Ieri, după câteva zile de tăcere, timp în care agitația politică a atins din nou cote maxime, în Parlament având loc audierile miniștrilor, iar liderii partidelor PNL, USR și UDMR desfășurând negocieri intense pentru formarea unei majorități, Nicușor Dan, președintele României, a ținut să dea o declarație.
Nu l-a susținut pe premierul desemnat, nu a venit cu vreo soluție pentru criza politică și nu a făcut nicio referire la ce se va întâmpla după votul din Parlament, într-o situație sau alta.
“E momentul ca această criză politică să se încheie. E momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național”, a spus șeful statului.
“Alegerile anticipate nu sunt o soluție, dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilității și a neîncrederii – și a cetățenilor români, și a piețelor financiare”, adaugă Nicușor Dan.
“Indiferent de ce se va întâmpla, România își va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta. Aceasta e declarația pe care am dorit s-o fac”, a conchis președintele României.
Mai țineți minte când același Nicușor Dan, în fața camerelor de luat vederi, a declarat cu aceeași convingere că “partidele din actuala coaliție sunt condamnate să guverneze împreună”?
Era vorba de PSD, PNL, USR și UDMR. Câteva săptămâni mai târziu, social-democrații au dărâmat guvernul din care făceau parte. Cam la asta se reduce capacitatea președintelui de a interpreta realitatea.
O traiectorie nesigură
Din capul locului trebuie spus că declarația e ambiguă, nu-l angajează cu nimic pe șeful statului, vulnerabilizându-l și mai mult.
Enunțul a fost format din trei idei:
- Criza trebuie să se încheie;
- Nu vor fi alegeri anticipate;
- Există un acord politic privind „traiectoria financiară”.
Dacă se analizează stricto sensu, mesajul lui Nicușor Dan arată ca un îndemn combinat cu intuiții, cum că Guvernul Mureșan ar putea să strângă cel puțin 233 de voturi din Parlament.
Precizarea că “alegerile anticipate nu sunt o soluție” pusă în continuarea îndemnului către partide să încheie criza, iarăși, indică o posibilitate ca noul executiv să fie votat, dar totul e aruncat în aer de acel “indiferent de ce se va întâmpla”, urmat apoi de anunțarea acordului “financiar”, orice ar însemna acest lucru. Nu a fost explicat.
Astfel, se poate spune că mesajul președintelui e plin de ambiguități, la fel de neclar și nesigur ca votul de astăzi din Parlament.
Grindeanu știe cu ce va ieși din criză, dar nu spune
“Ce se va întâmpla în ziua de miercuri? Nu pot să răspund la această întrebare, fiindcă…, dacă facem toate calculele, încă n-aș putea să vă spun să pariați… sume mari că vom avea 233 de voturi”, a declarat Kelemen Hunor, liderul UDMR, într-o declarație de presă făcută luni după-amiaza.
A fost singurul lider al alianței PNL, USR, UDMR care a sugerat că Guvernul Mureșan are șanse să obțină voturile necesare în Parlament.
“229 am numărat eu, pe calculele mele, pe acele grupuri care au fost abordate. Sigur, până la 233 mai sunt câteva voturi necesare, dar nu există promisiune din partea tuturor grupurilor unde a încercat domnul Mureșan. Nu vreau să comentez mai mult, fiindcă am luat decizia împreună să continuăm cu procedurile parlamentare până la capăt, până la vot. Și, bineînțeles, până la momentul votului se discută, se încearcă obținerea votului de investire de 233…”, a mai subliniat Kelemen Hunor.
În dinamica zilelor de luni și marți, declarația președintelui UDMR a fost privită ca o excepție, o poziție ciudată, împotriva tendinței generale, modelate mai ales de Sorin Grindeanu și sistemul de comunicare al PSD.
În acest moment, singura soluție certă pentru încheierea crizei este votarea guvernului pe care l-am propus. Orice altă variantă ne întoarce la momentul 5 mai, fără garanția că va exista rapid o alternativă.
Siegfried Mureșan (PNL), premierul desemnat, comentariu pe marginea declarației președintelui
Social-democrații au exclus din start susținerea Guvernului Mureșan. Mai mult, au susținut că, fără votul partidului, noua echipă executivă va fi respinsă în Parlament.
De asemenea, Sorin Grindeanu a susținut și că, la scurt timp, după ce varianta Siegfried Mureșan premier va fi consumată, există posibilitatea de a se ieși rapid din criză printr-o nouă desemnare și un nou vot în Parlament. Nici el nu a detaliat cum se va întâmpla asta.
Prăpastia
O nouă mare grijă a social-democraților, dar și a celor din UDMR, la care s-au adăugat și câțiva specialiști în drept constituțional, a fost precizarea că respingerea celei de-a doua desemnări nu înseamnă, automat, declanșarea procesului de organizare a alegerilor anticipate.
Orice ar spune liderii politici și experții, după votul de azi din Parlament, dacă Siegfried Mureșan va fi respins, se îndeplinesc ambele condiții de dizolvare a Legislativului, iar decizia de demitere a deputaților și senatorilor devine un atribut exclusiv al președintelui.
Da, Nicușor Dan mai poate face alte 100 de desemnări dacă vrea, pentru că în lege scrie “cel puțin două respinse”, dar dacă va continua să prelungească criza, evitând întoarcerea la popor, va rămâne fără argumente în ce privește respectarea Constituției.
Astfel, va intra într-o zonă gri din care nu-și mai poate salva mandatul, indiferent de situație.
De asemenea, arestarea preventivă a lui Călin Georgescu reprezintă un eveniment major care va afecta AUR și PSD, zone în care se află naționaliștii de toate tipurile.
AUR, în urma reținerii candidatului Rusiei, poate crește, se poate apropia sau chiar depăși 40%, energizat de furie, dar întregul eșicher politic se va împărți în două, între suveranism și europenism, iar PSD va cădea în prăpastia creată de ciocnirea celor două forțe - social-democrații nefiind niciuna, nici cealaltă.
Votul de astăzi va fi pe muchie de cuțit, dar cel mai important efect al lui, indiferent de rezultat, e că va produce o schimbare profundă în societate, într-un sens sau în altul.
Va fi punctul culminant al unei călătorii de decenii care va marca sfârșitul unei epoci, aducând o resetare dureroasă, violentă și profundă sau una mai lină, mai lungă și mai calmă. În final, rezultatul va fi același - sfârșitul PSD, al partidului-stat, așa cum îl știm și l-am suportat.
