Republica Moldova se află pe un teren extrem de plin de provocări și de elemente care pot fi imprevizibile tocmai pentru că nu știm exact până unde va merge Rusia în acest atac furibund, prin asemenea acțiuni militare care urmăresc instituirea unei stări de presiune și de teamă continuă.
E un stat supus unui șantaj fără precedent și are nevoie de sprijin de la Uniunea Europeană, atrage atenția europarlamentarul Eugen Tomac (PMP/PPE), într-un interviu pentru rubrica Spot On Europe, care tratează tema mare a crizei energetice.
Eugen Tomac, ați cerut nu de multă vreme un ajutor specific, mai puternic pentru Republica Moldova, din partea Uniunii Europene, din partea Comisiei Europene. Spuneți-mi de ce, în ce ar putea consta acest ajutor? Și dacă astăzi, față de acum două-trei săptămâni și după atacurile Rusiei asupra Kievului de zilele astea, Republica Moldova se află într-un risc mai mare și existențial, să spun așa, dar și energetic?
Din nefericire, Republica Moldova este mai expusă ca niciodată în fața pericolului rusesc, din două motive. În primul rând, pentru că este dependentă în totalitate, chiar la ora la care discutăm, doar de energia care se produce în regiunea transnistreană, în zona controlată de către Tiraspol. Și evident că, dacă până ieri, Republica Moldova avea o alternativă în ceea ce privește consumul de energie din Ucraina, iată că atacurile aproape diabolice lansate de Rusia în Ucraina luni și marți vizează exact infrastructura statului vecin și, prin urmare, Ucraina nu mai poate oferi nici pentru ea suficientă energie, cu atât mai puțin vecinului său, Republica Moldova.
În acest context, evident că Republica Moldova este mai expusă ca oricând, tocmai pentru că și în relația cu România - deși de zece ani s-a stabilit să avansăm cu proiectele de interconectare energetică atât pe nordul țării, cât și pe sudul țării -, doar proiectul Isaccea-Vulcănești este în plină derulare, dar mai are doi ani până când se va finaliza.
E un proiect realizat cu susținerea Băncii Mondiale. Deși atât de la București, cât și de la Chișinău s-a cerut o soluție rapidă pentru această finanțare, din păcate, solicitarea nu a venit cu un răspuns afirmativ, din elementele pe care le cunosc la cel mai înalt nivel la ora actuală.
Evident că în acest context Republica Moldova se află pe un un teren extrem de plin de provocări și de elemente care pot fi imprevizibile la ora actuală și greu de anticipat, tocmai pentru că nu știm exact până unde va merge Rusia în acest atac furibund, un atac specific Rusiei, care a încercat să-și impună punctul de vedere prin teroare și prin frică, prin asemenea acțiuni militare care urmăresc instituirea unei stări de presiune și de teamă continuă și evident că în acest context nu știm la ce să ne așteptăm.
Republica Moldova are nevoie de un suport consistent, pentru a trece de această iarnă plină de provocări războinice.
Și suportul nu poate fi decât în resurse financiare, pentru că, în situații limită, Republica Moldova trebuie să se adapteze la condiții excepționale. E un stat supus unui șantaj fără precedent.
Și un stat care nu e încă membru în Uniunea Europeană, deci nu beneficiază, să spun așa, de toată protecția și de solidaritatea care acum s-a instituit cumva la nivelul UE.
Nu doar atât, dar nu are acces la infrastructura Uniunii Europene.
Am dat exemplul cu interconectarea energetică, dar, chiar și dacă am dori să furnizăm suficient gaz Republicii Moldova, nu putem, pentru a trece peste această iarnă. Infrastructura pe care o avem doar parțial acoperă strictul necesar.
Sigur că și noi și alte state am asigurat Republica Moldova că nu va rămâne expusă și, cel puțin la nivel de relație bilaterală, lucrurile funcționează, aș putea spune, fără precedent.
Extrem de bine armonizată este această relație și acest lucru este bun, pentru că Republica Moldova nu are alți parteneri mai naturali decât România.
Dar nu este suficient suportul pe care îl poate oferi România în acest context. Tocmai de aceea, cred că sprijinul pe care trebuie să-l ofere Uniunea Europeană Republicii Moldova este vital în fața acestui șantaj rusesc, în fața acestor amenințări și, evident, în fața unor provocări interne care au început să apară în Republica Moldova.
Există o majoritate confortabilă, proeuropeană, politică, însă există și extrem de multe nuclee la fel de agresive, exact așa cum îi vedem pe cei de la Kremlin, care susțin până în pânzele albe tezele lui Putin.
Și, din acest punct de vedere, nicio clipă nu trebuie să ignorăm rolul acestor actori din Republica Moldova, fie că sunt în Chișinău, fie că sunt la Bălți. Deci, din acest punct de vedere, sigur că Republica Moldova are și o problemă internă extrem de subtilă, care acționează sub pretextul nemulțumirilor sociale tocmai pentru a pune o presiune suplimentară pe actuala administrație.
Nu chiar foarte subtile. Pentru că am văzut zilele trecute, de ziua lui Vladimir Putin, unul dintre puținii lideri care l-au felicitat a fost Igor Dodon, în contextul acestor proteste de destabilizare de la Chișinău.
Dodon este o creație a Kremlinului și evident că în situația în care se află este disperat și încearcă să capitalizeze pe fondul acestor tensiuni sociale și știe că alt aliat decât cel care l-a creat nu există. Și pe asta mizează și nu este exclus ca la un moment dat Dodon și alții să încerce să transforme scena politică din Republica Moldova într-o tribună pentru Kremlin.
Tocmai aici este riscul major în perioada următoare, ca aceste entități politice, pentru că nu vorbim doar de Dodon, să treacă la un alt nivel.
Și atunci lucrurile, într-adevăr, pot deveni extrem de complicate. Dar Gazprom deja și-a intrat în rol, a oprit cu 30% livrările de gaz către Republica Moldova și a amenințat că în următoarele zile există riscul de a suspenda complet contractul.
Aici Rusia a jucat pe termen mediu și pe termen lung extrem de cinic.
Și iată că astăzi, atunci când vine nota de plată, evident că Rusia uită toată politica sa agresivă de destabilizare a situației în regiune, prin menținerea înghețată a conflictului. De altfel, cred că asta urmează să se întâmple și în alte zone, mă refer la Republica Moldova acum, pentru că să nu uităm regiunea autonomă, cele câteva localități din sudul Republicii Moldova și aici mă refer la găgăuzi, reprezintă oricând un pericol.
Cred că președintele Maia Sandu a încercat să prevină cumva asta, de asta și ultima ei vizită încă Găgăuzia, discursul pe care l-a ținut acolo a încercat să prevină cumva o o destabilizare mai puternică.
Cred că președinta Maia Sandu este omul potrivit la locul potrivit, în momentul potrivit, pentru că, fără un lider de asemenea anvergură, Republica Moldova astăzi devenea un pion în războiul din Ucraina.
Imaginați-vă cu un Dodon la Chișinău ce ar fi însemnat Republica Moldova astăzi. Ar fi devenit un portavion pentru Rusia. Tocmai de aceea, spun că abilitatea cu care președinta Maia Sandu încearcă să mențină echilibrul social și echilibrul politic în Republica Moldova este esențială în aceste momente și a simțit că referendumul pe care își doreau să-l organizeze cei din zona Comratului reprezenta o provocare cu consecințe multiple. Tocmai de aceea, a și fost acolo, a încercat să oprească această mișcare.
Dar evident că, oricâtă bunăvoință și abilitate de a negocia și comunica cu cetățenii tăi ai avea, atunci când interesul Moscovei este de a împinge lucrurile dincolo de linia roșie, te poți aștepta la orice.
Tocmai de aceea, cred că trebuie să rămânem în alertă maximă în ceea ce privește situația de dincolo de Prut.
Pentru că ați menționat puțin atacurile Rusiei din aceste zile. A intrat acest război într-o nouă etapă, nu știu, într-o etapă care seamănă foarte mult cu ce s-a petrecut în Siria, pentru că acum țintele, în mod evident, sunt civilii? Presiunea e pusă pe populație.
La ora actuală există două teze pe care trebuie să le ia în calcul Putin.
Una, pe care, evident, o parte din cei din jurul său insistă că ar merita să o ia în calcul, este nevoia de a îngheța conflictul, de a schimba discursul și de a spune că Rusia vrea pace, invită toți actorii la masa discuțiilor.
Și, de altfel, observăm că și această agendă pe care și-a croit-o în ultima perioadă, inclusiv summit-ul de miercuri și încercarea de a invita la Moscova lideri din lumea arabă, arată exact scenariul pe care și-l construiește Kremlinul, acela de a încerca să vândă iluzia unei păci.
Or, noi știm foarte bine că înghețarea conflictului, de fapt, înseamnă o extindere a proiectului Crimeea și pe asta mizează foarte mult. Putin în această etapă pune presiune, evident, pe șantajul utilizat în în chestiunea gazului.
Însă și ultimele mutări din vârful ierarhiei militare ruse arată că există și o teză și un nucleu care militează pe un război total.
Nu mai e pentru nimeni un secret că asta a fost miza de la început. Însă, pe de altă parte, nu trebuie ignorate câteva aspecte interne extrem de importante. Mobilizarea a avut un efect total invers față de ceea ce miza Putin, pe ideea că apără Rusia și trebuie să se mobilizeze oamenii, să se înroleze pentru a merge pe front.
Am văzut cozi de zeci de mii de kilometri la aproape toate punctele de ieșire din Federația Rusă. Deci s-a ajuns într-o situație de disperare, dacă oamenii pur și simplu aleg să emigreze în Mongolia, nemaivorbind de țările din apropiere.
Nu e un lucru nou să spun așa că Rusia folosește gazul geopolitic. S-au scris cărți despre asta. Cu toate acestea, iată că suntem luați prin surprindere.
Dar nu suntem luați prin surprindere. Eu cred că ne înșelăm când spunem că suntem azi luați prin surprindere, pentru că Statele Unite au avertizat de foarte multe ori asupra relației extrem de lacome pe care a construit-o Uniunea Europeană în ultimii treizeci de ani cu Rusia. În relația cu Moscova s-a aplicat acest dublu standard, din dorința de a păstra o serie de privilegii comerciale.
Iată că astăzi putem observa cât se poate de limpede că sutele de miliarde de euro pe care anual Uniunea Europeană le livra către Moscova pentru gaz și alte resurse energetice importate din Rusia l-au ajutat pe Putin să-și consolideze armata.
Numai ieri am văzut o analiză Forbes, în care spuneau că rachetele utilizate de Rusia într-o singură zi, în atacul de ieri din Ucraina, valorează între patru sute și șapte sute de milioane de dolari. Deci noi am dat un miliard pe zi, tocmai pentru a finanța și susține această mașinărie de război.
Deci, din acest punct de vedere, sigur că Putin are o problemă destul de serioasă pe plan intern, dincolo de nemulțumirile populației cu privire la mobilizare. Să nu uităm că efectele economice produc rezultate.
Pe de altă parte, există o ruptură foarte puternică în sudul societății rusești, între elita intelectuală și cea administrativă. Nimeni nu susține acest război, nimeni nu vine să se afișeze public, în afară de pleiada de propagandiști care evident că n-au alternativă.
Am spune că nu e suficient, pentru că sunt și foarte puțini cei care s-au ridicat chiar împotrivă, inclusiv din partea elitei intelectuale, cum spuneți, mă uit înspre scriitori. Nu sunt foarte mulți cei care au luat poziție publică. Vodolazkin, de exemplu, folosit de regimul Putin pentru softpower în anii anteriori, a dispărut așa brusc.
Evident că teama și teroarea instituite prin legislație îți taie foarte multe pârghii pe care le-ai putea avea într-o perioadă normală.
Cu toată această presiune mediatică, cu toată această teroare și reprimare a populației, totuși există voci care se opun public și acesta este un lucru extraordinar. Iar cel mai bun exemplu și cea mai bună palmă pe care a putut-o primi acest regim sunt exact cei care, sfidând orice apel, au ales să părăsească Rusia în ultimele săptămâni.
Și asta spune totul despre lumea rusă.
Pe pe de o parte, sunt rușii care pleacă, dar, pe de altă parte, îl avem pe ministrul de Externe al Ungariei, care va merge acum în Rusia. Și Ungaria oricum a făcut corp separat, să spun așa, în interiorul Uniunii Europene sau a jucat ambiguu, pentru că a semnat declarația celor nouă state care condamnă atacurile de ieri, dar, repet, avem Ungaria care cere ca sancțiunile contra Rusiei să fie anulate.
Nu doar acest lucru. Ungaria și-a asumat că nu va susține militar și nici nu va permite ca pe teritoriul ei să fie transportat armament către Ucraina. Deci, din acest punct de vedere, dacă vreți, cele două state problemă din Uniunea Europeană au o abordare diametral opusă în ceea ce privește situația din Ucraina.
Mă refer aici la Polonia versus Ungaria.
Da, Ungaria a jucat foarte prost și Orban a sperat că războiul nu va fi de durată și că se va potoli și că lucrurile vor intra într-o anumită normalitate. A pariat foarte greșit și continuă să rămână în această logică tocmai pentru că este izolat, tocmai pentru că nimeni nu poate pune bază pe un lider care are un asemenea comportament într-o situație în care nu există culori gri.
Victima e victimă și agresorul e agresor. Bun, dacă Ungaria nu va permite tranzitarea teritoriului țării sale, asta înseamnă că România are un avantaj în plus pentru a intra în Schengen acum, în acest val, pentru că e nevoie ca România să fie în spațiul Schengen.
Eu cred că vom intra în spațiul Schengen, cred că avem toate datele și s-a creat și contextul pentru ca țara noastră, Bulgaria și Croația să fie admise în spațiul Schengen.
Dincolo de comportamentul pe care l-am avut în gestionarea crizei umanitare legată de refugiați, evident că din punct de vedere tehnic noi nu avem o problemă în a gestiona frontiera, la fel cum nici celelalte state nu au, am avut o abordare politică internă, nu ne-am ridicat la nivelul pretențiilor ce țin de exigențele unor state.
Și aici o chestiune ce ține de leaderiship și de negocieri directe și constante. Am lăsat lucrurile la voia întâmplării, așa cum se întâmplă de multe ori, din nefericire, în multe chestiuni interne și am exportat această nepăsare și la nivel european.
Și evident că, atunci când nu ceri și nu insiști pe o temă extrem de serioasă și nu mergi la sursa problemei, în mod constant lucrurile prind acest contur politic. Acum este limpede că noi suntem priviți cu un anumit respect pentru seriozitatea cu care am tratat toată problematica, pentru modul cum ne-am implicat până acum în a gestiona și criza alimentelor și inclusiv pe chestiuni militare care se comunică mai puțin.
Dar ele se întâmplă tocmai pentru că suntem un partener NATO important și Statele Unite au încurajat consolidarea acestui partener strategic între statele noastre și, respectiv, Polonia. Nu întâmplător, liderii americani au fost și la Varșovia, și la noi, tocmai pentru a transmite acest semnal că voi sunteți baza în această chestiune legată de războiul din Ucraina.
Totuși, l-am ascultat zilele trecute pe ministrul român al Apărării, care are cumva notă discordantă față de partenerii noștri. A spus că soluția pentru încheierea războiului este negocierea, adică o negociere cu Rusia.
Domnul Dîncu, ca să citez un clasic în viață, a fost luat de val.
Știți, recent, președintele Iohannis, făcând trimitere la un coleg de-al domniei sale, spunea că a fost luat de val. Domnul Dîncu cred că a uitat că este ministrul Apărării în România, un stat membru NATO, vecin cu conflictul militar, cu războiul și a crezut că se află într-un platou de televiziune unde poate emite orice opinie îi trece prin cap. În haina de ministru al Apărării în vreme de război, fiecare frază, fiecare expresie are altă conotație.
Și cred că nu e prima dată când domnul Dîncu își depășește sau nu poate să intre în această haină de stat, de om care trebuie să aibă o anumită rigoare în tot ceea ce prezintă, expune și susține.
Există vreun risc ca Europa să rămână fără gaz în această iarnă?
Eu cred că Rusia va opri orice centimetru de gaz pe care îl livrează.
Europa e acum la o dependență de 9% de gazul rusesc.
Însă aici nu vorbim numai de gaz, pentru există și petrol și evident că și cărbune. Și. din acest punct de vedere, gândiți-vă că statele baltice, unele dintre ele, depind în totalitate de resursa energetică importată din Rusia. Deci toate aceste țări vor fi puternic afectate.
Și noi avem o luptă de dus, o luptă foarte grea cu această criză a prețurilor, pentru că evident că mulți spun că nu avem timp și este prea dificil să introducem reglementări din mers în timpul acestei crize.
Or, eu cred că abordarea Austriei este una absolut corectă. Avem nevoie de o separare a prețului la energie față de gaz, avem nevoie de reglementări mult mai clare, pentru că au permis acestor companii să facă profituri halucinante, iar în foarte multe situații, unii dintre marii beneficiari ai acestor scumpiri apocaliptice sunt statele, pentru că și ele încasează foarte multe venituri la bugetul de stat odată cu acestea.
Deci ar ar putea cumva să dezvolte niște mecanisme de protecție acum a consumatorilor.
Sunt vitale și evident că atât Comisia, cât și Consiliul au venit cu o serie de recomandări foarte clare. Încă nu s-a finalizat întregul proces, pentru că există încă această presiune internă și e dificil să armonizezi politica energetică a 27 de state de la un colț la altul al Europei.
Însă, în același timp, eu cred că la noi, pe plan intern, avem parte, din păcate o spun, pentru că mă așteptam ca o majoritate cu un suport atât de confortabil în Parlament să fie un pic mai creativă, un pic mai implicată spre soluții în vreme de criză, or, avem parte de o majoritate incapabilă să ia decizii.
Cel puțin acest lucru l-am simțit cu toții până acum, au polemizat pe orice temă internă, încercând să lase sentimentul că sunt în opoziție unii față de alții, dar în realitate nu au fost capabili să ia decizii.
Și acum, în prag de iarnă, evident că presiunea este din ce în ce mai mare și decontul va fi pe măsură. Pentru că nu facem ceea ce trebuie, nu investim la sursă, nu luăm măsuri cel puțin în acest moment, când haosul acesta bântuie toată Europa, începând de la Franța, unde deja sunt cozi constante, inclusiv în benzinării, tocmai pentru că criza începe să-și spună cuvântul.
Noi, ca țară, avem un mare avantaj: două entități de stat uriașe, care produc energie - Hidroelectrica, care produce în jur de 25% din necesarul de energie și Nuclearelectrica, care produce în jur de 17%. Cu aceste două entități, cu măsuri luate, evident în acord cu Comisia Europeană, noi puteam demult să venim în sprijinul cetățenilor, printr-o serie de măsuri temporare.
Este foarte important acest termen, pentru că aceste măsuri sunt necesare în situații excepționale și noi, având aceste două companii de stat, inclusiv infrastructura de transport, puteam demult asigura populația.
Sunt țări care investesc sute de miliarde la ora actuală, tocmai pentru că vor să-și consolideze această independență energetică, pentru că nimeni nu s-a așteptat la acest șoc după pandemie și șoc accelerat odată cu acest război.
Noi ne gândim la iarna asta pe termen scurt, dar eu presupun că la anul va fi în continuare criză, pentru că acum să zicem că încă avem gaz cumpărat de la Rusia în primăvară, în vară, pe când la primăvara viitoare s-ar putea să ne confruntăm cu o situație în care avem zero dependență față de Rusia, dar va trebui să avem alternativă. Noi avem o altă mare problemă.
Eu sunt absolut convins că vom avea gaz suficient, însă prețul va fi din ce în ce mai mare și asta afectează puternic economia.
Oricât ar subvenționa statul acum, oricât ar încerca să plafoneze, prețul nu va scădea. Și aici e o chestiune care ține de perspectivele imediate și viitoare. Nu putem rămâne în această logică.
Pe de altă parte, mai există o altă realitate, cinci milioane de gospodării din această țară se încălzesc cu lemn de foc; 65% la sută din populația României nu depinde de resursa de gaz. În ceea ce privește reziliența noastră față de această criză, va fi oarecum mai suportabil în comparație cu alte state.
Tocmai de aceea, am și cerut în mod constant ca statul să plafoneze prețurile la lemnul de foc și să ofere pentru persoanele vulnerabile vouchere cu minimum de trei-patru metri cubi de lemn pentru sezon, în așa fel încât să reziste.