La un secol după ce Regina Maria traversa Statele Unite cu un tren special, era primită la Casa Albă și transforma o țară puțin cunoscută americanilor într-un subiect de presă, numele ei intră simbolic pe harta New Yorkului. Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru vor participa, în timpul vizitei la New York pentru Adunarea Generală a ONU, la inaugurarea „The Queen Marie of Romania Corner”, la intersecția dintre East 38th Street și Third Avenue din Manhattan. Gestul marchează 100 de ani de la turneul american din 1926, una dintre cele mai spectaculoase acțiuni de diplomație publică din istoria României.
Ceremonia va avea loc luni seara, 21 septembrie, ora locală 18:30 – marți, 01:30, ora României – și apare în programul vizitei președintelui la New York. Denumirea nu este una improvizată pentru eveniment: „Queen Marie of Romania Corner” a fost adoptată oficial de autoritățile orașului New York pentru intersecția dintre East 38th Street și Third Avenue, printr-o lege locală intrată în vigoare în 2026.
Faptul că, un secol mai târziu, numele unei regine a României ajunge pe o placă stradală în Manhattan ar putea părea doar un gest comemorativ. Povestea din spatele lui este însă mult mai interesantă.
În 1926, Regina Maria nu a mers în Statele Unite doar pentru o vizită regală sau pentru a inaugura un muzeu. A folosit propria celebritate, interesul enorm al presei americane și contactul direct cu publicul pentru a face o țară relativ puțin cunoscută mai vizibilă în una dintre marile puteri ale lumii.
Regina Maria era deja, la acel moment, o personalitate internațională neobișnuit de cunoscută pentru un lider român. În timpul Primului Război Mondial, imaginea ei fusese asociată cu spitalele, răniții și efortul de război al României.
După război a mers la Paris, în timpul Conferinței de Pace din 1919, pentru a susține interesele României în fața liderilor aliați. Îl cunoscuse acolo și pe omul de afaceri american Samuel Hill, care avea să joace un rol decisiv în călătoria ei de peste Atlantic.
HistoryLink, enciclopedia istorică online a statului Washington, notează că Maria era deja foarte populară în anii '20, publica articole și cărți și apăruse pe coperta revistei Time în august 1924.
Oportunitatea pentru această călătorie a venit de la Samuel Hill. Acesta construise pe malul fluviului Columbia, în statul Washington, o clădire destinată inițial să fie reședință, dar care, la sugestia dansatoarei și artistei Loïe Fuller, fusese transformată într-un muzeu.
Regina Maria era prietenă cu amândoi, iar Hill i-a cerut să participe la inaugurarea viitorului Maryhill Museum of Art. Muzeul confirmă că Regina a prezidat ceremonia din 3 noiembrie 1926, în fața a aproximativ 2.000 de oameni, între care 400 de copii.
Călătoria nu a rămas însă o deplasare punctuală la un muzeu aflat încă în construcție. Maria a sosit în Statele Unite la 18 octombrie 1926, împreună cu principele Nicolae și principesa Ileana, și a pornit într-un turneu transcontinental. A trecut prin New York și Washington, a fost primită la Casa Albă de președintele Calvin Coolidge, apoi a traversat țara cu un tren special. Presa o urmărea aproape permanent, iar cele mai mici detalii ale programului erau transformate în știri.
Miza era mai mare decât simpla curiozitate pentru America. Regina Maria vedea călătoria ca pe o ocazie de a vedea țara, de a-i cunoaște pe americani și, după formula devenită celebră, de a „pune România pe hartă”. Expresia este atribuită Reginei în relatările despre turneu și surprinde foarte bine ceea ce astăzi am numi diplomație publică: folosirea notorietății unei personalități pentru a crea interes și simpatie față de țara pe care o reprezintă.
Istoricul Adrian-Silvan Ionescu, autorul volumului Regina Maria și America, consideră că acesta a fost chiar rezultatul major al călătoriei: Regina a reușit „să-și facă țara cunoscută nu numai cercurilor înalte, guvernamentale, industriale și financiare, ci întregii populații americane”. În evaluarea sa, efectul de imagine al vizitei a fost atât de puternic încât „a făcut mai mult pentru țară decât întreaga activitate a diplomației românești” din jurul acelui moment.
În 1926, România Mare era un stat abia consolidat în configurația rezultată după Primul Război Mondial. Pentru o mare parte a publicului american, România rămânea însă o țară îndepărtată, greu de plasat și de înțeles. Regina Maria avea un avantaj pe care diplomația clasică nu îl putea reproduce ușor: americanii voiau să o vadă. Iar ea înțelegea foarte bine această fascinație.
Turneul a fost și un spectacol mediatic. Regina apărea uneori în ținute occidentale elaborate, alteori în costume inspirate din portul românesc. Scria despre America, dădea interviuri, participa la recepții și se întâlnea nu doar cu oficiali, ci și cu elevi, oameni de afaceri, comunități românești și public larg.
În Seattle, de pildă, presa locală îi urmărea programul aproape minut cu minut, iar Seattle Post-Intelligencer a publicat zece articole despre vizita ei într-o singură zi. HistoryLink descrie o populație care aștepta ore întregi la gară pentru a o vedea.
Era, într-un fel, o formă timpurie de „soft power”. Maria devenise ea însăși vehiculul prin care publicul american era invitat să afle ceva despre România.
Nu toate episoadele au fost ceremoniale. Unul dintre cele mai vii momente ale călătoriei a avut loc în Longview, în statul Washington, unde Regina a insistat să viziteze o mare exploatare de cherestea. Oprirea, făcută la cererea ei, a durat atât de mult încât sosirea la Seattle a fost întârziată cu patru ore, spre iritarea oficialilor și jurnaliștilor care o așteptau. HistoryLink notează că interesul ei pentru fabrică părea autentic: astfel de vizite îi ofereau o pauză de la succesiunea de recepții, dineuri și ceremonii oficiale.
La Maryhill, motivul oficial al călătoriei, Regina nu a venit cu mâna goală. Muzeul păstrează și astăzi obiectele pe care le-a oferit atunci: piese personale, ceramică populară românească, icoane și textile. Donația a contribuit la formarea colecțiilor muzeului, iar în 2026 instituția își marchează propriul centenar al dedicării prin expoziții legate de România și de arta tradițională românească.
Această continuitate este importantă. Turneul Reginei nu a lăsat doar fotografii și relatări de presă, ci și urme materiale în Statele Unite. La Maryhill, obiectele românești sunt încă expuse, iar muzeul însuși își leagă o parte importantă din identitatea sa de vizita din 1926. Ceramica și textilele donate atunci au devenit baza unor colecții care continuă să fie prezentate publicului american.
Turneul nu a fost însă un triumf perfect regizat. Programul era epuizant, iar între membrii anturajului și organizatori au existat conflicte. HistoryLink reproduce relatări ale presei americane despre certuri privind programul și accesul la Regină și notează că Maria însăși ajungea uneori foarte obosită după zile întregi de apariții publice.
Tocmai aceste detalii îl fac mai interesant astăzi. Nu a fost o călătorie rigidă, perfect ceremonială, ci un amestec de politică, imagine, curiozitate personală, presă, improvizație și spectacol.
Dan Dimăncescu, autorul volumului Queen Marie in America: My Glorious Adventure, descrie turneul ca pe o adevărată traversare a Americii de la Atlantic la Pacific, în care Regina a întâlnit deopotrivă muncitori, oameni de afaceri, politicieni, comunități românești și publicul larg. Potrivit relatării sale, aproximativ un milion de americani au văzut-o direct, în săli mari sau în opririle trenului, în timp ce alți milioane au urmărit turneul prin radio și prin presa care îi dedica constant titluri și relatări.
Iar efectul cel mai important nu poate fi măsurat în tratate sau acorduri semnate. Turneul nu a produs o alianță nouă și nu a schimbat peste noapte politica americană față de România. A produs însă vizibilitate. O țară mică din estul Europei a fost, timp de săptămâni, legată în presa americană de unul dintre cele mai recognoscibile personaje publice ale epocii.
De aici vine și relevanța centenarului.
Astăzi vorbim despre branding de țară, diplomație publică și soft power ca despre instrumente sofisticate de politică externă. Regina Maria le folosea intuitiv acum un secol: își transforma imaginea personală într-o poartă de intrare către cultura și interesele României, utiliza presa, simbolurile naționale, relațiile personale și accesul direct la public pentru a crea o poveste despre țară.
De aceea, gestul de la New York are o anumită logică istorică. În 1926, Maria voia să „pună România pe hartă”. În 2026, numele ei ajunge pe o mică parte din harta Manhattanului.
Centenarul nu celebrează doar o vizită spectaculoasă a unei regine în America. Celebrează un moment în care România a reușit să intre în conversația publică americană printr-o combinație neobișnuită de personalitate, presă și diplomație.
Iar faptul că, după 100 de ani, Maryhill continuă să expună obiectele aduse de Maria, iar New Yorkul îi pune numele pe o intersecție arată că turneul nu a rămas doar o poveste românească despre America. O mică parte din el a devenit și memorie americană. (S.D.S.)
Prima turbină de la Mintia a pornit pe gaz. Bolojan: Urmează testele și primii megawați livrați în rețea
Rapid primește o veste excelentă
Încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului ar putea fi deschiși în octombrie. Ce porțiuni din A0 sunt gata și ce mai lipsește (Video)
Toamna asta poate fi exotică! Vacanță în Japonia, Coreea de Sud, China sau Vietnam. Măcar o dată în viață
