Moldova are nevoie de sisteme antirachetă, care să poată funcționa în tandem cu cele occidentale din România

Moldova are nevoie de sisteme antirachetă, care să poată funcționa în tandem cu cele occidentale din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Survolarea spațiului aerian al Moldovei de trei rachete rusești țintite asupra Ucrainei a pus în pericol aviația civilă și reprezintă o încălcare a suveranității Republicii Moldova, afirmă şefa guvernului de la Chişinău.

Natalia Gavriliţa a condamnat actele de barbarie ale armatei ruse asupra civililor ucraineni și a menționat că aceste atrocități trebuie să înceteze imediat.

„Guvernul Republicii Moldova este și va rămâne alături de poporul ucrainean în aceste momente grele. Totodată, monitorizăm situația la frontieră și spațiul aerian național, pentru a evita riscurile la adresa cetățenilor noștri”, a mai menționat prim-ministrul Republicii Moldova, în legătură cu atacurile de luni dimineață asupra a 12 orașe ucrainene.

ADVERTISING

Convocarea ambasadorului rus, „ca masajul la picior de lemn”

Cele trei rachete rusești de croazieră au survolat inclusiv satul Cobasna din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde se află unul din cele mai mari depozite de armament din Europa.

Potrivit Ministerului de Externe de la Chișinău, rachetele care au penetrat spațiul aerian al Moldovei au fost lansate de pe navele militare ruse din Marea Neagră. În legătură cu acest caz, ambasadorul Federației Ruse din Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat din nou la Ministerul de Externe de la Chișinău. Ce anume i s-a comunicat nu se știe deocamdată.

Fostul ambasador al Moldovei la Washington, Igor Munteanu, susține însă că aceste convocări ale ambasadorului rus sunt „ca masajul la picior de lemn”, adică fără niciun folos, pentru că la Moscova nu mai contează ceea ce transmite ambasadorul de la Chișinău.

ADVERTISING

Munteanu a comentat pentru DW că acum „totul este decis de Putin, care nu este afectat sub nicio formă de aceste mustrări ale ambasadorului”: „Cred că a venit timpul ca şi Chișinăul să aplice și altfel de instrumente, inclusiv trimiterea acasă a unor ambasadori și diplomați ruși ca măsură mai serioasă în semantica relațiilor bilaterale”.

Ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, nu a exclus ca, după incidentele de luni dimineață, Moldova să-și închidă din nou spațiul aerian.

„În legătură cu aceste cazuri, pot fi luate diferite măsuri pentru a asigura securitatea națională”, a spus Nosatîi. El a dat asigurări că Armata Naţională este dotată cu sisteme de radiolocaţie care pot detecta şi identifica ţinte la diferite înălţimi şi distanţe.

Igor Munteanu: Neutralitatea a rămas doar în mințile unor politicieni iresponsabili

Moldova nu are însă sisteme antiaeriene în măsură să doboare rachete Kalibr de felul celor care au penetrat luni spațiul aerian al țării.

ADVERTISING

În legătură cu aceasta, Igor Munteanu susține că forțele armate și guvernarea de la Chișinău trebuie să doteze imediat țara cu sisteme de apărare antiaeriană în măsură să apere cetățenii în noile circumstanțe create.

„În condiții de război, când un vecin al Moldovei este atacat în mod barbar de un stat agresor, neutralitatea nu mai există. Ea este doar în mințile unor politicieni, care nu înțeleg că, pe timp de război, statul trebuie să-și apere cetățenii.

Nu suntem în poziția de a mai crede că statutul de neutralitate ne poate apăra. Trebuie să creștem gradul de interoperabilitate cu sistemele occidentale existente în România”, consideră fostul ambasador moldovean.

„Acum toți partenerii internaționali ai Ucrainei ar trebui să-și crească sprijinul militar pentru Kiev și să înțeleagă că acest război va dura atâta timp cât Rusia poate omorî civili fără să-i pese, știind că aceste rachete, care trec peste Moldova, nu pot fi doborâte”, ne-a mai spus Igor Munteanu.

Consilierul Maiei Sandu în domeniul apărării și securității naționale, Dorin Recean, susţine, de asemenea, că Republica Moldova nu mai poate miza doar pe statutul de neutralitate, în contextul în care Rusia a invadat Ucraina. Potrivit lui, este important ca Moldova să-și dezvolte capacitățile de apărare, în contextul riscurilor de securitate care planează asupra țării.

Germania conștientizează pericolul care planează asupra Moldovei

În acest context, în cadrul recentei vizite la Chișinău, ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, s-a referit la demararea unor „consultări la nivel politico-militar” pentru dezvoltarea capabilităților de apărare ale Republicii Moldova. Mai exact, Christine Lambrecht a spus că Armata Națională a Moldovei va fi dotată cu drone militare și alte echipamente moderne cu ajutorul Germaniei.

Președinția și șeful Parlamentului de la Chișinău au condamnat, de asemenea, „atacurile criminale de astăzi dimineață ale Rusiei asupra mai multor regiuni din Ucraina”.

„Bombardarea caselor de locuit, a rețelei de transport, a infrastructurii energetice și a altor ținte civile, care are loc și la această oră, trebuie oprită imediat. Atacurile împotriva civililor sunt crime de război și încălcări grave ale dreptului umanitar. Republica Moldova este alături de oamenii din Ucraina, vom oferi tot sprijinul celor care vor căuta adăpost în țara noastră”, a scris Maia Sandu pe rețelele de socializare.

Vitalie Călugăreanu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇