Ministerul Afacerilor Externe al Chinei i-a felicitat vineri pe preşedintele şi vicepreşedintele aleşi ai SUA, Joe Biden şi Kamala Harris, la aproape o săptămână de la anunţul victoriei celor doi politicieni ai Partidului Democrat la scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie şi pe care preşedintele Donald Trump refuză să o recunoască.
„Respectăm alegerea poporului american. Îi felicităm pe Joe Biden şi pe Kamala Harris”, a declarat în timpul conferinţei de presă zilnice purtătorul de cuvânt al ministerului chinez Wang Wenbin, informează Reuters şi AFP.
"Înţelegem că rezultatele alegerilor SUA vor fi stabilite în conformitate cu legile şi procedurile SUA", a adăugat el.
Inițial, China a anunțat că aşteaptă anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidenţiale din Statele Unite – unde Donald Trump contestă victoria lui Joe Biden – pentru a-l felicita pe învingător.
”Noi am luat notă că domnul Biden a declarat că este învingător în alegeri”, a precizat Beijingul, însă, ”din câte ştim, rezultatul alegerilor va fi stabilit de legi şi proceduri din Statele Unite”.
La alegerea lui Donald Trump, în noiembrie 2016, preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis felicitările sale învingătorului a doua zi după scrutin.
Înfrângerea miliardarului republican reprezintă o adevărată uşurare pentru China, care poartă un război comercial declanşat de Washington în 2018.
Donald Trump a refuzat să recunoască victoria rivalului său, anunţată sâmbătă, a denunţat – fără să prezinte probe – fraude în favoarea democratului şi a ameninţat cu acţiuni în justiţie pentru a obţine câştig de cauză.