CTP, după ce președintele a anunțat noi consultări: Nicușor, mai tare decât nea Nicu

CTP, după ce președintele a anunțat noi consultări: Nicușor, mai tare decât nea Nicu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat după ce președintele Nicușor Dan a declarat că va organiza luni noi consultări cu partidele și va face o nouă desemnare de premier. El consideră că șeful statului l-a întrecut pe Nicolae Ceaușescu și îl acuză că distruge încrederea cetățenilor, atâta câtă mai este, în instituția fundamentală a democrației – votul.

„Nicușor, mai tare decât nea Nicu. Ce face acum președintele Dan este văzut de mulți ca o a doua anulare de alegeri, prima fiind în decembrie 2024. După ce a discreditat funcția prezidențială, dl Dan năruie încrederea cetățenilor, câtă mai e, și în instituția fundamentală a democrației – Votul.

ADVERTISING

Că alegerile „sunt rele”, n-a spus nici măcar Ceaușescu. Le-a eviscerat, dar nu le-a interzis. Până și în Rusia lui Putin au loc alegeri, așa mutilate cum sunt. Trump a propus americanilor o șpagă de 5.000 $ per căciulă, ca să voteze ce vrea el, dar nu a îndrăznit să suprime alegerile din noiembrie.

Președintele Dan răspunde astfel dorinței nemărturisite a membrilor menajeriei politice de a nu mai fi târnosiți prin alegeri. Să nu mai fie nevoiți să facă băi murdare de mulțime, să se pupe cu amărăștenii, să le mângâie odraslele pe cap, să se canonească să-i mintă frumos. Au nostalgia nomenclaturiștilor de dinainte de `89, care erau puși în funcții de către Partid și dați jos tot de Partid", scrie Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook după ce preşedintele a anunţat că va organiza noi consultări cu partidele și va face o nouă desemnare pentru funcția de premier.

ADVERTISING

"Zice președintele că alegerile anticipate ar înrăutăți și mai mult situația economică a țării. Întrebare: Ar înrăutăți-o mai rău decât un guvern cu Grindeanu în frunte?", continuă jurnalistul.

Acesta subliniază că ideea unui guvern PSD-AUR, tot mai vehiculată, nu este o soluție pentru România și nu va rezolva problemele structurale, dimpotrivă, le va agrava.

ADVERTISING

"Bântuie ideea că ar fi bine să guverneze PSD-AUR, ca să-și demonstreze incompetența în a redresa țara. Eroare: PSD-AUR nu au de gând să facă ceva pentru populime; ajungând la guvernare, vor lua sub control strâns serviciile secrete, Jandarmeria, Poliția, Armata, Justiția, care abia așteaptă. În acest fel, nu vor scădea prețurile, nici șomajul, nu vor îmbunătăți serviciile de sănătate, dar vor urmări și înăbuși brutal orice manifestație de protest. E și asta o soluție, nu?", scrie CTP.

Totodată, jurnalistul critică rolul de mediator pe care și l-a asumat președintele în această criză politică. "Ce va face N. Dan în continuare? Ce-a făcut și până acum, sub deviza: 'Pace, pace, pace între dobitoace!', insinuând că el este oierul, nu un berbec oarecare", încheie el.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google