și asigura traiul de toate zilele.
Povestea lui Mihnea Răducu începe în 2012, când s-a lăsat de fumat și și-a propus să se apuce de colecționat timbre. Nu i-a luat mult să realizeze că în România acesta e un hobby foarte scump, dar deja descoperise și platforma Postcrossing, un loc în care te înregistrezi și primești cărți poștale, la întâmplare, de la necunoscuți.
”Tu te înscrii acolo cu adresa ta, spui câteva lucruri pe care îți place să le faci și sistemul îți dă cinci adrese random din cei care sunt înscriși. Tu vei trimite cinci cărți poștale către aceia, dar în același timp tu primești cinci cărți poștale de la niște adrese random. Nu știi de unde.
Poți să ai surpriza să primești din Coasta de Fildeș sau din Sudan, cum am primit eu o carte trimisă în martie 2020 și care a ajuns în aprilie 2021 la mine”, povestește Mihnea Răducu pentru SpotMedia.ro.
A primit cărți din Teritoriile australe şi antarctice franceze, dar și din Republica Dominicană (trecută printr-un uragan) și sunt cărți poștale pe care el le numește cu drag ”supraviețuitoare”.
Apucându-mă de colecționat cărți poștale, lumea spunea: ”Eu vreau steaguri”. Și eu voiam steaguri. Și hărți. Dar nu exista nicio carte poștală cu steagul României, spre exemplu.
Și în acel moment am făcut FW, seria Flags of the World, iar colecționarii din lume i-au spus FOTW.
Așa am făcut cartea cu steagul, două treimi steagul, o treime informații: Cum arată stema țării respective, cum se numește țara în limba oficială, care este capitala, numărul de locuitori, harta țării și locul unde este poziționată țara pe harta lumii. Să și înveți ceva.
În partea de jos a vederii sunt trei informații de ”unique famous history” și de cele mai multe ori am încercat să culeg aceste informații de la localnici. Dacă nu, am confruntat Enciclopedia Britannica și Wikipedia. Plus site-urile agențiilor de turism.
După România mi-a fost cerut imediat și Germania. Atunci cu steagul României a apărut și ideea de a-mi face propria firmă de cărți poștale. Era în 2016, în luna martie, își amintește fondatorul PostcardsMarket.
După steagul Germaniei, a urmat steagul Chinei și, apoi, toate țările.
”Apoi a venit către noi un cetățean din Liechtenshtein care e IT-ist și care a spus că el are hărțile lumii desenate și dacă vrem să colaborăm. Așa a apărut MOTV (Maps Of The World)”, povestește Mihnea Răducu.
Firma sa are acum 256 de hărți, dintre care 195 de țări recunoscute de ONU și vreo 230 de steaguri.
”Ce este cel mai interesant la aceste cărți poștale este să fie colecționate Sent from origin. Toată lumea solicită W&S (Written and Stamped).
Eu unul aștept de cinci ani să primesc o carte poștală din Venezuela. Este inflația atât de mare, încât ca să trimiți o carte poștală îți trebuie vreo o mie de timbre.
Însă am primit carte poștală din Coreea de Nord.
Cel mai interesant a fost când am primit din Coasta de Fildeș o carte poștală făcută de mine. Cineva făcuse o comandă din Estonia și nu știam unde o să ajungă. Iată că s-a întors în mâna mea Sent from Origins”, povestește Mihnea Răducu.
Pasiunea și business-ul fac o carte poștală bună
Antreprenorul spune că, deși afacerea nu e mare, îi asigură un salariu. Și o spune comparând viața de business cu cei 7 ani petrecuți în Coca Cola și alți 13 ani în industria farma.
Ciudățenii de comenzi
Domeniul în care și-a dezvoltat afacerea este inedit, iar fiecare zi vine cu noi provocări. Mihnea Răducu își aduce aminte de colaborarea sa cu un cetățean din Burundi, care a găsit această nișă ca pe un mod de viață.
”El stă într-o mahala din Bujumbura, unde au și război civil. El trimite, contra cost, fie o carte poștală, fie un plic cu timbre (asta e o altă categorie de colecționari, care colecționeză plicuri cu anumite timbre).
Strânge bani de la mai mulți colecționari, 50-70 de cereri, și merge patru zile cu autobuzul până în Congo, Zambia sau Tanzania să trimită cărți poștale de acolo. Și astfel el își poate asigura traiul lui și familiei lui.
El plătește trei euro pe lună la postul de poliție ca să poată să-și încarce telefonul cu curent. Are abonament de Internet, dar nu are curent electric la el acasă”, povestește Mihnea Răducu.
Afacerea se dezvoltă
După ce a epuizat ideile cu hărți și steaguri, a început să includă coduri QR cu imnul fiecărei țări. De asemenea, s-a orientat către cărți poștale cu costume populare.
”Am găsit un cetățean din Brăila, pictor de biserici, care a făcut costumul popular românesc, german, olandez, american.. vreo 30 și ceva de modele. Lăcuire selectivă, de calitate. Asta mi-am dorit mereu, să ofer oamenilor ceea ce aș vrea să primesc eu. Calitate”, spune el.
Iar calitatea i-a fost recunoscută în toată lumea, inclusiv în Trinidad Tobago, unde există o ”comisie de emblemă” care i-a mulțumit pentru modul în care le promovează țara.
De fapt, recunoaște antreprenorul, ce face el este și un mod de promovare a țării.
”Sunt multe țări care așa se promovează, prin steaguri și prin cărți poștale. Când trimiți o carte poștală din România oriunde în lume, tu promovezi România. Pe ea ai semnul statal, care este timbrul cu numele țării, ai moneda locala (la noi leul) și ai informații despre țara respectivă, să te încânte să vrei să afli mai mult și să vrei sa o vizitezi”, explică el.
Afacere din tată în fiu
Mihnea Răducu speră ca fiul său să-i moștenească pasiunea și să ducă mai departe afacerea pe care deocamdată o dezvoltă el împreună cu un fotograf specialist National Geographic.
Între timp are planuri de a-și deschide sucursale în Olanda și poate chiar în Indonezia.
”În Indonezia este o comunitate de postcrosseri foarte bine închegată. Am pe cineva acolo căruia îi trimit o cantitate mare și el le vinde local”, spune el.
”În Olanda… aproape oricine iese la pensie se apucă să călătorească și să scrie cărți poștale. Am o doamnă care ne-a vizitat, care este pensionară și toată ziua scrie cărți poștale. În pandemie, însă, nu s-a putut deplasa. Prin aceste cărți poștale ea călătorea virtual”, continuă Mihnea Răducu.
Despre prezent, antreprenorul Mihnea Răducu spune că se află într-un punct în care se simte perfect, face ceea ce-i place și primește cu brațele deschise provocarea fiecărei zile de lucru care urmează.
Citește și: