Ca orice social democrat pur sânge, nu-i așa?, dl Ciolacu se duce la mănăstire înainte de a-și anunța candidatura prezidențială, de care pare să nu fi reușit să scape, oricât a încercat.
Nu a ales o rețetă de succes. Au fost la Putna de Sfânta Maria înainte de alegerile prezidențiale și Viorica Dăncilă și Victor Ponta , alţi sociali-democrați adevărați.
Dar poate că dl Ciolacu va avea mai multă susținere divină de la Văratec și, cinstit vorbind, are mare nevoie de ea în acest demers extrem de riscant și cu șanse destul de mici de reușită.
Cu atât mai mult cu cât își va anunța candidatura pe fondul inflamat al scandalului Pantelimon, care izbește cu maximă putere guvernul în funcție.
Cum ancheta penală este în curs și până la alegeri vor tot avea loc diferite evenimente legate de ea, la poliție, la parchet și în fața judecătorilor, memoria evenimentului, altfel scurtă în pofida maximei inflamări, va fi reîmprospătată.
Coroborat cu scandalul azilelor, cu Crevedia, cu 2 Mai și altele asemenea, Pantelimon nu mai este despre două persoane acuzate de omor, ci despre un stat eșuat, căruia poporul trebuie să îi dea un chip, un nume și un prenume. Cum dl Iohannis este total absent și deja complet irelevant pentru public, sigur că acel chip este al premierului.
Oricum guvernarea erodează masiv, însă asemenea lebede negre provoacă daune majore.
Finala ideală fără șansă și cine sunt favoriții
Accederea în finală nu ar trebui să fie o problemă pentru candidatul PSD, oricare ar fi el, având în vedere că electoratul partidului este disciplinat. Dar ar fi de remarcat că pentru prima dată candidatul este sub scorul partidului, ceea ce face parcursul mai riscant.
În finală, sigura șansă a lui Marcel Ciolacu ar fi fost o unire de succes a suveraniștilor sub un singur steag și cu un singur candidat. La noi, însă, spre norocul României, acest curent care a făcut atât de mult rău prin alte țări europene a încăput pe mâna unor caricaturi care l-au transformat în... caricatură.
Un candidat comun al suveraniștilor ar fi avut potențialul de a ajunge în turul al doilea și Marcel Ciolacu putea spera să-l aibă adversar numai bun de demonizat și mobilizat România proeuropeana. Dar separat, nici Diana Șoșoacă, nici George Simion nu au vreo șansă să urce în finală.
Liberalii speră să-l împingă acolo pe Nicolae Ciucă. Niciun pelerinaj la Athos nu cred că i-ar putea ajuta. Dl Ciucă este pe locul al cincilea în sondaje, cu șanse mari la locul al șaselea și fără niciun potențial de creștere.
O situație la care contribuie și o surprinzator de prost gândita campanie, menită parcă să pună în evidență toate lipsurile candidatului și să îi estompeze atuurile. Încercarea de umanizare, de a-l face funny și popular este sortită eșecului cât timp omul nu are charisma necesară.
Iar chestiunea cărții este cumva paradoxală. „Ciucii” cu care a fost împânzită țara enervează, mai ales de când a devenit clar că sunt din bani publici. Reclama agresivă pentru o carte care nu există este ridicolă.
În plus, este excentric de-a dreptul să mizezi pe impactul unei cărți într-o țară în care consumul de carte la marele public e foarte mic.
Sunt doi candidați pe care îi avantajează fondul acestei campanii electorale și nu aș exclude deloc chiar o finală între ei, dacă mai apare vreun caz cu mare impact emoțional.
Unul este Mircea Geoană. Nu este scutit de scandaluri, ba o acuzație de plagiat, ba o poză controversată, mulți nu i-au uitat trecutul politic, inclusiv garantat Vanghelie și vizita nocturnă la Vântu.
Dar și pentru cei neamnezici, prin comparație cu restul ofertei, dl Geoană are totuși brandul NATO care implica siguranță și profesionalism.
Celălalt candidat, de cu totul alt tip, este Elena Lasconi. Nu cred că mulți mizează în acest moment pe priceperea dnei Lasconi în domeniile specific prezidențiale.
Dar domnia sa emană un tip de energie pozitivă și o prospețime politică spre care se pot îndrepta cei care nu mai doresc decât naturalețe și disponibilitate de implicare. Doresc pe cineva care să-i inspire și mobilizeze.
Șansele guvernării
Rămâne de văzut dacă două partide și candidații lor șefi de partide într-o competiție dură și disperată, pentru că acela care nu prinde finala va pierde masiv în următoarea duminică, la parlamentare, vor putea menține pe linia de plutire o guvernare comună.
Cel mai greu va fi pentru liberali să convingă în discursul lor tot mai aprig de opoziție, în timp ce miniștrii lor ocupă poziții cheie în Guvern, în frunte cu Finanțele.
Plecarea nu este nici ea o opțiune neriscantă cât timp va arunca în aer stabilitatea în numele căreia au făcut pactul cu PSD, va genera un haos care va fi decontat electoral și va decupla primarii PNL de la beneficiile guvernării.
Cert este că ne aflăm într-un an electoral atipic, fără locomotive electorale, cu candidați extrem de vulnerabili și într-o țară atât de slăbită instituțional încât orice zi poate aduce orice nou șoc, orice nouă lebădă neagră.