La scurt timp după închiderea urnelor pe coasta de est a SUA, Donald Trump a lansat un șir de postări pe rețelele sociale în care ataca Fox News, postul de televiziune care l-a sprijinit fără rezerve în ultimul deceniu.
“Audiențele Fox News au scăzut drastic (27%!) pentru că își petrec prea mult timp relatând despre «democrații nebuni ai lui Trump»! Toți cei care obișnuiau să se uite la Fox și acum nu o mai fac au înțeles asta. Ei sunt de vină, nu eu – audiențele mele sunt mai bune ca niciodată”, scria pe Truth Social, președintele american, imediat după ce au început să fie raportate primele rezultate ale scrutinului.
Mesajele lungi și dezordonate indicau furie, frustrare și pierderea controlului. În realitate, ieșirile lui Donald Trump au reprezentat cea mai bună descriere a încheierii unei epoci.
Democrații sunt pe cale să reușească ceea ce aproape nimeni nu se aștepta la începutul anului 2026, să câștige controlul Congresului, adică al Camerei Reprezentanților și Senatului în alegerile intermediare.
Rezultatul vine la pachet cu izolarea politică a președintelui american, care va fi obligat să guverneze cu un parlament extrem de ostil, care are atribuții în ce privește investigarea deciziilor luate de liderul SUA și executivul său.
Vina exclusivă a lui Donald Trump
„Președinții ambelor partide, de-a lungul timpului, au suferit înfrângeri grele în alegerile de la jumătatea mandatului, dar niciodată, înainte de 2026, un președinte nu a fost atât de responsabil pentru înfrângerea usturătoare a Partidului Republican pe care l-a condus”, a scris Jonathan Martin, pentru publicația Politico.
Totul, în ultimii doi ani, a fost despre Donald Trump, care, prin deciziile sale, prin atitudine și permanentele crize interne și internaționale, i-a determinat pe americani să-l repudieze.
Rezultatul alegerilor din SUA e important și va avea un impact global. Deși Donald Trump mai are două luni până când noul Congres, controlat de democrați, își va începe mandatul. Totuși, magnitudinea înfrângerii președintelui s-ar putea să provoace cel puțin reținere din partea celor din jurul său.
“Faptul că un președinte…, e vorba de Donald Trump, își declară deschis admirația pentru fundul altui bărbat, așa cum a făcut Trump în repetate rânduri în ultimele câteva săptămâni, sugerează că, în următorii doi ani și ceva, vom fi conduși de un președinte… ale cărui baraje psihologice interne încep să se clatine”, a scris Thomas B. Edsall, un comentator conservator, pentru New York Times.
Cu astfel de observații făcute în spațiul public american e imposibil ca întreaga arhitectură a relațiilor internaționale să nu fie remodelată de marginalizarea actualului lider al SUA.
Nicușor Dan a pariat greșit. MAGA a pierdut
Victoria democraților va fi o gură de oxigen pentru Ucraina și o veste proastă pentru Vladimir Putin. E greu de spus dacă războiul din vecinătatea României se va încheia, dar în mod sigur, cel puțin din prima zi a anului viitor, Congresul va avea puterea de a relua sprijinul militar pentru forțele militare ale Kievului.
În acest context, Vladimir Putin va fi pus în situația în care, într-adevăr, va trebui să accepte compromisuri la viitoarele negocieri, anunțate pentru jumătatea lunii noiembrie.
De asemenea, odată cu prăbușirea MAGA, politica externă a României va fi afectată, deoarece președintele Nicușor Dan a mizat totul pe relația cu Donald Trump.
Va fi interesant de urmărit cum va explica șeful statului relația cu Paolo Zampolli, un apropiat al președintelui american, care apare în Dosarul Epstein.
Reamintim că acesta, aflat într-o vizită la București, a fost sunat de președintele României, iar Zampolli a vorbit cu el în public, în timp ce se afla într-o conferință de presă.
Există declarații ale liderilor democrați care susțin că noua majoritate va audia martori și va investiga implicarea lui Donald Trump și a unor asociați ai săi în cercul de abuzuri sexuale și trafic de carne vie creat și condus de Jeffrey Epstein.
Sondajele n-au mai dat greș
“Sondajul FoxNews, care este întotdeauna e cel mai prost, este extrem de jignitor prin întrebările pe care le pune. Fiecare întrebare este o încercare de a discredita pe cineva, iar fiecare răspuns este o prostie. Așa se întâmplă de ani de zile”, a scris Donald Trump într-o altă postare.
Furia președintelui american n-are nicio bază reală. Sondajele de opinie au fost destul de precise și au indicat, în ultima săptămână, o victorie clară a democraților în Camera Reprezentanților și o posibilă victorie în Senat.
