XC60, cel mai vândut model Volvo - Cum se conduce și ce știe să facă (Video Review Auto)

XC60, cel mai vândut model Volvo - Cum se conduce și ce știe să facă (Video Review Auto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Volvo XC60 a fost primul SUV de clasă medie al companiei suedeze, iar acum este la a doua generație. Datorită faptului că acest gen de autoturisme are mare succes indiferent de piața de desfacere, XC60 a devenit rapid cel mai vândut SUV din clasa sa în Europa, dar și cel mai vândut model Volvo.

Cât de bine se descurcă a doua generație și cum arată un produs suedez creat cu bani chinezi (Geely) aflăm acum.

Volvo XC60 I vs Volvo XC60 II, SUA vs China - cine face cel mai bun VOLVO?
Video: AutoVantage / Foto: Volvo Cars Global Newsroom

Exterior

Rece, curat, bine proporționat, așa poate fi caracterizat exteriorul lui Volvo XC60. Designerii suedezi au reușit cumva să implementeze un limbaj estetic ce este atât modern, cât și ușor recognoscibil.

Grila, deși de mari dimensiuni, nu incomodează. Farurile full LED ce înglobează ciocanul lui Thor sunt de mare efect, iar spatele poate fi confundat cu altceva decât un Volvo doar dacă ești miop și nu ai ochelarii la tine.

fdfd
Foto: Volvo Cars Global Newsroom

Interior

Dacă dorești o ambianță luxoasă fără a avea de-a face cu triada germană, un Volvo este, probabil, locul unde ar trebui să te îndrepți.

Să începem cu materialele, de o calitate deosebită, de o finisare superbă și cu un design nordic delicios.

2-2

Nu vor fi pe gustul tuturor consola centrală destul de pătrunzătoare sau sistemul de infotainment cu ecran amplasat vertical, dar butoanele și comenzile pe care pui mâna se simt ciudat de bine, ca un ASMR tactil.

ADVERTISING

Oferta de spațiu interioară este conform așteptărilor, iar portbagajul cu un volum de 505 l nu va câștiga premii pentru volum, dar nici mic nu este, iar compartimentarea atârnă balanța în favoarea sa.

3-1

Cu toate acestea, dacă vei alege o versiune plug-in-hybrid, atunci capacitatea sa va scădea puțin.

Te vor încânta și scaunele confortabile, tabloul de bord digital sau plafonul panoramic (dacă îl configurezi).

Nu trebuie uitate nici centurile de siguranță pe care scrie "since 1959", anul în care Volvo le-a patentat.

Tehnologie

Aici nu trebuie să îți faci griji, Volvo este una din companiile care plusează la acest capitol. De fapt, toate plusează, deoarece nu mai poți avea un produs competitiv fără electronică demnă de NASA în ea.

City Safety, sistemul de detectează și încearcă să evite eventualele accidente la viteze mai mici de 30 km/h, ia premiul cel mare. Funcționează foarte bine și este util.

44444

Nu trebuie uitate nici sistemul de monitorizare a unghiului mort sau scaunele anti biciuire. Nu te va bătea nimeni cu biciul, sistemul are grija de gâtul și coloana ta în caz de accident.

ddddd

Altundeva regăsim Apple CarPlay & Android Auto, head-up display sau suspensie pneumatică adaptivă (ce-i drept nu toate în echiparea standard).

ADVERTISING

Pentru audiofili există sistemul Bowers & Wilkins cu setarea Concert Hall ce imită Sala de Concerte din Gothenburg.

Motorizări și echipări

Deși XC60 nu a avut un facelift, fiind încă un model actual, gama de motorizări a fost într-o continuă metamorfoză. Acum gama Volvo este o întreagă salată de cifre și litere care nu mai înseamnă nimic.

  • B4 Benzină Mild-hybrid Automatic 197 CP
  • B4 Diesel Mild-hybrid Automatic AWD 197 CP
  • B5 Benzină Mild-hybrid Automatic AWD 250 CP
  • B5 Diesel Mild-hybrid Automatic AWD 235 CP
  • T6 Benzină Plug-in hybrid Automatic AWD 340 CP
  • T8 Benzină Plug-in hybrid Automatic AWD 390 CP
  • T8 Benzină Plug-in hybrid Polestar Engineered 405 CP

Singura transmisie disponibilă este una automată cu opt rapoarte și convertizor de cuplu de la Aisin. În afară de B4 Benzină, toate versiunile disponibile la noi în țară primesc tracțiunea integrală de tip Haldex.

dadafafa

Echipările sunt și ele la fel de complicate:

  • Momentum (B4)
  • Momentum Pro (B4)
  • R-Design (B4, B5, T8)
  • Inscription (B4, B5, T8)
  • R-Design Expression (doar pentru T6)
  • Inscription Expression (doar pentru T6)
  • Polestar Engineered (doar pentru T8 Polestar)
4-1

Recomandările AutoVantage

Dacă nu ai nevoie de tracțiune integrală - B4 Mild hybrid Benzină Automatic Momentum - de la 46.090 EUR cu TVA.

ADVERTISING

Primești un model premium, corect dotat, mașina este încadrată la hibride, în ciuda faptului că nu este un full hybrid, deci vei avea toate beneficiile unui model hibrid.

Consumul de combustibil declarat de 7.6 - 8.3 l/100 km este suportabil și nu vei fi deranjat de ronțăitul de diesel.

Dacă ai nevoie de tracțiune integrală - B4 Mild hybrid Motorină Automatic AWD Inscription - de la 55.710 EUR cu TVA.

Dacă naveta ta zilnică nu depășește 50 km și ai unde să încarci mașina - T6 Plug-in hybrid Automatic AWD Inscription Expression de la 62.230 EUR cu TVA.

Autonomia declarată de 46-54 km poate fi motivul pentru care tu nu consumi deloc benzină în oraș, dar ai un motor termic pe care să te bazezi atunci când pleci la drum lung.

54

Cum se conduce?

Înainte de toate, trebuie să menționăm că noi am testat un motor ce a fost scos din producție. Adică T6 Benzină Automatic AWD Inscription.

Partea bună este că toate motoarele pe benzină (dar și diesel) de la Volvo au aceeași cilindree și provin din aceeași familie (VEA).

T6 dispunea de dublă supraalimentare, atât compresor mecanic, cât și turbină. Răspunsul său era bun, mai ales în modurile alerte.

Suspensia pneumatică reușește să mențină o fermitate apreciabilă, fără a sacrifica liniștea și confortul pasagerilor care se relaxează pe scaune sau pe banchetă.

Direcția a fost surpriza plăcută, precisă, în ciuda lipsei de feedback și parcă setată pentru a fi instrumentul dinamic central al mașinii, asta pentru că un SUV de aproape două tone nu te va impresiona din punct de vedere dinamic decât dacă ai condus toată viața autobuze sau TIR-uri.

Centrul de greutate înalt nu ajută, dar Volvo a reușit să construiască probabil cea mai plăcută experiență la volan din clasa sa. Și nu știu dacă au făcut-o intenționat sau dacă așa le-a ieșit.

fdfdfdggg

Concluzii

Înțeleg de ce Volvo XC60 este o mașină atât de apreciată. Este luxoasă, tehnologizată, se conduce foarte frumos, arată bine și se vede că s-au pompat bani în dezvoltare.

Cu toate acestea, mare atenție la fiabilitate, iar garanția de trei ani/100.000 km nu este strălucitoare.

Dacă optezi pentru o versiune Plug-In Hybrid, ține minte că orice defecțiune apărută la bateria de litiu-ion va fi reparată în mod gratuit de către un dealer autorizat Volvo, dacă aceasta este constatată în primii 8 ani de la data la care vehiculul a fost livrat primului proprietar sau până la atingerea primilor 160.000 de km.

2323232

Vezi și alte recenzii auto:

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile de auto de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇