România începe să-și plătească obligațiile morale față de Republica Moldova, după ce ani de zile a tergiversat racordările energetice peste Prut.
Ce-i drept, mult timp și Chișinăul s-a complăcut în brațele rușilor, menținând legătura cu România ca pe o plasă de siguranță la care era sigur că nu va trebui să apeleze.
România a început să livreze la finele săptămânii trecute energie electrică Republicii Moldova, pentru a compensa oprirea exporturilor din Ucraina, unde infrastructura energetică a fost grav avariată de bombardamentele rusești. Linia Isaccea-Vulcănești-Chișinău va furniza curent românesc, sub prețul pieții, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvernul de la București.
Acest ajutor poate fi pe termen lung, dar deocamdată România și-a asumat doar temporar scoaterea din impas a Chișinăului, urmând ca în viitor livrările să continue în funcție de cantitatea de curent produsă în țară și fiindcă prioritară este alimentarea internă.
Republica Moldova s-a adâncit în capcana rușilor cu entuziasmul unei amiciții istorice considerate definitive și a dat în toate guvernările mărunte, dar vitale acte de obediență față de Moscova.
Nici acum, Chișinăul nu a aderat la sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, fiindcă potrivit ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, țara are „o economie vulnerabilă la astfel de poziționări”.
De altfel, companiile rusești țin cumva în viață sistemul energetic și economic al micii republici de peste Prut, după cum arată o investigație Rise, din care rezultă că nu e vorba doar despre dependența de gaz, petrol, curent electric sau transport, ci și despre cele patru întreprinderi din R. Moldova afiliate unor companii rusești de stat, care produc diferite piese mici, dar esențiale pentru armata Federației Ruse, cum ar fi elemente microelectronice folositoare inclusiv pentru avioanele militare MIG.
În ce privește energia, Gazprom controlează infrastructura conductelor de gaz din R. Moldova (având împreună cu Transnistria o pondere de 65% din companie), în vreme ce energia electrică este furnizată în proporție de peste 70% de Termocentrala de la Cuciurgani aflată în mâinile separatiștilor din Transnistria, dar care ar fi fost achiziționată de Rusia Inter RAO.
România cunoaște foarte bine caracatița afacerilor rusești de dincolo de Prut, dar nu poate schimba peste noapte țesătura bine făcută acolo de politicienii moldoveni, împreună cu oamenii de afaceri locali și ruși, într-un scenariu în care au avut de jucat un rol și ofițerii serviciilor secrete de la Chișinău și de la Moscova.
În fond, R. Moldova trebuia legată de Rusia cu fire greu de tăiat, în așa fel încât apropierea de România să rămână doar un vis romantic, în care Bucureștiul să stea departe de Chișinău și să fie mulțumit cu podurile de flori.
În cei 30 de ani de la destrămarea URSS, România nu a avut cu adevărat strategii prin care să ajute R. Moldova să scape de moștenirea ei sovietică. Nici nu putea să o oblige și, pe de altă parte, nici Bucureștiul nu s-a debarasat total de investitorii ruși și de sabotorii acestora din economia autohtonă.
Decidenții de la București au refuzat să înțeleagă și să vadă că o Republică Moldova capturată economic de Rusia devine o vulnerabilitate și pentru România. Așa că, cel puțin oficial, încă nu există o strategie pentru R. Moldova.
În mod paradoxal, oficialii de la București l-au lăsat pe Viktor Orban să facă o strategie pentru Transilvania, să investească aici și să cumpere (prin intermediari) terenuri agricole în această provincie istorică, dar nu s-au gândit cum să folosească aceleași instrumente în R. Moldova. Sau, poate, au încercat, dar nu au știut cum să intre pe terenul de joc, care era de la început ocupat de ruși.
E posibil ca invadarea Ucrainei să schimbe prioritățile guvernului român, iar strategii din Palatul Victoria să gândească o politică împotriva fragilității R. Moldova și împotriva vulnerabilităților care pot veni de dincolo de Prut spre România.
În fond, gazoductul Iași-Ungheni, construit în mod intenționat subdimensionat și care poate furniza mai puțin de jumătate din necesarul zilnic al R. Moldova, e un exemplu clar al felului superficial în care privește România spre Chișinău.
În plus, această conductă este total dependentă de toanele transportatorului moldovean de gaz, aflat sub umbrela Gazprom.
Dacă învață din greșelile trecutului, România poate cu adevărat salva R. Moldova în această perioadă în care inflația a ajuns peste Prut la 35%, energia necesară trecerii iernii se află sub semnul întrebării iar atacurile agresive ale rușilor țin întreaga vecinătate a țării cu sufletul la gură. Mica Republică poate face de această dată o piruetă definitivă spre Vest, dacă este ajutată.
Sabina Fati