Ce înseamă să fii cinefil, cum te apropie filmele de oameni de pe alte meleaguri, dar și cât de important este să dezbați un film bun cu oameni ce îți împărtășesc pasiunea, ne explică Mirona Radu, curator de film, producător și creatorul Film O’Clock International Film Festival.
Cu puțin timp înainte ca pandemia să izbucnească, ea a s-a gândit să-și creeze propriul festival de film, iar pentru a adăuga un factor inedit, s-a gândit să aducă pe scena reală și virtuală filme de la vecinii noștri de meridian (25 de grade longitudine estică), Lituania, Grecia, Egipt și Africa de Sud.
A adunat cele mai frumoase filme românești și le-a adăugat festivalului, iar rezultatul a fost o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică.
Pentru început, aș vrea să ne vorbești despre tine și despre pasiunea ta pentru film.
Filmul este pentru mine un mod de a comunica și de a mă exprima. Cred că împărtășind povești și emoții, ne putem apropia de semenii noștri și îi putem cunoaște mai bine, putem să-i înțelegem – fie că vizionăm un film creat de altcineva și îl supunem atenției noastre, fie că noi înșine realizăm un film.
Ambele situații ne îmbogățesc. Lucrez de mai bine de 10 ani și studiez de aproape 15 ani acest domeniu cu multă sete și dăruire.
Îmi amintesc cum născoceam tot felul de povești la grădiniță, iar ceilalți copii formau un cerc în jurul meu și mă ascultau cu nerăbdare sau cum, copil fiind, mergeam la cinematograful din oraș să văd filme.
De altfel îl consideram un loc plin de farmec, pe lângă care treceam zilnic în drumul spre școală - eram emoționată când se amplasau afișele noilor filme, când vedeam oameni care așteaptă la intrare joviali și implicați în tot felul de discuții.
Acum realizez că de atunci mi se părea că filmele aduse în acel oraș micuț de provincie reprezentau legături cu oamenii de pe alte meleaguri.
Era o invitație la o formă de dialog pe care mi-o doream onorată, de la care nu aș fi vrut să lipsesc.
Filmul este un mijloc ce mi-este mai familiar decât altele și pe care pot să îl utilizez ca să mă pot apropia de cei de lângă mine.
Ce înseamnă, mai exact, să fii un cinefil și cum se poate forma un astfel de gust încă din tinerețe? Câte filme ar trebui să vezi? Putem face o paralelă cu cititul cărților?
Pentru mine un cinefil este o persoană care vizionează cu plăcere filme, care recomandă filme oamenilor dragi, care poartă discuții despre acestea cu prietenii și familia, care poate recunoaște marii autori sau curente importante din cinema.
Noi cei care și lucrăm în acest domeniu nu ne putem numi cinefili.
E absolut firesc să iubim ce lucrăm, să avem cunoștințe, să avem asemenea conversații.
Apoi nu cred că numărul e important ci calitatea vizionării și a efectelor sale, precum și dorința exersării sensibilității prin artă.
Cred că filmele bune ne pot influența, așa cum ne pot forma și cărțile bune, și cred că aș putea face o paralelă între lectură și vizionarea de filme.
Am organizat acum câțiva ani un club de carte într-un spațiu creativ construit de mine și sora mea – acele întâlniri erau minunate.
Discuțiile ce se nasc sunt importante, ideile, opiniile, faptul că intrăm într-un dialog cu sinele și cu celălalt – nu neapărat legat de subiect ci de ceea ce simțim și de ceea ce suntem.
Întreaga ta carieră este încununată acum prin lansarea Film O’Clock International Festival al cărui director ești. Spune-ne despre ideea care a stat la baza acestui proiect și despre abordarea vizionară de a crea un festival de film hibrid cu puțin înainte ca pandemia să mute arta și cultura în online.
Este adevărat că am gândit acest festival hibrid de la bun început, deși prefer vizionarea filmelor în sala de cinema. Nimic nu egalează magia experienței în cinematograf.
Dar pentru un astfel de festival complex, desfășurat într-un spațiu geografic extrem de extins, aceste platforme de tip video on demand sunt utile, chiar esențiale.
Ne dorim să ajungem la un număr cât mai mare de oameni, care poate nu ar avea acces la cinematografele partenere din acele teritorii, dar poate ar dori să ia parte la eveniment.
Anul acesta proiecțiile online au fost găzduite de Festival Scope – o platformă dedicată recunoscută în industrie.
Nu am renunțat însă la proiecțiile la ore exacte, astfel că spectatorii din cele cinci țări participante se puteau conecta aproximativ în același moment, atât online cât și cu spectatorii din spațiul fizic de la Cinema Muzeul Țăranului din București.
Ați fost în vreun mod afectați de venirea pandemiei?
Sectorul cultural a fost puternic afectat, este clar. Suntem însă bucuroși și mândri că am reușit să obținem co-finanțarea din partea Administrației Fondului Cultural Național.
În ceea ce privește modul de lucru, acesta a fost afectat – este mult mai greu să lucrezi de la distanță, comunicarea este mai greoaie, și s-a simțit acest lucru chiar și în echipa condusă de mine la București.
De asemenea, toți am trecut și încă trecem printr-o perioadă greu de înțeles, de schimbări majore, cu atât mai mult este greu să îți menții voioșia și speranța că lucrurile se vor îndrepta curând.
Trebuie să fim cred înainte de toate lucizi și conștienți de gravitatea situației în care ne aflăm. Dar nu trebuie nici să disperăm.
Lucrând la astfel de proiecte în care ne găsim un sens putem avea o salvare. Pentru mine așa a fost.
Dar mai trebuie să găsesc și înțelegerea că aceste momente dificile sunt traversate și de publicul căruia ne adresăm prin acest festival.
Iată că din cele cinci teritorii doar în România au fost permise aceste proiecții fizice. Cred însă că siguranța și sănătatea oamenilor sunt cele mai importante.
Pe ecrane au rulat proiecții din Lituania, România, Grecia, Egipt și Africa de Sud. De ce ați ales aceste țări, care este povestea ”meridianului de 25 de grade longitudine estică” transpus în lumea cinematografică și cum s-a legat acest parteneriat?
Având în vedere că ideea de bază a festivalului stă în organizarea de proiecții simultane, a fost clar că mă voi gândi la România și la țările cu care împarte același fus orar, dar și la contactele internaționale pe care mi le-am dezvoltat în ultimii ani în aceste țări.
Apoi, festivalul urmărește aducerea împreună a publicului din țări cu culturi diferite, aflate la distanțe cât mai mari, tocmai pentru a putea elimina această prejudecată că distanțele ne pot separa – o altă misiune importantă a Film O’Clock.
Cu delegațiile tuturor celorlalte patru țări implicate (Lituania, Grecia, Egipt și Africa de Sud) mi-am dorit să lucrez – îi cunosc din alte proiecte, sau am studiat împreună - le admir profesionalismul și entuziasmul.
Fără sprijinul unor colegi entuziaști și serioși este greu să demarezi un asemenea proiect complex. Îmi doresc să pot organiza în timp acest festival în mai multe țări și pe mai multe meridiane.
Acesta este visul meu și acum, după organizarea primei ediții-pilot, cred că este posibil, dar lucrurile bune se construiesc în timp. Este nevoie de răbdare, dăruire și încredere, cred eu.
Cum ați realizat dezbaterile la sfârșitul fiecărei proiecții și cum au fost implicați spectatorii de rând?
Fiecare proiecție a fost urmată de o dezbatere alături de criticul de film Cristi Mărculescu, prieten al festivalului, și membri ai echipei curatoriale – fiecare din noi aflându-ne în alt spațiu, în alt teritoriu.
Discuțiile pe Zoom au fost transmise live pe pagina de Facebook și canalul YouTube ale festivalului, unde spectatorii au putut adresa întrebări.
Din păcate, având în vedere restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii Covid19, aceste discuții nu au mai fost transmise și în sala de cinema (practic trebuia să existe o pauză suficient de mare între proiecții pentru a se putea aerisi și pregăti de o nouă proiecție).
Ceea ce am oferit însă spectatorilor din sală în schimb a fost introducerea filmelor de către mine, fie fizic, fie prin transmisie online pe ecranul de cinema. Întâlnirea cu publicul m-a emoționat profund, chiar și în contextul epidemiei cu un număr evident de persoane diminuat, pentru că m-a reasigurat că nu lucrăm în van.
Ce am văzut din partea României pe ecrane?
Pentru secțiunea filmelor clasice, a filmelor-reper, am ales Balanta în regia lui Lucian Pintilie, iar în competiția internațională au intrat trei scurtmetraje: Bucureștiul văzut de sus, în regia lui Andrei Răuțu, Contraindicații, în regia Luciei Chicoș și Opinci, o animație uimitoare în regia fraților Anton și Damian Groves.
Vom vedea acest festival și anii viitori? Ce planuri aveți?
Ne dorim mult să continuăm să aducem oamenii împreună și să ne bucurăm de un timp folosit cu înțelepciune, în care să reflectăm la noi și la ceilalți.
Cred cu tărie că este nevoie de Film O’Clock și cred că festivalul are locul său în lume. Imediat după ce vom finaliza analiza acestei prime ediții, vom începe pregătirea ediției din 2022. De-abia așteptăm!
