Guvernul Mureșan a picat la votul de învestire cu un rezultat chiar mai slab decât Cabinetul Veștea, iar primele reacții politice au venit imediat după anunțarea rezultatului.
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a obținut doar 182 de voturi „pentru”, cu 51 mai puține decât cele 233 necesare și sub cele 189 de voturi strânse, în urmă cu trei luni, de Guvernul Adrian Veștea.
USR cere ferm alegeri anticipate, iar PNL spune că este pregătit și pentru această variantă. PSD dă însă vina pe PNL și USR pentru cele zece zile „pierdute” și cere partidelor să se așeze la aceeași masă pentru o nouă soluție, anunțând că este pregătit să construiască „o alternativă la austeritatea de acum”.
Siegfried Mureșan acuză, la rândul său, partidele care au declanșat criza politică de faptul că au votat pentru prelungirea ei.
Iată primele reacții după votul din Parlament:
- Olguța Vasilescu, PSD: Este o variantă pe care noi am acceptat-o chiar în urmă cu două guverne, ca să spun așa, atunci când se vorbea despre Guvernul Tomac, că putem să votăm inclusiv un guvern din care să nu facem parte, apoi la Guvernul Veștea am votat un guvern din care iarăși nu aveam funcția de prim-ministru. Nu ne cramponăm neapărat de funcții. Cred că va fi o majoritate făcută din bucăți, eu cred că vor fi mai mulți parlamentari care vor vota pentru un guvern în jurul PSD-ului. Poate nu neapărat Sorin Grindeanu, poate vreo nominalizare pe care o face președintele, dar în jurul PSD-ului.
- Sorin Grindeanu, o nouă rundă de declarații: Din păcate, România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și USR. Știau de la bun început că nu pot forma o majoritate, dar au insistat cu acest spectacol trist. A venit momentul să stăm cu toții la masă și să găsim o soluție până nu va fi prea târziu. Românii s-au săturat de lozinci. PSD este pregătit să construiască o alternativă la austeritatea de acum. Suntem pregătiţi să ne asumăm redresarea României.
- Dominic Fritz, USR: A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor. Criza politică creată de PSD și AUR afectează prețurile, afacerile românești și încrederea oamenilor în viitor. Cetățenii nu mai trebuie să se uite neputincioşi la haosul creat de PSD. USR cere alegeri anticipate. (...) Noi vom refuza să girăm un nou guvern PSD, indiferent de ambalajul în care ni-l vor livra.
- Siegfried Mureșan, premierul desemnat: În Parlamentul României, noi am venit cu o soluţie pentru încheierea crizei politice şi am văzut că partidele care au declanşat criza politică au votat astăzi pentru prelungirea crizei politice. Așteptăm să vedem care este poziția președintelui României.
- Ionel Bogdan, PNL: Fie președintele României declanșează alegeri anticipate, fie nominalizează un nou candidat pentru funcția de premier. Vom avea discuții în cadrul PNL, vom discuta și cu partenerii noștri și vom vedea ce decizii se impun. În cazul în care se va opta pentru alegerile anticipate, atunci, cu siguranță, PNL este pregătit și pentru această variantă.
- Sorin Grindeanu, PSD: Suntem pregătiţi să ne asumăm redresarea României (semn că se aşteaptă la o nouă desemnare care să fie chiar de la PSD)
- Radu Miruţă, USR: Dincolo de zidurile Parlamentului, există o Românie care s-a săturat de aceste jocuri politice. De cinci luni de zile, românii au plătit un preț suficient pe care să se joace politicienii, un preț care a fost plătit pentru că PSD s-a ridicat de la masa unei înțelegeri. Suntem astăzi în această poziție care, din punct de vedere constituțional, dă posibilitatea președintelui declanșării unor alegeri anticipate. Care va fi opțiunea domnului președinte în ceea ce privește pașii următori, vom vedea. În funcție de ceea ce va decide președintele se va poziționa și USR. Este cert că vom continua colaborarea cu Partidul Național Liberal și, în ceea ce privește USR, nu vom lăsa ca PSD să se urce iarăși cu picioarele pe finanțele României.
