Corvinul Hunedoara a fost eliminată în turul 3 preliminar din Conference League. Formația din liga secundă a României a pierdut în manșa secundă cu 6-1 pe terenul celor de la…
Stiri
Sănătatea sau justiția? Alegerea falsă și marile erori de traseu ale cazului Pantelimon
Foarte grav, cazul Pantelimon a devenit unul în care percepția e că oamenii sunt chemați să aleagă între medici și procurori. Cazul Pantelimon, așa cum a apărut el din rechizitoriul…
Crin Antonescu, atac virulent la generalul Ciucă: Campania e total neinspirată și duce spre ridicol. Și ridicolul, în politică, ucide
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu reclamă „o formă de mediocritate şi chiar impostură” la nivelul conducerii PNL, inclusiv a preşedintelui Nicolae Ciucă, un candidat la prezidenţiale pe care nu…
Operațiunea Kursk s-a pus la cale pe marginea unui drum. Kremlinul pregătește populația de o izolare totală față de Occident
Vladimir Putin a ținut o nouă ședință cu șefi din administrația locală și centrală pentru a găsi o rezolvare rapidă a „situației din Kursk”. Guvernatorul regiunii Alexei Smirnov anunță că…
Cum trebuie să procedeze pensionarii care se consideră nedreptățiți în urma recalculării pensiei
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, arată că pensionarii care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiilor pot contesta decizia de recalculare. El le recomandă celor care se află…
Ce spune ministrul de Finanțe despre diferența de 2.000 de lei între salariul de la stat și media pe economie
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, susţine că „inadvertenţa” dintre salariul mediu din sectorul public şi salariul mediu de economie sau cel din sectorul privat „nu este de domeniul firescului”. Întrebat, miercuri,…
Nicio zi de închisoare pentru trei directori Tel Drum, acuzați de o fraudă de un milion euro
Doi directori ai companiei Tel Drum – despre care DNA susţine că era controlată de Liviu Dragnea – au fost condamnaţi definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti la pedepse…
Mica istorie: 14 august - Istorica zi, când armata română trecea Carpații, cântând
Anul 29 î.Hr.: Octavianus Augustus obține elogiul și sărbătorirea triumfală a victoriei asupra triburilor dalmațiene, moment cheie pentru pătrunderea Imperiului în peninsula balcanică, avansarea spre estul și sudul peninsulei, iar, după nici…
Ciolacu pe urmele lui Dăncilă și Ponta. Candidatura în statul eșuat
Ca orice social democrat pur sânge, nu-i așa?, dl Ciolacu se duce la mănăstire înainte de a-și anunța candidatura prezidențială, de care pare să nu fi reușit să scape, oricât…
Pierdere importantă pentru Real Madrid
Mijlocaşul francez Eduardo Camavinga, accidentat la antrenamentul de marţi al lui Real Madrid, suferă de o entorsă a ligamentului intern la genunchiul stâng şi ar urma să fie indisponibil câteva…
622 de lei - media în plus la pensie. Bugetul de pensii crește cu 50% în 4 ani. Doar în 2024 avem o majorare de peste 40%
După marea recalculare a pensiilor, bugetul alocat pentru pensii creşte cu aproape 50% faţă de 2020. Creşterea medie a pensiilor depăşeşte 40% doar în 2024. 3,8 milioane de pensionari sunt…
Două avioane militare s-au ciocnit în estul Franței. Doi piloți sunt căutați
Un accident aviatic în care au fost implicate două avioane Rafale ale armatei franceze a avut loc miercuri în estul Franţei şi au fost lansate operaţiunile de căutare a piloţilor,…
Transnistria, bumerangul împotriva Rusiei
Chișinăul a instituit stare de alertă timpurie în sectorul gazelor naturale în legătură cu luptele care au loc în regiunea Kursk din Rusia. În localitatea rusească Sudja, controlată acum de…
Verdictul lui Ion Crăciunescu după arbitrajul controversat din meciul FCSB - Sparta Praga
Ion Crăciunescu a dat verdictul după arbitrajul controversat din meciul FCSB – Sparta Praga, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Crăciunescu a afirmat că FCSB a fost dezavantajată de…
Adolescentă de 18 ani, găsită spânzurată de clanța ușii, în Suceava. Fata ar fi avut o relație abuzivă cu șeful Poliției din Broșteni
Tragedie în Suceava unde o tânără de 18 ani şi-a pus capăt zilelor. Apropiaţii spun că fata ar fi avut o idilă cu şeful Poliţiei din Broşteni. Mai mult, acesta…
BNS avertizează că mii de decizii de recalculare a pensiilor riscă să fie emise greșit
Blocul Naţional Sindical (BNS) atrage atenţia asupra pericolelor legate de recalcularea precipitată a pensiilor, considerând că astfel mii de decizii riscă să fie emise greşit, iar activitatea caselor de pensii…
FCSB a tăiat un jucător de pe lista de transferuri după eliminarea din Liga Campionilor
FCSB a tăiat un jucător de pe lista de transferuri după ce a fost eliminată de Sparta Praga din Liga Campionilor. Roș-albaștrii au anunțat că nu mai sunt interesați de…
Sabotajul Nord Stream: Germania emite un mandat de arestare pe numele unui ucrainean
Germania a emis un mandat de arestare european împotriva unui instructor de scufundări ucrainean care ar fi făcut parte dintr-o echipă care a sabotat gazoductul Nord Stream. Anchetatorii germani consideră…
Traficul rutier în zona 1 Mai va fi deviat, pentru lucrări la magistrala care va lega Capitala de aeroport
Metrorex anunţă restricţii de trafic rutier, programate să intre în vigoare la data de 24 august, în zona 1 Mai, pentru lucrări care au legătură cu aliniamentul viitoarei Magistrale M6.…
Răspunsul TAS după ce americanii au invocat un conflict de interese în cazul medaliei Anei Bărbosu
Jurnaliștii americani de la CNN au invocat un conflict de interese în procesul în care Anei Bărbosu i-a fost oferită medalia de bronz în finala de la sol. CNN a…



















