Pierdere importantă pentru Real Madrid

Pierdere importantă pentru Real Madrid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijlocaşul francez Eduardo Camavinga, accidentat la antrenamentul de marţi al lui Real Madrid, suferă de o entorsă a ligamentului intern la genunchiul stâng şi ar urma să fie indisponibil câteva săptămâni, informează AFP.

„După testele efectuate astăzi de jucătorul nostru Eduardo Camavinga, acesta a fost diagnosticat cu o entorsă a ligamentului colateral intern al genunchiului stâng”, a scris, într-un comunicat, gruparea madrilenă, care, ca de obicei, nu precizează durata absenţei fotbalistului. Potrivit presei spaniole, internaţionalul francez va lipsi între şase şi şapte săptămâni.

ADVERTISING

Rămas la pământ după un contact cu Aurelien Tchouameni la antrenamentul de marţi, cu o zi înaintea meciului cu Atalanta Bergamo din Supercupa Europei, Camavinga ar urma să rateze meciurile lui Real din startul sezonului, dar şi partidele pe care selecţionata Franţei le va disputa în Liga Naţiunilor pe 6 şi 9 septembrie.

Această accidentare este o lovitură grea pentru campioana en titre a Spaniei şi Europei, care ar putea fi nevoită să aducă un mijlocaş suplimentar, după retragerea metronomului său german Toni Kroos.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇