Texasul autorizează portul de armă în public şi fără permis

Texasul autorizează portul de armă în public şi fără permis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernatorul republican al Texasului a promulgat o lege care permite portul de armă în public şi fără permis.

Este cea mai recentă măsură dintr-o serie de decizii care extind drepturile în privinţa armelor de foc în statele conservatoare din SUA, relatează AFP.

Legea, adoptată în mai de Senatul şi Camera Reprezentanţilor din acest stat din sud, dominate de republicani, permite oricărei persoane de cel puţin 21 de ani să deţină o armă de foc în public fără permis, dacă nu are o interdicţie specifică în acest sens. Legea va intra în vigoare la 1 septembrie.

ADVERTISING

Conform textului de lege, constituţiile SUA şi Texasului le permit cetăţenilor să poarte o armă de foc şi, prin urmare, trebuie să existe mai puţine obstacole în această direcţie.

Guvernatorul Greg Abbott anunţase că va promulga legea dacă ea este votată de cele două camere legislative.

"Este un lucru adoptat de circa alte 20 de state. Este timpul ca şi Texasul să îl adopte", a declarat el în aprilie la postul local de radio WBAP.

Însă opozanţii, în special democraţii din Texas şi din restul ţării, au afirmat că o relaxare a regulilor privind armele de foc ar genera mai multă violenţă.

ADVERTISING

Ei au oferit ca exemplu atacul din Austin, capitala Texasului, care a făcut un mort şi 13 răniţi săptămâna trecută, precum şi pe cel dintr-un supermarket El Paso din 2019, care s-a soldat cu 22 de morţi şi 23 de răniţi.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇