Gazprom are un profit record. Kremlinul își ia partea pentru finanțarea războiului din Ucraina

Gazprom are un profit record. Kremlinul își ia partea pentru finanțarea războiului din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gigantul rus din domeniul energiei a raportat un profit de 41,7 miliarde de euro în primele șase luni ale anului, pe fondul creșterii prețurilor la gaze naturale și petrol.

Kremlinul deține 49,8% din acțiunile Gazprom și va primi 10 miliarde de euro din profit după ce conducerea companiei a propus plata către investitori a unor dividende de 51,03 ruble (0,8394 euro) per acțiune.

Decizia va fi prezentată acționarilor în adunarea generală din 30 septembrie, relatează The Guardian.

Anunțul Gazprom survine după decizia din iunie de a anula, pentru prima oară din 1998, plata anuală a dividendelor. Această măsură a determinat prăbușirea valorii acțiunilor companiei cu aproape 30% într-o singură zi.

ADVERTISING

Dividendele reprezintă un regres în eforturile Occidentului de a sufoca economia Rusiei prin sancțiuni. Marea Britanie și celelalte țări europene au renunțat în mare măsură la importurile de gaze naturale și petrol din Rusia pentru a evita finanțarea regimului lui Vladimir Putin. Moscova și-a reorientat exporturile spre Asia și și-a redus livrările spre Europa, contribuind la creșterea prețurilor.

În ultimele luni, Gazprom a redus livrările de gaze naturale la cel mai mic nivel, din 2008 și a oprit de două ori complet robinetul la Nord Stream 1, invocând necesitatea lucrărilor de mentenanță. Europa acuză însă că Moscova folosește gazul ca armă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇