Trei povești despre talent, pasiune și succes la vârste fragede, mulțumită unui ajutor nesperat

Trei povești despre talent, pasiune și succes la vârste fragede, mulțumită unui ajutor nesperat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Puțini sunt tinerii care au ocazia să își pună în valoare talentele de pe băncile școlii, dar și mai puține sunt mâinile întinse către acești copii.

Am stat de vorbă cu Dominique, o tânără care cântă de la 8 ani, cu Mălina, o laureată a festivalului Enescu – maestră a viorii de la 7 ani și Andreea, o tânără care pictează de la 4 ani și care, deși are operele expuse în Franța, Spania, Canada, Anglia și Belgia, nu vrea să plece din România.

Ce au ele în comun?

Pe lângă talentul și pasiunea pentru artă, au primit un sprijin de la Școala de Valori, o asociație care oferă burse pentru liceenii talentați și îi îndrumă în carieră, cu o singură condiție: să-și demonstreze talentul printr-un portofoliu.

Termenul limită pentru înscrierile din acest an a fost 20 noiembrie. Mai multe detalii puteți găsi aici.

Poveștile lor ne aduc aminte încă o dată cât de valoroși sunt tinerii din țara noastră și reprezintă o fărâmă din ceea ce s-ar putea face, dacă statul ar oferi sprijin financiar și moral pentru ei.

Dominique-Simionescu
Foto: Dominique Simionescu

Dominique Simionescu, cântăreață și director de festival la 19 ani

Dominique Simionescu are 19 ani și cântă de la 8 ani.

ADVERTISING

În ultimul an și jumătate a câștigat trofee și premii la concursuri naționale și internaționale și a fost invitată ca membră a juriului la 9 concursuri internaționale de muzică (concursurile au fost online și au fost organizate in România, Moldova, Kosovo, Serbia și Lituania).

Mai mult, a câștigat și marele trofeu la secțiunea de creație și la secţiunea de interpretare la festivalul de muzică ,,Mamaia Copiilor”.

Anul acesta a colaborat cu maestrul Adrian Ordean (unul dintre cei mai importanți chitariști și compozitori români) și împreună au lansat trei melodii noi.

De anul acesta, Dominique Simionescu este directorul festivalului ,,Hermannstadtfest” din Sibiu și tot în 2020 a fost invitată să facă parte din juriul unor festivaluri online din Europa.

”Am auzit de Școala de Valori de la diferiți amici de ai mei, care au avut onoarea de a fi sprijiniți de Bursele stART. Timp de 3 ani am aplicat și eu pentru Școala de Valori și anul acesta, în sfârșit, am reușit să fiu și eu aleasă printre acei 10 tineri talentați în domeniul muzicii!

Am fost foarte mândră că un vis de al meu a devenit realitate, chiar în ultimul an în care puteam aplica!

ADVERTISING

Cu ajutorul bursei am reușit să îmi achiziționez o orgă, să mă deplasez la concursuri. Am întâlnit oameni minunați și niște tineri foarte, foarte talentați. Mă bucur că țara noastră are parte de o grămadă de tineri foarte talentați în diferite domenii!

Am participat la cursurile Școlii de Valori și experiența a fost una foarte frumoasă și interesantă, fiindcă am învățat multe lucruri noi, am descoperit noi lucruri la mine, legate de personalitatea mea, de gândirea mea și am cunoscut mai bine colegii mei, prin intermediul discuțiilor din cadrul seminarului și al exercițiilor comune.

Îmi pare foarte rău că într-o lună se va ,,termina totul", dar cu siguranță, după experiența Școlii de Valori, voi rămâne cu amintiri frumoase, cu multe cunoștințe și bineînțeles, cu prieteni minunați!”, spune Dominique Simionescu.

Malina-Ciobanu_2
Foto: Malina Ciobanu

Mălina Ciobanu, Marele Premiu la Concursul Internațional Remember Enescu la 22 de ani

Mălina Ciobanu are 22 de ani și a început studiul viorii la 7 ani.

A fost descoperită de violonistul Şerban Lupu, care i-a propus să urmeze cursurile Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, pentru că, spunea el, fata depăşise nivelul programei şcolare.

ADVERTISING

La 10 ani a ajuns să fie «studentă» la Conservatorul din Iaşi , îndrumată îndeaproape de unul dintre membrii cvartetului Voces, regratatul violonist Anton Diaconu.

Malina Ciobanu a participat la cursuri de măiestrie cu mari violoniști precum Igor Oistrakh, Zakhar Bron, Pierre Amoyal, Ida Haendel sau Arnold Steinhardt.

Ea a cântat muzică de cameră alături de Mihaela Martin, Denis Kozhukhin, Clara Jumi Kang, Michael Barenboim, Frans Helmerson, Elena Bashkirova.
Malina Ciobanu cântă pe o vioară Baldantoni care îi este pusă la dispoziție grație Societății Internaționale Beares.

A câștigat premiul I la Concursul International Erich Bergel, este laureată a Concursului Internațional Concertino Praga și a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional Remember Enescu.

Malina Ciobanu a fost de două ori bursieră a programului Bursele stART

”Sprijinul acordat de Şcoala de Valori a însemnat enorm și a venit într-un moment în care chiar aveam nevoie să știu că pot continua să am încredere că există oameni care cultivă valori autentice precum generozitatea complet dezinteresată.

În societatea actuală întâlnim tot mai rar oameni care nu așteaptă în schimb nimic material.

Fiecare dintre noi trebuie să primim o educație bună, indiferent de statutul social pe care îl avem ş̧i mai ales cu toţii trebuie să avem parte de acele persoane care să ne dea încrederea că obiectivele propuse, oricât de ambițioase ar fi, se pot realiza.

A reuşi să observi şi să încurajezi potenţialul unui tânăr atunci când ceilalţi nu o fac este crucial dacă îţi doreşti să construieşti un viitor sigur, iar Școala de Valori, prin sprijinul pe care îl oferă, demonstrează că îi pasă de viitorul României.

Pentru mine, acest fapt a reprezentat o calitate cum rar ne este dat să o întalnim în viață și, tocmai de aceea, recunoștința pe care o simt faţă de această asociație este amplificată”.

Andreea-Gabriela-Tudor
Foto: Andreea Gabriela Tudor

Andreea Gabriela Tudor, 250 de premii la 18 ani

Andreea Gabriela Tudor este absolventă a Liceului de Arte „Hariclea Darclee” din Brăila. Ea a adunat 250 de premii, atât la competiții de artă, cât și la concursuri de literatură. În 2018 și 2019 a participat și la Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor – secția: pictură de șevalet.

A început să picteze de la 4 ani, vârstă la care a obținut și primul ei premiu: locul întâi la Concursul Internațional „Nicolae Tonitza” organizat în Bârlad.

A reușit să aibă lucrările expuse în colecții din Franța, Spania, Canada, Anglia, Belgia.

Andreea nu vrea să plece din țară, vrea să rămână aici și s-o facă mai frumoasă.

”Prima dată când am auzit de Școala de Valori a fost prin 2014, când a luat naștere și programul de susținere a talentelor Bursele stART. Îmi amintesc de încântarea pe care am simțit-o când am aflat de acest proiect, dar pe atunci eu nu aveam vârsta minimă necesară pentru a mă putea înscrie.

Acest lucru însă m-a motivat mult să lucrez, să-mi pregătesc lucrări mai bune, iar în următorii doi ani am reușit să mă încadrez printre norocoșii bursieri la categoria Pictură.

Eu pictez de când mă știu, iar arta este nucleul în jurul căruia se rotesc viața mea de zi cu zi, visurile și cele mai mărețe planuri ale mele.

Pe lângă susținerea financiară pe care o oferă programul și care este extrem de importantă pentru un licean pasionat de artă, privind în urmă pot spune cu certitudine că acest proiect mai oferă ceva care este cel puțin la fel de important: ÎNCREDERE. Încredere în sine, în forțele proprii, în visurile tale.

Într-o perioadă atât de fragilă cum este adolescența, aceste lucruri - susținerea morală și cea financiară - sunt o bază excelentă de unde tinerii pot evolua.

Întâlnirile online la care am participat în cadrul proiectului m-au ajutat atât să cunosc o parte din oamenii faini care se ocupă de organizare, dar și să interacționez mai mult cu ceilalți bursieri, iar sentimentul că aparții unei comunități de artiști în devenire este incredibil.

Încă urmăresc cu drag activitatea artistică a tinerilor pe care i-am cunoscut în cadrul proiectului, iar faptul că fiecare își găsește treptat locul lui în această lume a artelor mă face să mă simt, chiar și după atâția ani, mândră și norocoasă că am luat și eu parte la proiect.

Mă bucur foarte mult că programul de burse s-a extins și spre alte ramuri - fotografie, scriere creativă, vlogging - și sper din suflet ca tinerii talentați să aibă curajul să se înscrie”, spune Andreea Gabriela Tudor.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇