Alegerile americane de la jumătatea mandatului prezidențial au fost influențate și de dorința unei părți a electoratului de a respinge cruzimea, intoleranța și agresivitatea asociate cu administrația Donald Trump.
Dincolo de nemulțumirile legate de economie și de acuzațiile de corupție, alegătorii au transmis un mesaj în favoarea decenței și a solidarității, apreciază Gal Beckerman, într-un editorial publicat de revista The Atlantic.
Autorul pornește de la memorialele improvizate ridicate în Minneapolis în locurile în care Alex Pretti și Renee Good au fost uciși de agenți federali ICE. Cei doi au fost împușcaţi în cadrul unei operațiuni agresive și, în numeroase cazuri, nediscriminatorie, desfășurată împotriva comunităților de imigranți.
La aceste memoriale au fost aduse jucării de pluș, desene, flori, lumânări și bannere cu mesaje precum „Doar iubire”. În ziua alegerilor, oamenii au adăugat și autocolante cu mesajul „Am votat”.
Pentru Beckerman, aceste gesturi au ilustrat semnificația scrutinului pentru o parte dintre americani: ocazia de a respinge nu doar politicile lui Trump, ci și viziunea dură asupra societății pe care acesta o reprezintă.
Același mesaj a fost transmis și la Austin, în Texas, unde susținătorii senatorului democrat ales James Talarico au participat la discursul său de victorie ținând pancarte cu mesajul „Iubește-ți aproapele”. Deși mesajul este în concordanță cu viziunea creștină progresistă a lui Talarico, acesta a fost interpretat și ca o expresie a dorinței pentru o politică întemeiată pe valori umane fundamentale.
Economia și corupția, printre principalele motive ale votului
Dificultățile economice au rămas principala preocupare a alegătorilor, potrivit sondajelor, fiind însoțite de nemulțumirile privind corupția. Totuși, succesul democraților a avut și o componentă mai greu de cuantificat: respingerea cinismului și a furiei care au dominat discursul politic în ultimii ani.
David Axelrod, strateg democrat cunoscut pentru abordarea sa pragmatică, a remarcat această schimbare în noaptea alegerilor. El a afirmat că Statele Unite au traversat o perioadă marcată de „atât de mult cinism și atât de multă furie” și a interpretat rezultatele obținute de democrați drept o dovadă a „umanității noastre comune”.
Potrivit lui Axelrod, americanii își doresc „o perioadă a decenței”. O schimbare de atmosferă a fost remarcată inclusiv în tabăra conservatoare, unde Ben Shapiro a vorbit despre o modificare a mentalității electoratului.
Pornind de la celebra formulare a strategului democrat James Carville („It's the economy, stupid” - „E economia, prostule!”), autorul editorialului It’s the Morality, Stupid consideră că scrutinul a demonstrat că moralitatea poate deveni un factor decisiv în politică. Această abordare nu presupune neapărat că democrații sunt mai morali decât republicanii, ci arată că mesajele bazate pe respect și umanitate s-au dovedit o strategie electorală eficientă după un deceniu de politică dominată de Trump.
Republicanii, criticați pentru campaniile electorale agresive
Democrații au avut și câteva exemple concrete pentru a evidenția comportamentul adversarilor politici. În Texas, Ken Paxton, procurorul general republican și rivalul lui James Talarico, fusese pus sub acuzare de propriii colegi de partid pentru acuzații de mită și corupție, inclusiv pentru că ar fi păstrat un stilou Montblanc.
În Ohio, Vivek Ramaswamy, candidatul republican la funcția de guvernator, a difuzat o reclamă electorală în care sugera că adversara sa minte în legătură cu abuzurile sexuale suferite în copilărie. În spot a fost folosită și mama candidatei, care luase partea agresorului, drept martor în sprijinul acuzațiilor.
Reclama a fost criticată inclusiv de republicani. Guvernatorul în funcție, Mike DeWine, și fosta guvernatoare a Carolinei de Sud, Nikki Haley, au considerat că mesajul a depășit limitele unei campanii electorale acceptabile. Haley l-a numit pe Ramaswamy „un om rău”.
Vicepreședintele J.D. Vance a respins însă criticile și le-a cerut republicanilor să nu se mai plângă. El a declarat că nu îl preocupă dacă reclama a fost sau nu potrivită, ci cine va conduce următoarea generație a administrației americane. Donald Trump i-a susținut poziția.
Rezultatele obținute de democrați în Ohio și în alte state tradițional republicane au arătat însă că alegătorii au avut o opinie diferită. Chris Christie, fost guvernator al statului New Jersey și fost aliat al lui Trump, a descris reclama drept „o radiografie” a „centrului moral” al lui Ramaswamy. Christie l-a criticat și pe Vance, afirmând că este rușinos ca un om care a scris o carte despre catolicism să susțină o asemenea campanie.
Potrivit lui Beckerman, reacția lui Christie evidențiază o problemă pe care liderii republicani par să o fi ignorat, urmând exemplul lui Trump: atunci când politica devine exclusiv un joc al puterii, fără principii sau valori care să o justifice, alegătorii își pierd încrederea.
De ce s-au îndepărtat alegătorii latino-americani de Trump
Un alt exemplu al schimbării de atitudine a electoratului este votul comunității latino-americane. Comparativ cu alegerile din 2024, Trump a pierdut aproape 30% în rândul acestui segment al populației. Potrivit sondajelor realizate la ieșirea de la urne, 70% dintre alegătorii latino-americani au votat de această dată pentru democrați.
Schimbarea este vizibilă inclusiv în Valea Rio Grande din Texas, regiune care la scrutinul precedent votase pentru prima dată în istoria modernă cu republicanii. Mulți dintre alegătorii latino-americani care locuiesc în apropierea graniței au fost atrași atunci de promisiunea lui Trump de a restabili ordinea, de a opri intrarea migranților în cartierele lor și de a-i deporta pe infractorii aflați în Statele Unite.
Politica administrației Trump în domeniul imigrației s-a dovedit însă mult mai amplă și mai dură decât anticipaseră unii dintre acești alegători. Operațiunile agenților ICE au provocat teamă în întreaga regiune, inclusiv prin reținerea și deportarea unor persoane care locuiau în Statele Unite de zeci de ani. În același timp, economia locală a fost afectată.
Pentru o parte dintre latino-americani, experiența a însemnat nu doar o trădare a promisiunilor electorale ale lui Trump, ci și confruntarea cu o latură inumană a politicilor sale.
Jessica Cantu Vuittenot, o fostă susținătoare a președintelui american, a povestit pentru New York Times că fratele său a fost reținut la scurt timp după ce se prezentase la un control în fața unui oficial pentru imigrație. Ea a explicat că experiența i-a schimbat perspectiva asupra politicilor administrației: „Lumea ta se întoarce cu susul în jos, pentru că acum nu mai ești afectat doar tu, ci și părinții tăi, copiii, nepoții”.
Beckerman consideră că, pentru mulți dintre foștii susținători ai lui Trump, problema a fost dispariția scopului pe care îl considerau inițial justificat moral. Președintele a declanșat un război care a dus la creșterea prețurilor și a pus în pericol viețile soldaților, a transferat asupra americanilor costurile tarifelor vamale și și-a concentrat atenția asupra proiectelor de înfrumusețare a propriului mediu, în timp ce populația se confrunta cu o criză a costului vieții.
În aceste condiții, argumentul potrivit căruia Trump luptă pentru oamenii obișnuiți și pentru cei care s-au simțit abandonați de sistem și-a pierdut din credibilitate. Dacă dispare scopul considerat nobil, susține autorul, rămâne doar imaginea unui lider agresiv.
Democrații au mizat pe mesaje despre solidaritate și decență
Editorialul subliniază că succesul democraților nu poate fi explicat printr-un singur factor. Promisiunile privind reducerea costului vieții și criticile referitoare la corupția din administrația Trump au contribuit la câștigarea unui număr important de circumscripții, în condițiile în care președintele nu s-a concentrat suficient asupra acestor subiecte în ultimele săptămâni ale campaniei.
În același timp, partidul a reușit să capitalizeze dorința unei părți a electoratului de a readuce decența în viața publică. Un exemplu este James Talarico, care a declarat în seara victoriei că „fiecare persoană este sfântă”. Mesajul său a oferit un contrast puternic cu discursul politic promovat de Trump, depășind diferențele obișnuite de ideologie și de politică publică.
Autorul amintește și de Adam Hamilton, pastorul unei megabiserici din Kansas, în comparație cu adversarul său, Roger Marshall, care și-a dat în judecată pacienții pentru datoriile medicale. În acest caz, miza nu a fost doar evaluarea caracterului celor doi candidați, ci și modul în care aceștia se raportează la societate și la problemele oamenilor.
Democrații au propus, astfel, o altă manieră de a vorbi despre societatea americană, una care pare să fi dispărut în timpul administrației Trump. Chiar dacă sinceritatea tuturor acestor politicieni poate fi pusă sub semnul întrebării, schimbarea de discurs a reflectat, în opinia lui Beckerman, o dorință reală a alegătorilor.
Aceeași nevoie de solidaritate a fost vizibilă și în timpul protestelor la adresa ICE organizate la Minneapolis, la începutul anului. Mesajele lăsate la memorialul lui Alex Pretti transmiteau îndemnuri precum „Nu lăsați ICE să ne învingă” și „Nu-i lăsați pe vecinii noștri să cadă! Nu renunțați!!!”. Acestea exprimau convingerea că oamenii trebuie să se sprijine reciproc și să privească dincolo de propriile interese.
Beckerman consideră că unul dintre motivele succesului electoral al democraților a fost tocmai capacitatea partidului de a identifica și de a răspunde acestor sentimente.
Trump a recunoscut victoria adversarilor
Unul dintre aspectele remarcate în editorial este capacitatea lui Donald Trump de a înțelege reacțiile publicului și de a-și adapta discursul în funcție de acestea. Autorul amintește că președintele obișnuiește să insiste asupra glumelor și comentariilor care stârnesc râsete în rândul susținătorilor săi, inclusiv atunci când face referiri la aspectul fizic al unor candidați republicani.
În noaptea alegerilor, Trump a părut însă să transmită un mesaj diferit. Pe lângă obișnuitele sale încercări de a transfera vina asupra altora, atacurile la adresa adversarilor și minimalizarea rezultatelor, președintele a publicat și un mesaj neobișnuit de conciliant: „Democrații au făcut o treabă bună, au luptat din greu”.
Pentru Beckerman, chiar dacă a fost doar o remarcă scurtă și o recunoaștere limitată a meritelor adversarilor, mesajul a reprezentat un semn că nici Trump nu a putut ignora complet schimbarea de atmosferă din societatea americană.
Editorialul se încheie cu ideea că alegerile au fost influențate nu doar de nemulțumirile economice sau de diferențele ideologice, ci și de dorința unei părți a populației de a vedea mai multă bunătate, decență și umanitate în politică.
