Alba-neagra cu Spitalul Modular din Pipera: De ce nu poate fi folosit acum și ce planuri sunt

Alba-neagra cu Spitalul Modular din Pipera: De ce nu poate fi folosit acum și ce planuri sunt

Spitalul Modular COVID din Pipera, construit în vara anului trecut de fosta administrație a Capitalei, a fost închis în luna ianuarie de actuala administrație, care a apreciat că ”nu se mai justifică” întreținerea lui.

Cum numărul de cazuri crește zilnic în București, iar spitalele publice sunt luate cu asalt, l-am întrebat pe viceprimarul Horia Tomescu, cel care coordonează ASSMB, de ce nu se redeschide spitalul modular din Pipera.

”Am studiat astăzi problematica acestui spital, care, de fapt, este o organizare de șantier. Există niște nereguli în acte, din punctul meu de vedere, dar încă studiem problema”, ne-a precizat viceprimarul Horia Tomescu.

Oficialul ne-a oferi mai multe detalii pe subiect, precum și soluția avută în vedere. Dat înainte, să ne aducem puțin aminte de cum a luat naștere Spitalul Modular din Pipera.

Mult confort, puține facilități medicale

Lansat cu surle și trâmbițe vara trecută, înainte de alegerile locale, de fosta administrație condusă de Gabriela Firea, Spitalul Modular COVID din Pipera are 400 de locuri în containere și a fost destinat doar pacienților cu forme ușoare ale bolii.

ADVERTISING

Construcția a fost ridicată în Voluntari, la circa 10 km distanță de Spitalul Victor Babeș, de care aparține ca secție externă.

spital-pipera-babes

Pacienţii care vor ajunge aici vor beneficia de condiţii deosebite, fiecare salon având cel mult două paturi şi fiind prevăzut cu aparat de aer condiţionat, lavoar, grup sanitar cu duş, vas de toaletă şi boiler pentru asigurarea necesarului de apă caldă. De asemenea, saloanele dispun de televizoare și au asigurat accesul la internet”, explica atunci fostul edil Gabriela Firea.

În plus, acolo fuseseră detașați 61 de medici, asistenţi medicali şi infirmieri.

Pe scurt, 400 de locuri, 61 de cadre medicale, dar niciun ajutor pentru bolnavii de Covid-19 aflați în stare gravă.

Spre deosebire de administrația Firea, Asociația Dăruiește Viață construise, din donații, încă din luna iulie, un spital modular pentru pacienţii cu COVID-19 în curtea Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, cu 38 de paturi: 14 pentru pacienţi în stare gravă, 14 pentru pacienţi în stadii intermediare şi 10 pentru pacienţi suspecţi de COVID-19.

ADVERTISING

Ce și de ce ”nu se mai justifică”

În luna ianuarie, primarul general Nicușor Dan anunța închiderea Spitalului Modular din Pipera.

„Nu se mai justifică. Din fericire, numărul de persoane care au nevoie de îngrijiri acolo a scăzut și nu se mai justifică cheltuielile pe care le facem. Evident. În situaţia nefericită în care numărul de persoane va creşte, sper să nu ajungem acolo, va funcționa iar”, explica atunci Nicușor Dan.

Luni seară, după scandalul uriaș al mutării bolnavilor de la Spitalul Foișor și după ce trei pacienți cu Covid-19 au murit într-un TIR instalat de DSU chiar în curtea spitalului Victor Babeș, câțiva protestatari s-au dus, cu surle și trâmbițe, în Pipera pentru a cere deschiderea spitalului modular de acolo, imaginile fiind transmise de Realitatea TV.

Protest la Spitalul modular din Pipera

Contactat telefonic de Spotmedia.ro, viceprimarul Horia Tomescu ne-a explicat că în Pipera există doar ”o organizare de șantier”, dar și ”nereguli în acte”.

horia-tomescu
Foto: Facebook / Horia Tomescu

”Am aici avizul de funcționare cu caracter temporar de la DSP, e din 28.07.2020. Spitalul a fost făcut ca un fel de zonă de carantină, adică pacienții (fie asimptomatici, dar care erau contacți, fie simpromatici) stăteau în această zonă de carantină sub supraveghere și dacă boala avansa, atunci erau mutați într-o zonă de paturi cu oxigen sau ATI, adică tot la Victor Babeș sau la Matei Balș sau la Colentina.

ADVERTISING

Deci nu acolo, în Pipera, acolo sunt niște containere care au fost făcute de Compania Municipală Consolidări, conectate la curent și la utilități, cu paturi în ele și cu aer condiționat (în fiecare container).

Ele au fost făcute ca o zonă de carantină, nu au activitate spitalicească în starea în care sunt acum”, ne-a declarat viceprimarul.

Care ar fi soluția?

Întrebat dacă se fac, totuși, planuri pentru valorificarea acelei unități, Horia Tomescu a precizat că ”sunt discuții în ultima săptămână, pentru a le conecta la oxigen și a face acolo o fabrică de oxigen, lucru care va dura probabil câteva săptămâni”.

”Problemele din urmă, care țin de fosta administrație, sunt legate de cum a fost făcută această structură, pentru că banii nu au fost cheltuiți pe investiție. Aici sunt întrebările noastre, dar încercăm să găsim soluții astfel încât să nu fie semnate niște lucruri care ...”, a adăugat viceprimarul.

Vestea proastă pare să fie aceea că, deocamdată, nu se întrevăd alte soluții viabile pentru suplimentarea numărului de locuri la ATI în celelalte spitale din Capitală.

”Nu am avut o discuție cu Ministerul Sănătății, dar din punct de vedere al spitalelor ASSMB tot ce avem loc la ATI este deja în circuit”, ne-a mai declarat viceprimarul Horia Tomescu.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇