Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, propus la Ministerul Afacerilor Interne, l-a ironizat pe Radu Miruță, propus la Ministerul Apărării, care la audierile de luni a venit însoțit de generali.
„Am ales să nu vin azi însoțit de generali și oameni din minister. Sunt profesioniști, dar consider că este o chestiune de respect față de colegii parlamentari să vin așa cum sunt pregătit pentru acest domeniu”, a spus el, la audierea de marți în comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale celor două camere.
Radu Miruță (USR) a mers la audierile de luni însoţit de trei generali din Armata Română. Miruță a primit aviz negativ. Au fost 17 voturi "pentru" şi 21 "contra".
PSD cere explicații
Deputatul PSD Mihai Fifor a transmis o interpelare ministrului Miruță, căruia îi cere explicații în legătură cu prezența celor trei generali la audierea unui candidat pentru funcția de ministru.
”Cine a ordonat participarea a trei generali ai Armatei României la audierea cetățeanului Radu Miruță, candidat la funcția de ministru al Apărării Naționale? În baza cărui temei și cu ce misiune? Aceasta este întrebarea centrală a interpelării pe care am formulat-o astăzi și pe care am adresat-o actualului ministru al Apărării Naționale, Radu Miruță.
Pentru că există o distincție esențială: la momentul audierii din 28 septembrie, Radu Miruță nu era ministrul Apărării Naționale. Era cetățeanul Radu Miruță, nominalizat pentru ocuparea unei funcții politice și venit în fața Comisiilor reunite pentru apărare ale Senatului și Camerei Deputaților pentru a solicita avizul parlamentar. Cu toate acestea, la audierea sa au fost prezenți trei ofițeri cu grad de general”, a scris Fifor pe Facebook.
De asemenea, el a adăugat că a solicitat MApN să precizeze cine sunt cei trei generali, cine a ordonat sau a aprobat prezența lor, în ce calitate oficială au participat, dacă au avut un ordin sau un mandat și care a fost misiunea concretă încredințată fiecăruia.
Și președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a criticat luni pe Miruță.
”Eu nu găsesc o explicație în acest moment. Eu n-am mai văzut așa ceva. S-ar putea să mai fi fost vreo audiere de acest tip. Nu mi-aduc aminte. Sunt destul de vechi, să spun așa, și am destulă experiență. (…) Nu mi-a plăcut. Probabil e vorba de ceva mult mai practic. Habar n-are de domeniu și i-a luat pe acei domni lângă, fiindcă înțeleg că în stânga era generalul Pleșa, dacă nu mă înșel, cel care care a negociat și care a semnat toate contractele pe SAFE, în partea cealaltă - altceva.
Omul cred că s-a ocupat în acest an doar de imagine și chiar nu știe. (…) Pentru mine a fost o surpriză modul în care a ales să facă. Problema e alta, dacă ar fi fost altcineva nominalizat la postul de ministru al Apărării, domnii generali de acolo ar fi mers?", a spus Grindeanu, citat de Agerpres.
