Cum se conduce noul Jaguar XE 2021 Facelift și ce găsești la interior (Video Review Auto)

Cum se conduce noul Jaguar XE 2021 Facelift și ce găsești la interior (Video Review Auto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Concurența în clasa medie premium este la fel de acerbă, dacă nu chiar mai acerbă ca niciodată, deoarece clasicele berline și breakuri trebuie să facă față și atacurilor multitudinii de SUV-uri ce se lansează parcă pe zice trece. Jaguar propune XE în acest segment, iar modelul este proaspăt adus la zi printr-un facelift destul de consistent.

Exterior

Cu proporții corecte și linii desenate atent de către celebrul designer Ian Callum, Jaguar XE atrage chiar și la șase ani de la începerea producției.

Farurile au fost redesenate, acum încorporând fie tehnologia full LED, fie tehnologia Matrix LED, în funcție de buget.

Spre deosebire de alte modele din clasă, berlina britanică nu are trăsături exagerate, nici măcar grila sau noua mască reproiectată.

dsdsdsds
Foto: Jaguar România

Suprafața vitrată laterală poate fi catalogată drept îngustă, iar portbagajul pare puțin înălțat, dar asta este o caracteristică a berlinelor Jaguar moderne.

Stopurile LED prezintă un desen nou, inspirat de la SUV-ul electric I-Pace, iar spre bucuria multor fani, evacuările sunt cât se poate de reale.

Interior

Intră în noul Jaguar XE după ce te-ai dat jos din versiunea pre facelift și vei avea probabil o surpriză mai mult decât plăcută.

ffffffffffffffffffffffffffff
Foto: Jaguar România

Volanul este complet nou, altă piesă de inspirație I-Pace, sistemul de infotainment este preluat de la modele precum Range Rover Velar sau Jaguar E-Pace și este compatibil cu Apple car play și Android auto, iar imaginea acestor funcții este afișată fullscreen.

ADVERTISING

Scaunele sunt moi și confortabile, schimbătorul de viteze rotativ a fost înlocuit cu unul de tip joystick, iar comenzile climatizării au fost modernizate prin introducerea unui display și a unor comutatoare rotative care au și ele incluse câte un mic ecran.

Nu vă așteptați ca Jaguar XE să aibă cel mai mare spațiu interior pentru pasagerii banchetei spate, iar portbagajul de 291 l nu se poate pune cu cele pe care le au în ofertă anumiți concurenți.

sdsdsdsds
Foto: Jaguar România

Nu puteam să nu laud îmbunătățirea calității materialelor interioare, dar și a construcției.

Tehnologie

Britanicii nu sunt în urma nemților cu mult în ceea ce privește tehnologia. Dorești faruri Matrix LED? Le poți avea.

Dorești tablou de bord digital? Se regăsește pe lista de opționale.

Dorești sistem de infotainment cu ecran de 10.25" cu Apple CarPlay și Android Auto? Îl ai, însă aceste funcții de oglindire a telefonului mobil nu sunt wireless, ci prin cablu.

Nu trebuie uitat nici tempomatul adaptiv cu funcție stop & go sau Rear Collision Monitor care te avertizează cu privire la pericole ce ar putea veni din spate. 

fggggggggggggggggggggggggggggggggggggggggg
Foto: Jaguar România

Dotări de confort precum parbriz încălzit sau portbagaj acționat electric pot fi și ele configurate. Dar dacă vrei să nu porți cheia după tine trebuie doar să alegi Activity Key, o brățară cu chip NFC, care te lasă să intri în mașină fără probleme.

ADVERTISING

Precum anumite modele Land Rover, pe XE poți alege oglinda retrovizoare ClearSight, adică una ce se transformă în ecran pentru o cameră de luat vederi suplimentară.

Motorizări & echipări

  • D200 RWD - 2.0d, mild-hybrid, 204 CP, AT8
  • D200 AWD - 2.0d, mild-hybrid, 204 CP, AT8
  • P250 RWD - 2.0 Turbo, 250 CP, AT8
  • P300 AWD - 2.0 Turbo, 300 CP, AT8
  • XE (cu subechipările S, SE, HSE)
  • R-DYNAMIC (cu subechipările S, SE, HSE)
  • R DYNAMIC BLACK

Recomandarea AutoVantage

Un Jaguar XE ar trebui să fie elegant, confortabil și bine dotat. Ceea ce înseamnă că recomandarea noastră este D200 RWD XE HSE.

Cum se conduce? D180 RWD XE HSE, 57.000 de euro cu TVA inclus, model testat

Jaguar XE 2021 Facelift - PREMIERA NATIONALA
Video: AutoVantage

Atenție, acest motor nu se mai fabrică, fiind înlocuit de cel cu 204 CP și sistem mild hybrid. Însă unitatea este în principiu aceeași.

Răspunsul său este surprinzător de plăcut la turații joase, însă nu vă așteptați ca el să plece din pușcă atunci când mașina rulează la turații foarte scăzute, având nevoie de măcar o retrogradare de treaptă pentru ca mașina să fie pusă în mișcare cu un oarecare aplomb.

ADVERTISING

Transmisia automată cu opt trepte de origine ZF este folosită de mulți producători, printre care BMW, Audi, Volkswagen, Alfa Romeo, Bentley sau Lamborghini. Este etalonul în acest domeniu, contează doar calibrarea software făcută de fiecare producător în parte.

Scaunele cu multiple reglaje nu au pus probleme confortului interior, iar antifonarea întregului habitaclu a fost făcută conform standardelor unui model premium.

Trece mașina pe modul Sport și vei afla de ce inginerii Jaguar au investit atât de mult în suspensie, în calibrarea sa, dar și în dinamica generală a berlinei de clasă medie.

Cu toate că avem de-a face cu o mașină grea, Jaguar XE te răsplătește cu o setare neutră a șasiului, dar și cu direcție precisă, chiar dacă nu cea mai directă, una unde feedbackul putea fi ceva mai consistent, dar aceasta este o trăsătură a majorității servodirecțiilor asistate electric ale mașinilor moderne.

Amortizoarele sunt și ele calibrate bine, însă denivelările scurte ar putea cauza mici inconveniențe.

Jaguar XE este surprinzător de plăcut la condus, posibil cu un pas înaintea noului BMW Seria 3, concurentul său direct.

dds
Foto: Jaguar România

Concluzii

Jaguar XE facelift a reușit să corecteze majoritatea criticilor aduse de către presa de specialitate versiunii anterioare. Se conduce bine, tehnologia a ajuns la zi, iar calitatea interioară a avut de câștigat.

Cu toate acestea, spațiul interior pe bancheta din spate nu excelează, volumul portbagajului putea fi ceva mai mare, iar capitolul fiabilitate încă mai are câteva semne de întrebare deasupra lui.

Nu trebuie uitat că modelul britanic a reușit un scor de cinci stele la testele EuroNCAP, iar garanția oferită de producător este de trei ani sau 100.000 km.

Vezi și alte recenzii auto:

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile de auto de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇