Cel mai lung război al Americii s-a încheiat în urmă cu cinci ani. Astăzi, acesta le oferă niște lecții factorilor de decizie care doresc să evite un conflict fără sfârșit în Iran.
Pe parcursul unei mari părți a războiului din Afganistan, singurul lucru mai dificil pentru Statele Unite decât obținerea victoriei a fost retragerea, se arată într-o analiză publicată de New York Times.
Cel mai lung război al SUA s-a încheiat în haos și înfrângere în urmă cu cinci ani. Sute de mii de afgani, disperați să scape de insurgenții talibani, au luat cu asalt aeroportul din Kabul. 13 militari americani și-au pierdut viața acolo, în urma unui atentat sinucigaș cu bombă.
De atunci, însă, temerile care i-au împiedicat pe trei președinți americani să pună capăt războiului s-au dovedit a fi nefondate. Afganistanul nu a devenit un refugiu pentru teroriști și nici o rampă de lansare pentru atacuri asupra Statelor Unite.
Astăzi, armata americană este angrenată într-un nou război, în Iran. Încă o dată, perspectivele unei victorii militare par sumbre, subliniază cotidianul citat.
Cea mai bună ocazie de a ieși din Afganistan
Lungul război din Afganistan care a durat 20 de ani ridică întrebări dificile pentru generali și factorii de decizie care analizează pașii următori în privința Iranului: de ce a fost atât de greu să se renunțe la implicarea în Afganistan? Ce dezvăluie procesul anevoios de acceptare a înfrângerii de acolo despre situația dificilă în care se află administrația Trump în legătură cu Iranul?
Statele Unite s-au confruntat cu întrebări privind retragerea din aproape toate conflictele armate în care au fost implicate de la afirmarea lor ca putere mondială, după cel de-al Doilea Război Mondial.
„O mare parte din activitățile în care am fost implicați în ultimele decenii a constat, în realitate, în menținerea ordinii în cadrul imperiului”, a declarat Andrew R. Hoehn, analist principal la RAND Corporation, un centru de analiză specializat în probleme de securitate.
În majoritatea cazurilor, trupele americane au intrat în război pentru a face ordine într-o lume turbulentă sau pentru a apăra valorile americane. „Noi nu purtăm conflicte existențiale”, a precizat Hoehn.
Perioada de după uciderea lui Osama bin Laden, survenită în mai 2011, a oferit cea mai bună șansă de a părăsi Afganistanul. Autorul atentatelor teroriste din 11 septembrie era mort, iar atacurile cu drone timp de un deceniu îi decimaseră organizația. În schimb, insurgenții talibani – care guvernaseră Afganistanul și oferiseră adăpost grupării Al-Qaeda înainte de invazia americană – se dovedeau aproape imposibil de eliminat.
„Dacă oficialii americani ar fi știut atunci ceea ce știu acum, mulți dintre ei – inclusiv eu – ar fi pledat cu mai multă convingere pentru o retragere timpurie”, a scris recent Carter Malkasian, fost consilier al comandanților americani din Afganistan, într-un articol publicat în revista Foreign Affairs.
De ce nu a ieșit America din Afganistan
Președinții și Pentagonul au fost motivați să continue lupta de preocupările privind credibilitatea țării, de un sentiment de obligație față de aliații afgani de încredere și de convingerea că o înfrângere ar fi dezonorat sacrificiile făcute de militarii uciși sau răniți, scrie ziarul american.
Pentru mulți dintre acești ofițeri, care își pierduseră prieteni apropiați în confruntările armate cu talibanii, ideea de a renunța contravenea anilor de pregătire și experiență.
„Pe scurt, un motiv pentru care americanii nu au părăsit Afganistanul mai devreme este acela că armata SUA luptă pentru a câștiga”, a scris Malkasian.
Liderii politici și cei responsabili de politica externă își făceau griji în privința credibilității SUA pe scena internațională și a prețului politic pe care l-ar fi putut plăti la urne pentru pierderea unui război.
Până în 2011, efectivele trupelor americane din Afganistan începuseră deja să scadă, iar talibanii au realizat că nu trebuie decât să reziste mai mult decât trupele SUA și decât disponibilitatea publicului american, deja epuizat, de a finanța războiul.
Pe măsură ce perspectiva înfrângerii talibanilor devenea tot mai îndepărtată, liderii politici americani și-au schimbat obiectivele. Aceștia s-au concentrat pe reducerea numărului de victime, pe diminuarea costurilor războiului și pe menținerea la putere a guvernului afgan, corupt și nepopular.
„Sunt ca un medic de la terapie intensivă care știe că pacientul urmează să moară”, a spus Rosemary Kelanic, directoarea programului pentru Orientul Mijlociu din cadrul organizației Defense Priorities, care pledează pentru o politică externă americană mai reținută. „Pur și simplu, speră ca pacientul să moară după ce li se termină tura. Nu vor ca acest lucru să se întâmple sub supravegherea lor.”
Războiul a continuat încă un deceniu după moartea lui bin Laden, curmând viețile altor 868 de militari. Comandanții americani care au condus trupele în ultimii ani ai conflictului au simțit că erau puși într-o situație în care eșecul era inevitabil. Într-un podcast recent, generalul Austin S. Miller, ultimul comandant din Afganistan, și-a amintit starea de spirit pe care o avea când a fost numit în funcție, în 2018. Se aștepta să încheie misiunea „foarte obosit” și cu o „reputație știrbită”.
Același blocaj are acum loc în războiul din Iran.
Războiul din Iran, opera lui Hegseth, orbit de furia din Afganistan și Irak
Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat la începutul acestui an că un război cu Iranul nu ar semăna deloc cu conflictele de lungă durată din Afganistan și Irak. El a participat la ambele conflicte în tinerețe, ca ofițer în Garda Națională a Armatei. Această experiență l-a lăsat plin de furie și deziluzionat.
„Ascultați-mă pe mine – unul dintre sutele de mii de oameni care au luptat în Irak și Afganistan și care i-au văzut pe politicienii incompetenți din trecut, precum Bush, Obama și Biden, irosind credibilitatea Americii”, le-a spus Hegseth jurnaliștilor în luna martie. „Acele războaie au fost niște mlaștini în care armata s-a afundat” a spus el. Războiul cu Iranul, a promis el, ar fi diferit: „strict concentrat pe obiective”, letal, rapid și „decisiv”.
„Nu este ca în Irak”, a insistat Hegseth. „Nu este un conflict fără sfârșit.”
Iranul a ripostat la atacurile devastatoare prin închiderea Strâmtorii Ormuz. La începutul verii, generalul Dan Caine, președintele Statului Major Întrunit, a recunoscut că bombele și rachetele americane probabil nu ar fi suficiente pentru a învinge Iranul sau chiar pentru a redeschide acea cale navigabilă vitală pentru traficul comercial.
„Puterea aeriană are limite”, a declarat el, în cadrul unei audieri în Senat, „iar noi trebuie să ținem mereu cont de acest lucru”.
În prezent, administrația mizează pe faptul că o blocadă a exporturilor iraniene prin strâmtoare, impusă de Marina SUA, combinată cu sancțiuni economice, va reuși ceea ce loviturile aeriene anterioare nu au izbutit să realizeze.
Există deja primele semne ale unei creșteri a numărului de nave și a volumului de exporturi de petrol care tranzitează strâmtoarea.
În ciuda acestor progrese modeste, liderii militari americani nu mai vorbesc despre o victorie rapidă. În schimb, ei descriu o campanie menită să exercite presiuni asupra Iranului timp de luni de zile sau chiar mai mult.
Întrebat cât timp ar putea susține Marina – deja solicitată de misiuni prelungite – această blocadă, Hegseth a răspuns: „O putem menține atât timp cât este nevoie: pe termen nelimitat.”
America repetă greșeala din Afganistan
Provocarea cu care se confruntă armata americană seamănă cu cea întâmpinată în Afganistan. Insurgenții talibani luptau pentru propria supraviețuire. La fel fac și liderii Iranului. Pentru Statele Unite, miza este mult mai mică, la fel și costurile unei eventuale retrageri.
Armata americană ar putea, probabil, să deblocheze Strâmtoarea Ormuz, care era deschisă înainte de începerea conflictului. „Este o sarcină realizabilă”, a declarat Thomas G. Mahnken, fost oficial de rang înalt în cadrul Pentagonului în timpul administrației președintelui George W. Bush. „Însă ar necesita eforturi considerabile pe teren, tocmai pentru că iranienii au petrecut decenii întregi construind și fortificând poziții.”
Deocamdată, costurile unei astfel de operațiuni – atât în vieți omenești, cât și în resurse financiare – par să depășească ceea ce președintele Trump sau poporul american (care, potrivit sondajelor, se opune războiului) sunt dispuși să accepte, notează ziarul american.
T.D.
Bogdan Gavaza, fondatorul Școlii Românești din Haga: România nu se termină la graniță. Întrebarea este ce putem construi împreună
Statul nu și-a plătit datoriile, unele trenuri București-Constanța sunt suspendate de luni
Cezar Crețu a câștigat primul său titlu challenger din carieră, la Augsburg
O substanță toxică se ascunde în obiectele pe care le folosim zi de zi. De ce sunt copiii printre cei mai expuși
