De ce căutăm doar știrile și vocile care ne confirmă? Pentru că apartenența ne-a oferit, vreme îndelungată, siguranță. Dar când „sunt de-ai lui” înlocuiește gândirea proprie, spune Radu Atanasiu, profesor de gândire critică, ne pierdem vederea panoramică și devenim captivi unei identități politice sau ideologice.
„Cum supraviețuim?” este o emisiune video despre psihologia vieții într-o lume în criză. Cum ne schimbă crizele mintea, emoțiile și felul în care trăim? Cum ne afectează psihic instabilitatea politică, polarizarea, războaiele, dezinformarea și nesiguranța economică? În fiecare ediție, Adriana Nedelea caută, împreună cu specialiști din psihologie, sociologie, neuroștiințe și domenii conexe, explicații și soluții pentru a înțelege mai bine ceea ce trăim. Emisiunea debutează sâmbătă, 19 septembrie, pe SpotMedia.ro și pe canalul YouTube SpotMedia.ro.
Nu mai căutăm informație, ci confirmare
Radu Atanasiu este profesor de gândire critică și decizii de business și decan asociat la Bucharest International School of Management. În dialog cu Adrian Nedelea, el spune că, atunci când urmărim mereu aceeași televiziune, aceleași conturi și aceleași opinii, avem impresia că ne informăm. În realitate, însă, de multe ori căutăm confirmarea unei concluzii deja formate și sentimentul reconfortant că grupul nostru vede lumea corect.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ceilalți sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
În acest fel, fiecare jumătate a societății ajunge să creadă despre cealaltă că este fie ignorantă, fie răuvoitoare. Dispare curiozitatea pentru motivele, experiențele și valorile care au condus un om la o alegere diferită.
Prețul: pierderea „vederii panoramice”
Confirmarea repetată ne îngustează perspectiva. Nu mai vedem informațiile care ne contrazic și nu mai putem reconstrui realitatea din punctul de vedere al celuilalt.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja, sau când mergi numai pe apartenență și identitate de grup? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Mecanismul are rădăcini vechi. În comunitățile mici, apartenența la familie și la sat asigura protecție și bunăstare. Identitatea „eu sunt de-ai lui cutare” avea o funcție practică. Problema apare când același reflex este transferat fără discernământ către o ideologie, un partid sau un candidat.
De la familie la partid: „eu sunt de-ai lui”
Când identitatea politică preia locul gândirii, întrebarea nu mai este dacă o idee este corectă, ci dacă vine din partea „noastră”. Critica liderului preferat este simțită ca un atac personal, iar argumentele taberei adverse sunt respinse înainte să fie examinate.
„Apartenența la satul tău sau la familia ta din sat era ceea ce îți asigura bunăstarea și siguranța. Din păcate, acum aceste mecanisme s-au mutat: «eu sunt de-ai acestei ideologii», «eu sunt de-ai acestui președinte de partid sau candidat». Ajungi să te definești prin «de-ai cui ești». Nu știu dacă acești «de-ai lui» merită apartenența oamenilor la ei.”
A gândi critic înseamnă, într-o definiție simplă, să gândești cu propriul cap. Asta presupune să te îndoiești uneori de situațiile mentale în care te-ai așezat, de propriile convingeri și inclusiv de omul pe care îl admiri sau l-ai votat.
Întrebarea care trebuie să stea în mintea noastră: „Pe ce te bazezi?”
Atanasiu invocă ticul verbal al lui Cocoșilă din „Moromeții” - „Pe ce te bazezi?” - ca pe un mic filtru interior. Înainte de a repeta o afirmație, ar trebui să ne întrebăm care sunt dovezile, ce presupuneri facem și ce informație ar putea contrazice concluzia.
„Cred că era Cocoșilă, în «Moromeții», cel care avea ticul verbal «Pe ce te bazezi?». Mi-aș dori să avem un mic Cocoșilă în cap care, de fiecare dată când ne spunem nouă înșine ceva sau îi spunem copilului ori nepotului nostru, să întrebe: «Pe ce te bazezi? Ia să vedem dacă este chiar așa».”
Exercițiul nu cere să renunțăm la identitate sau la oamenii în care avem încredere. Cere doar să nu le cedăm dreptul de a gândi în locul nostru.
Scoate etichetele de pe suflet
Orice etichetă rigidă ne împinge să reacționăm conform rolului pe care ni l-am atribuit. Biciclistul îi vede pe șoferi ca pe un pericol; șoferul îi vede pe bicicliști ca pe niște inconștienți; pietonul simte că toți ceilalți îl amenință. Perspectiva se schimbă odată cu poziția, dar fiecare uită acest lucru când se identifică exclusiv cu propriul grup.
„De fiecare dată când sunt pe bicicletă, pietonii mi se par niște găini căpiate, iar șoferii niște criminali. Când sunt cu mașina, bicicliștii mi se par niște kamikaze, iar când sunt pieton mi se pare că toți ceilalți vor să mă omoare. Așa suntem structurați în cap. Orice fel de etichetă pusă pe identitate te face să acționezi în următoarea situație ca fiind «ăla». Nu mai gândești situația.”
Dezlipirea etichetelor nu elimină diferențele. Ne permite însă să-l vedem pe celălalt ca persoană, nu doar ca reprezentant al unei categorii pe care am decis deja să o condamnăm.
Gândirea proprie nu înseamnă să nu mai crezi pe nimeni
La capătul opus al obedienței față de trib se află scepticismul total: convingerea că toate instituțiile mint, că orice autoritate este ostilă și că numai explicația conspiraționistă poate fi adevărată. Nici aceasta nu este gândire critică.
„Gândirea critică este o abilitate care trebuie cultivată, și nu doar prin școală. Ar trebui să ne cultivăm abilitatea de a gândi cu capul propriu și să ne întrebăm din când în când dacă nu cumva vorbește identitatea din noi, tribul din noi sau dușmănia din noi. Dar există și capătul celălalt al spectrului: scepticismul total, în care nu mai crezi nimic din ceea ce spune nimeni.”
Este nevoie, spune profesorul, de o balanță între încredere și îndoială. Să cerem dovezi, să căutăm contraargumente, dar să acceptăm și că lumea este mai complexă decât opoziția dintre cei complet buni și cei complet răi.
Urmărește ediția integrală „Cum supraviețuim” pe YouTube SpotMedia.
30 de secunde pentru o stare de spirit mai bună și mai multă energie. Patru exerciții simple
90 de milioane de oameni s-au uitat la meci. Ziua în care Billie Jean King a schimbat tenisul
Cum supraviețuim? Croissant versus merdenea. De ce ne-am enervat atât de tare?
Ziua 1668 Rușii atacă porturile. 350 de drone spre Moscova înainte de alegeri. Dronă căzută peste centrala nucleară Kursk. Putin plănuiește ceva
