În timp ce guvernul propus de Siegfried Mureșan cere votul de încredere al Parlamentului, președintele Nicușor Dan le transmite politicienilor că trebuie să țină cont de dorința românilor de a vedea încheiată criza politică.
Șeful statului, aflat miercuri într-o vizită la Praga, a spus că a discutat despre situația politică din România și cu președintele Cehiei, Petr Pavel.
„Eu cred că politicienii trebuie să se uite către persoanele care le-au dat mandatul și, în momentul în care o imensă majoritate a românilor spun că această criză trebuie să se termine, sunt șanse bune ca politicienii să fie convinși să ajungă la un acord care să termine această criză”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a precizat că situația de la București a fost abordată în discuțiile cu omologul său ceh, însă Petr Pavel nu și-a exprimat îngrijorarea în privința orientării externe a României.
„Da, am avut această întrebare, dar domnul președinte nu s-a îngrijorat de faptul că România își va păstra direcția pro-occidentală. Am explicat foarte pe scurt ce se întâmplă în România”, a spus Nicușor Dan.
Mureșan are nevoie de 233 de voturi
Declarațiile vin în ziua în care Senatul și Camera Deputaților s-au reunit pentru votul de învestitură al Guvernului propus de Siegfried Mureșan.
Cabinetul susținut de PNL, USR și UDMR are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru a fi învestit. Cele trei partide au împreună aproximativ 170 de parlamentari, astfel că premierul desemnat are nevoie și de voturi din afara formațiunilor care îl susțin.
PSD a anunțat că nu va vota Guvernul Mureșan, iar AUR a anunțat, de asemenea, că nu îl susține.
Votul de miercuri este unul decisiv și pentru evoluția crizei politice. Dacă Guvernul Mureșan nu obține încrederea Parlamentului, va fi a doua solicitare de învestitură respinsă, după cea a Cabinetului Veștea din 22 iunie, ceea ce poate deschide calea constituțională către dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate.
