La Chişinău se face şedinţa Guvernului pe întuneric, pentru a se economisi curent

La Chişinău se face şedinţa Guvernului pe întuneric, pentru a se economisi curent
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul premierului Natalia Gavriliţă s-a reunit, miercuri după-amiază, pe întuneric, pentru a face economie de energie electrică în faţa unui deficit care afectează Republica Moldova din cauza bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurii energetice din Ucraina.

La începutul şedinţei, şefa Executivului a permis pentru scurt timp aprinderea luminii pentru ca presa să poată face fotografii de protocol, dar ulterior miniştrii au continuat şedinţa pe întuneric, potrivit portalului Noi.md.

Natalia Gavriliţă a asigurat că guvernul său, în frunte cu viceprim-ministrul Andrei Spînu, face tot posibilul să rezolve situaţia cu privire la criza energetică.

ADVERTISING

"Avem elaborate diferite scenarii. (…) Da, ieşim la resurse alternative. Procurăm electricitate din România. Dar avem nevoie de cantităţi adiţionale, care pe piaţă sunt mult mai scumpe decât ceea ce am avut până acum.

Facem îndemnul să continuăm să economisim, să reducem consumul", a invitat şefa Executivului, citată de publicaţia locală NewsMaker.

Există riscul unor deconectări masive

La rândul său, Andrei Spînu, totodată ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, a spus că riscul de deconectări masive de la curentul electric există în continuare.

ADVERTISING

"Se observă că măsurile luate începând cu săptămâna trecută, dar în mod special începând cu ziua de luni, dau rezultate. Se simte o diminuare lentă a consumului în mod special în orele de vârf, dar din câte vedeţi nu este suficient.

În continuare avem acel deficit de 7 la sută", a remarcat el.

Pe 10 octombrie, Ucraina a anunţat că sistează exportul de energie electrică, inclusiv pentru Republica Moldova, din cauza atacurilor ruseşti cu drone şi rachete care au afectat infrastructura energetică a ţării.

ADVERTISING

La 11 octombrie, vicepremierul Andrei Spînu a declarat că Republica Moldova va primi integral energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES), începând din aceeaşi zi.

Recent, autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au anunţat că centrala de la Cuciurgan va limita exportul de energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului. Astfel, în loc de 70%, Chişinăul va primi doar 27%.

Preşedinţia de la Chişinău a transmis, marţi, că a dispus ca Guvernul să elaboreze măsuri de economisire, obligatorii pentru toate instituţiile publice.

Tot marţi, Tiraspolul a anunţat că o situaţie de avarie s-a produs la unul dintre blocurile energetice de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, acesta devenind nefuncţional. În consecinţă, Republica Moldova a majorat volumul de achiziţionare de avarie din România, notează NewsMaker.md, indicând că preţurile energiei importate variază între 190 de euro şi 348 de euro pentru un MWh, în condiţiile în care Centrala termoelectrică de la Cuciurgan dă curent cu 66 de euro pentru un MWh, potrivit sursei citate.

Astfel, autorităţile moldovene au îndemnat din nou populaţia să economisească.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇