Minivacanță sub Cod galben de furtuni. Ploi torențiale, vijelii și grindină, în mare parte din țară

Minivacanță sub Cod galben de furtuni. Ploi torențiale, vijelii și grindină, în mare parte din țară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Minivacanța de Rusalii și 1 Iunie vine cu vreme instabilă în mare parte din țară. Administrația Națională de Meteorologie a emis informări și atenționări de vreme rea pentru duminică și luni, cu vânt puternic, ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Vremea nu va fi prietenoasă pentru deplasări sau activități în aer liber, mai ales din a doua parte a zilei de luni.

Duminică: vânt puternic, averse și grindină în mai multe regiuni

Prima informare meteo este valabilă duminică, 31 mai, între orele 10:00 și 21:00.

ADVERTISING

ANM anunță intensificări temporare ale vântului, mai ales în centrul și sud-vestul țării, unde rafalele vor ajunge în general la 45–55 km/h. În zona montană înaltă, vântul va sufla și mai tare, cu rafale de 60–80 km/h.

După-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua în Carpații Orientali, vestul Moldovei, estul Olteniei și Muntenia. În aceste zone vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii și grindină.

Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp.

ADVERTISING

Cod galben de vânt în Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj

Tot duminică, între orele 10:00 și 21:00, este în vigoare și o atenționare Cod galben de vânt puternic pentru sudul Banatului și sud-vestul Olteniei.

Sunt vizate județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, unde vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50–70 km/h.

Luni: aproape toată țara intră sub Cod galben de furtuni

A doua atenționare ANM este valabilă de luni, 1 iunie, ora 12:00, până marți, 2 iunie, ora 10:00.

Meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și sud-vestul Moldovei.

cod galben harta ANM 31 mai
Foto: ANM

În aceste zone vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii și grindină.

ADVERTISING

Cantitățile de apă vor ajunge, mai ales în intervale scurte de timp, la 15–25 l/mp, iar pe spații mici se pot acumula 40–50 l/mp.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi, pe arii restrânse, și în restul țării.

Vreme instabilă și în București

În Capitală, duminică, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și seara. Vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Meteorologii anunță și condiții de grindină.

Cantitățile de apă vor fi în general de 4–6 l/mp, dar izolat pot depăși 10 l/mp.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar minima va fi de 13–15 grade.

Luni, vremea va deveni în general instabilă. Mai ales după-amiaza și noaptea vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot fi însemnate, iar grindina nu este exclusă.

Temperatura maximă va fi de aproximativ 26 de grade, iar minima de 15–16 grade.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google