Tenismenul iberic Carlos Alcaraz, 20 de ani, a câștigat prima sa finală de Wimbledon din carieră, un ultim act de poveste care a durat circa 5 ore, în fața marelui…
Citește mai multe despre: hot
Ziua 508: Declarație neașteptată a șefului forțelor ucrainene. Putin îi ironizează pe liderii europeni și preia controlul Danone Și Carlsberg locale
În ziua 508 de război, am avut declarații neașteptate ale comandantului-şef al forţelor ucrainene, Valeri Zalujnâi, care a recunoscut pentru Washington Post că Ucraina a efectuat atacuri pe teritoriul rusesc.…
Val de căldură record în întreaga lume. În Valea Morții se așteaptă 54 de grade Celsius
Un val de căldură record persistă duminică în întreaga lume, din Europa până în China şi Statele Unite, obligând autorităţile să ia măsuri drastice pentru a face faţă caniculei şi…
România a obținut medaliile de bronz la Europeanul de handbal tineret Under 19
Selecționata de handbal feminin Under 19 a României a repurtat o frumoasă victorie în finala mică de la Campionatul European desfășurat în țara noastră, la Pitești și Mioveni. În meciul…
Grevele din Italia au dat zborurile peste cap. Aproape 1.000 de curse au fost anulate
Grevele din Italia din traficul aerian național au provocat anularea a aproape 1.000 de zboruri. Potrivit sindicatelor care au organizat grevele, aproape 100% dintre angajaţii aşteptaţi să participe au luat…
Accident grav, cu o mașină lovită de tren. Doi adulți și doi copii au murit
Patru persoane au murit, după ce un tren a lovit o mașină, la trecerea la nivel cu calea ferată situată la ieșire din halta Orbeni, județul Bacău. Potrivit informațiilor transmise…
Un șofer a fost prins cu 202 km/h în apropierea unei localități, altul cu 145 km/h în localitate
Polițiștii din Dolj au prins în acest weekend doi vitezomani, unul care conducea cu 202 kilometri pe oră, în apropierea unei localităţi din judeţul Dolj, altul care gonea cu 145…
Caniculă în Europa: Cod roșu în mai multe orașe. Un alt val de căldură este așteptat săptămâna viitoare
Căldura extremă continuă să afecteze sudul Europei, iar în Italia au fost emise avertizări cod roșu pentru 16 oraşe. Alertele se aplică pentru zilele următoare zonelor turistice, între care Roma,…
Un avion a aterizat forțat pe aeroportul din Tuzla. Două persoane au ajuns la spital
Un avion civil a aterizat forţat, sâmbătă, pe aeroportul din Tuzla, două persoane fiind transportate la spital, ambele cu traumatism lombar. În aeronavă se aflau pilotul şi şase paraşutişti. ”În…
Ziua 507: 12 soldați ucraineni uciși pe râul Nipru. Președintele sud-coreean promite sprijin sporit pentru Ucraina. Zelenski transmite un nou mesaj
În ziua 507 a războiului din Ucraina, Volodomir Zelenski este cu ochii pe ce se întâmplă în Belarus, unde Vladimir Putin a mutat arme nucleare tactice, iar mercenarii Wagner antrenează…
Continuă controalele în centrele sociale. Până acum au fost închise 30, la alte 36 s-a suspendat activitatea
Numărul centrelor pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii închise în urma controalelor autorităţilor a ajuns la 30, sâmbătă. În cazul altor 36 de astfel de unităţi a fost suspendată…
Accidente pe Autostrada Soarelui: Două tamponări în lanț, iar o mașină a luat foc în mers. Sunt blocaje și pe DN1
Două tamponări în lanț au îngreunat circulația, sâmbătă dimineață, pe Autostrada Soarelui, unde s-au format coloane de mașini de aproximativ 3 km pe sensul de mers către litoral. Ulterior, o…
O crimă comisă în Austria acum 4 ani se află în atenția autorităților române
Un caz de omor comis, în octombrie 2019, în Austria este investigat de poliţiştii români şi austrieci, existând suspiciuni că autorii ar avea legătură cu ţara noastră. Un bărbat a…
Un tânăr a fost împușcat în picior în Vama Veche UPDATE Atacatorul s-a predat și va fi supus unei examinări neuropsihice
Un tânăr de 21 de ani a fost împuşcat în picior, vineri, într-un camping din Vama Veche de un bărbat de 50 de ani. „La data de 14 iulie, în…
Cutremur cu magnitudinea 3 în Buzău
Un cutremur cu magnitudinea 3 s-a produs, sâmbătă, în judeţul Buzău. „În ziua de 15 Iulie 2023, la ora 03:04:19 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea,…
Ziua 506. Avans al ucrainenilor de aproape 2 km în sud. Germania se opune suplimentării fondurilor UE pentru Ucraina
Atacurile rușilor asupra Ucrainei au continuat și în ziua 506 de război. Forțele ucrainene au doborât noaptea trecută 23 de drone ale armatei ruse. A continuat și contraofensiva Kievului. Forțele…
Canicula persistă în weekend. Cod galben inclusiv la București
În ciuda furtunilor care au măturat inclusiv Capitala ieri şi azi, meteorologii anunță că va fi foarte cald în sudul României. Două alerte cod galben de furtună pentru București în…
Ciolacu, după demisia Gabrielei Firea: Îmi e foarte clar că în calitate de ministru nu are nicio legătură directă cu ”azilele groazei”
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, după ce Gabriela Firea a demisionat vineri din funcţia de ministru al Familiei, că îi e foarte clar că în calitate de ministru aceasta nu are…
Ministrul de Interne al Republicii Moldova demisionează după incidentul de pe aeroportul Chișinău
Ministrul de Interne al Republicii Moldova a demisionat în urma incidentului armat de pe aeroportul din Chișinău. Premierul moldovean Dorin Recean a acceptat vineri demisia ministrului de Interne și a…
Un bărbat din București a ajuns la spital, după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla (Foto)
Un bărbat a ajuns la spital, vineri, după ce un copac a căzut pe Strada Veseliei nr. 3-5 peste autoturismul în care se afla. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au scris,…



















