Afacerea NIS cu iz de spionaj în favoarea rușilor scoate la iveală că investițiile rusești au fost, dacă nu încurajate, cel puțin bine primite. Instituțiile de control nu le-au deranjat nicicând.
Compania sârbă NIS, parte a grupului Gazprom, nu face doar afaceri în România, ci și culegeri de date sau chiar jocuri politice pe picior mare.
Procurorii anti-mafia cercetează un posibil caz de spionaj, dar în urmă cu zece ani fiica președintelui atunci în funcție, Ioana Băsescu, se ocupase în biroul ei notarial de multe dintre tranzacțiile încheiate de Gazprom prin NIS în România. Nimic ilegal, ci doar câteva milioane de euro câștigați cu ușurință și, poate, prin vulnerabilizarea unor puncte strategice.
Compania Naftna Industrija Srbije (NIS) exploatează șase perimetre de petrol și gaze, toate în Transilvania, două în județul Bihor, plus patru în Timiș, și duce petrolul extras de aici în Serbia, folosind legăturile de cale ferată.
Ancheta începută de Direcția de Investigații a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism inclusiv prin perchizițiile din Timișoara și București se referă la o posibilă operațiune de spionaj: transmiterea ilegală de date informatice, de informații privind zăcăminte de țiței din România, și accesarea ilegală a unor hărți de explorare.
Compania începuse deja foraje la mare adâncime în câteva locuri noi pentru a testa eficiența unor viitoare exploatări.
Paradoxal, cu toate că a investit sume importante încă din 2012, NIS Petrol SRL nu a înregistrat în niciun an profit, funcționând în pierdere, dar fără ca instituțiile care se ocupă de siguranța națională să cerceteze cu ce se ocupă, de fapt, această companie sârbo-rusească.
Gazprom, parte din războiul hibrid al Moscovei, este prezent pe piața românească în mai multe formule, inclusiv cu benzinării care-i poartă numele și care continuă să funcționeze nestingherite.
O afacere despre care se vorbește mai rar este cea din portul Constanța, unde o subsidiară a marii companii rusești (Gazpromneft Marine Bunker Balkan SA) deține trei din cele patru vapoare care alimentează navele din port.
Există puține domenii din România în care să nu se fi insinuat și investitori sau experți ruși. Veniți direct de la Moscova sau via Chișinău, aceștia au intrat afacerile autohtone în anii 1990.
Suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei anchetată de procurorii români nu vine deci pe un teren viran. Dincolo de entuziasmul apartenenței la NATO, la vârful statului român au existat mereu tendințe opuse, așa că investițiile rusești au fost, dacă nu încurajate, cel puțin bine primite, iar instituțiile de control nu le-au deranjat.
Directori în ministerele de resort moșteniți din anii 1980, care ulterior s-au asociat cu oligarhi ruși, predând apoi afacerile mai departe, dar și firme ale apropiaților președintelui rus, cum e concernul dirijat de Oleg Deripaska prin firma Strabag, controlată indirect de el, care a câștigat la finele anului trecut, în primă fază, licitația pentru modernizarea bazei NATO de lângă Constanța.
Industria aluminiului a fost predată în totalitate în mâinile investitorilor ruși, care încet-încet au devalizat-o și au lăsat-o în derivă.
80% din combinatele metalurgice autohtone au intrat, de asemenea, în posesia oligarhilor ruși pe nimica toată, fără condiții de investiții și strategii de supraviețuire.
NIS a primit în ultimii ani licențe de exploatare și a încheiat contracte cu întreprinderi românești de stat care i-au facilitat accesul nu atât spre profit, cât spre zone strategice.
E vorba despre un balans care se face neîncetat între Est și Vest, chiar și în perioade atât de tulburi, chiar din inima statului român? Sau, pur și simplu, sunt interese mici care subminează interesele naționale?
Sabina Fati