Riscurile pentru România după întâlnirea Xi- Putin-Trump

Riscurile pentru România după întâlnirea Xi- Putin-Trump
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Declarația președinților SUA, Chinei și Rusiei arată că formatul contează mai mult decât textul, hărțile se pot modifica ad-hoc, Putin trebuie să primească imunitate internațională și ONU să fie reformată de cei trei.

La Shenzhen, în China, Rusia a primit un loc la masa puterilor globale alături de China și SUA, așa că și-a arătat imediat mușchii prin câteva gesturi:

i) Vladimir Putin a spus după discuțiile în trei că la Ialta doar au fost „recunoscute rezultatele reale, realitățile de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial” și a cerut explicit o nouă ratificare de tip Ialta, pe fondul ideii că cei trei mari vor trebui să cadă de acord asupra realităților din lume.

Diferența esențială e că la Ialta, în 1945, cele trei puteri învingătoare (SUA, Marea Britanie și URSS) recunoșteau un rezultat decis deja pe câmpul de luptă.

Cererea lui Putin de azi e inversă: să fie recunoscută drept „realitate” o situație pe care Rusia nu a câștigat-o militar (controlul deplin asupra Donbasului) și pe care speră să o obțină prin ratificări diplomatice ale celor trei mari puteri, peste capul Europei.

ADVERTISING

E vorba despre un mecanism care nu doar gestionează raporturile dintre marile puteri, ci le permite să-și recunoască reciproc câștiguri unilaterale ca fiind „fapte împlinite”;

ii) Xi Jinping susține aproape direct discursul lui Putin când vorbește despre „preocupările legitime de securitate” - aceasta e formula standard prin care Beijingul justifică din 2022 încoace nemulțumirile Rusiei față de extinderea NATO;

iii) Vladimir Putin a mai spus că Rusia „nu va sacrifica nimic” și „nu se va întoarce la începutul anilor 90”, cu referire la perioada extinderii NATO spre Est, începând cu 1997;

iv) liderul de la Kremlin a afirmat că SUA și Rusia ar fi avut deja un acord la întâlnirea din Alaska, pe care „sponsorii europeni” l-ar fi blocat. Practic, liderul rus plasează Europa nu la masă, ci în rolul de piedică în fața unui acord deja validat;

v) corespondentul Rossia1 TV l-a întrebat pe ofițerul de marină care ducea valiza nucleară ce duce și el a confirmat imediat. Scena a fost probabil regizată, fiindcă un militar cu rang înalt nu răspunse spontan la astfel de întrebări.

Mesajul ar putea fi că Rusia stă la masă ca egal prin arsenal, deși economia ei e de zeci de ori mai mică decât a celorlalte două state, dar și că o parte din arsenal poate fi folosit pentru a schimba harta pe care nu a reușit să o modifice pe teren.

Riscuri pe termen scurt în creștere, inclusiv pentru România?

Ucraina propusese anterior un armistițiu pentru infrastructura energetică, neacceptat, iar varianta maritimă e retrasă practic de pe masă.

Liderul de la Moscova a precizat că nu mai negociază încetări ale focului limitate la anumite zone, după loviturile asupra podului din Strâmtoarea Kerci, și că riposta va fi „mult mai dureroasă”.

Pentru România înseamnă că zona gri de pe mare se poate mări în zilele următoare, mai ales că porturile ucrainene de la Dunăre și coridorul spre Sulina sunt țintele cele mai probabile pentru o ripostă care să lovească economic Kievul și să testeze din nou frontierele NATO.

În discursul său de după întâlnirea trilaterală, Xi a declarat în stilul tradițional chinez că „dialogul și negocierea reprezintă calea corectă pentru rezolvarea diferendelor” și că, „atât timp cât dialogul continuă și ușa rămâne deschisă, există speranță pentru pace”. Altfel spus, Beijingul nu vrea să facă presiuni asupra Moscovei pentru terminarea războiului din Ucraina.

Președintele chinez consideră că cele trei state au ajuns la un „consens” astăzi la Shenzen, iar de acum încolo trebuie „să răspundă provocărilor cu simț de răspundere, să promoveze pacea prin cooperare și să avanseze împreună în construirea unei lumi mai bune”.

Pentru Uniunea Europeană, deci și pentru România, aici ar putea fi un risc de durată. Un format China, Rusia, SUA care se repetă devine un for unde se discută securitatea europeană fără europeni. Azi a fost doar primul pas.

România, "pivot geopolitic"?

În cartea „Marea tablă de șah. Geopolitica lumilor secolului XXI”, Zbigniew Brzezinski descrie „jucătorii geostrategici”, adică state cu puterea și voința de a proiecta influență dincolo de propriile frontiere (SUA, Rusia, China, în varianta din 1997, azi s-ar putea adăuga Germania, Franța și India) și „pivoții geopolitici”, altfel spus, state a căror importanță nu vine din puterea proprie, ci din poziția lor sensibilă: controlează un acces, un coridor sau o resursă pe care „jucătorii” o dispută și prin aceste avantaje ar putea să le dea sau să le refuze marilor jucători anumite opțiuni (ediția în limba română a apărut în 2000, la editura Univers Enciclopedic).

România de azi s-ar putea califica la categoria „pivoți”, nu prin alegere, ci prin geografie, fiindcă gurile Dunării sunt singurul culoar prin care cerealele ucrainene mai ajung la export pe mare, iar Constanța e nodul logistic al flancului estic al NATO.

Teoria lui Brzezinski subliniază că valoarea unui pivot e relațională, nu intrinsecă, deci depinde de cât de mult au nevoie „jucătorii mari” de el și poate crește sau scădea brusc dacă apare o nouă alternativă.

În acest caz, riscul cel mai mare pentru România este să fie ignorată sau abandonată în această periferie, pe malul unei mări care dă în clocot.

Dacă consensul de la Shenzen se menține pe termen mediu sau lung și Washingtonul capătă un interes mai mare în stabilitatea relației cu Moscova decât în costul strategic al coridorului dunărean, valoarea României ca pivot pentru SUA scade, nu pentru că geografia s-ar schimba, ci pentru că se schimbă calculul jucătorului mare. Statutul pivoților, e derivat, nu propriu, de aceea destul de instabil.

Concluzii pentru România

La Shenzhen s-a cristalizat o formulă consensuală, care ar putea afecta Europa în general și România în particular:

1) cererea lui Putin pentru o „nouă Ialta” și formula lui Xi despre marile puteri care „iau în serios” securitatea tuturor arată în aceeași direcție: deciziile despre regiunea noastră pot fi luate fără noi. România nu e numită, dar e vizată;

2) România e un pivot, iar valoarea îi vine din Marea Neagră, din coridorul Sulina-Dunăre și din flancul estic, în funcție de cât de multă nevoie au marile puteri occidentale de ea. Dacă SUA pun relația cu Rusia deasupra coridorului și poziției strategice, valoarea scade fără ca România să fi făcut ceva;

3) strategia corectă pentru România e să devină indispensabilă atât pentru europeni, cât și pentru Statele Unite. Hub-ul de securitate trebuie construit cu Germania și UE, în paralel cu cererea de trupe americane și cu un comandament regional cu Turcia. Mesajul lui Nicușor Dan de la Berlin merge în această direcție;

4) zona gri din Marea Neagră se poate lărgi, fiindcă Rusia lovește nave în apele teritoriale fără să atingă pragul Articolului 5 al NATO;

5) punctul slab al României ține de politica internă. Instabilitatea guvernamentală, ezitarea președinție-guvern privind delegația la Berlin la summit-ul de voință al statelor care susțin Ucraina, plus o Bulgarie care tinde spre Moscova fac România mai ușor de ocolit.

Coerența internă ar trebui să devină o strategie de securitate.

Sabina Fati

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google