Securistan. Când au reînceput serviciile de informații reinfiltrarea statului și de ce - Podcast video

În cel de-al doilea episod din “Controverse”, împreună cu jurnalistul Matei Udrea, am încercat să găsesc momentul în care deciziile politice au început din nou să fie modelate prin influența agențiilor de informații și ce a însemnat acest lucru pentru societate.
Securistan. Când au reînceput serviciile de informații reinfiltrarea statului și de ce - <span style="color:#990000;">Podcast video</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

România se află într-o criză politică de aproape 5 luni, iar miercuri, în Parlament, va avea loc un al doilea vot pentru validarea unui prim-ministru după ce Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

În acest context tensionat, în cel de-al doilea episod al podcastului “Controverse”, am considerat util să discut cu colegul meu despre o senzație prezentă puternic în societatea românească, exprimată de mulți în mod public sau în discuții private, aceea de întoarcere la un control tot mai strict al societății, care seamănă cu ceea ce unii au simțit în ultimii ani ai regimului Ceaușescu – omniprezența serviciilor de informații.

Corupția, lipsa de transparență în deciziile politice, comunicarea defectuoasă și eșecurile instituționale din ultimii ani au prăbușit încrederea oamenilor în autorități, astfel că, în întreaga societate, s-a instalat o suspiciune generalizată.

ADVERTISING

Pe fundalul lungului război de la graniță și al atacurilor hibride pe care le duce Rusia pe întregul continent, România s-a dovedit slabă, nepregătită, condusă de lideri mediocri. Astfel, discuțiile despre implicarea opacă a serviciilor de informații în politică, presă, afaceri și justiție au devenit tot mai frecvente, iar nedumerirea și neîncrederea oamenilor s-au intensificat.

Securistan: Cum a ajuns România din nou în mâna serviciilor secrete | Controverse #2

Patriotism validat de servicii

Dar când au reînceput serviciile de informații din România să fie percepute din nou ca un jucător major în luarea deciziilor în stat, într-un mod ascuns și fără a putea fi trase la răspundere în caz de eșec?

Cel mai probabil, din punct de vedere istoric, reîntoarcerea “securismului” în societate are loc începând cu anul 2004, atunci când România aderă la NATO și intră în linie dreaptă în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

În acea perioadă, în ultimele momente ale mandatului lui Ion Iliescu și începutul mandatului lui Traian Băsescu, în cercurile de putere de la București a apărut teama că deschiderea țării către Occident va veni la pachet cu o pierdere a influenței și a controlului asupra clasei politice, afacerilor și societății în general. 

Atunci și-a făcut loc ideea ca liderii din toate domeniile să fie validați de “patrioții” din serviciile de informații, prin intermediul unor studii în cadrul academiilor militarizate.

Odată portița deschisă, implicarea s-a mărit tot mai mult, iar astăzi e greu să mai deosebești un om politic de un agent de informații, controlul civil asupra acestui domeniu fiind anihilat.

Despre toate acestea și multe altele am discutat împreună cu jurnalistul Matei Udrea în cel de-al doilea episod al podcastului “Controverse”, care poate fi urmărit aici și pe canalul de YouTube al publicației.

Încercăm să realizăm câte un episod nou în fiecare săptămână, cu conținut interesant și original, în care prezentăm și analizăm ce se întâmplă în România și în lume.

Vedeţi şi primul episod - Nicușor Dan și problema controlului civil: „Dacă nu iei decizii, le iau alții pentru tine” - Controverse, podcast cu Matei Udrea și Emilian Isailă

Citate importante:

„Marea problemă a celor care fac planuri în sistemul politic apare atunci când ies din zona politică și încearcă să lucreze pe sub masă. În acel moment apelează la tot felul de oameni: rezerviști, preoți, oameni din serviciile de informații, oameni care aduc bani de la Moscova. Și intră într-o zonă de turbulențe pe care nu o mai controlează.”

„Atâta vreme cât cei din serviciile de informații privesc controlul civil ca pe o povară, ca pe ceva care îi încurcă în loc să-i ajute, reforma e imposibilă. Le-ai dat putere, iar cine vrea să cedeze din putere?”

„Dacă și azi recrutarea pentru serviciile de informații se face tot pe filiera școlilor militare, înseamnă că cineva nu e zdravăn la cap. Nu te poți bate cu inteligența artificială, cu rețelele sociale și cu influența Rusiei folosind oameni formați în pas de defilare.”

„Le dai mai multă putere acestor oameni pentru că ei luptă cu rușii. Dar ei vin din zona național-comunistă, național-ceaușistă, și gândesc ca Putin. Au o viziune de castă, de cekiști. Tocmai din cauza acestui trecut și a acestei educații sunt foarte ușor de prins și de manipulat: gândesc la fel ca adversarul.”

„Conceptul potrivit căruia trebuie să-i împăcăm pe toți, să stăm cu fundul în două luntri, mi se pare toxic pentru siguranța României. De aceea, toată lumea se întreabă de ce România nu are o poziție, de ce nu cere nimic. Pentru că lucrăm pe sub masă, ca să nu ne vadă nimeni și să nu creăm probleme.”

7 idei principale

  1. „Securistanul”, o traumă națională. Lipsa de transparență a serviciilor alimentează teoriile conspirației. După 1990, însă, nu s-a făcut nicio reformă reală. Securiștii au fost „reciclați” în oameni de afaceri, în politicieni și în noile servicii, după modelul Rusiei.
  2. Ruptura din Securitate. După ce Ceaușescu a refuzat invadarea Cehoslovaciei, Securitatea s-a împărțit în două tabere: una controlată de Kremlin și una naționalistă, creată de Ceaușescu ca să-i supravegheze pe „cremliniști”. În 1989 a câștigat tabăra Kremlinului, iar SRI și SIE au fost construite de oamenii ei (Caraman, Măgureanu).
  3. 1997–2007, fereastra desprinderii de Moscova. Este deceniul în care România a fost cel mai puțin conectată la Kremlin și a făcut cei mai mari pași instituționali până la intrarea în NATO și în UE.
  4. 2008, reactivarea rețelelor. După summit-ul NATO de la București, Moscova își reactivează rețelele adormite. Reconectarea se face mai întâi prin politicieni, nu prin servicii.
  5. Pactul Iohannis–servicii și apariția suveranismului. În bătălia politică din 2017–2018, Iohannis le redă serviciilor privilegii. În același context apare AUR, iar mișcarea suveranistă pornește abia odată cu pandemia.
  6. Cleștele rezerviști–religie. Kremlinul se reconectează la servicii prin grupurile de rezerviști, apoi prin rețelele religioase: Coaliția pentru Familie și vechii preoți informatori. Aceasta devine infrastructura pentru Călin Georgescu și AUR.
  7. Soluția care adâncește problema. Clasa politică le dă agențiilor de informații tot mai multă putere ca să lupte cu ofensiva rusă. Aceste servicii au însă conduceri cu mentalitate național-comunistă, un control civil slab și recrutare din școlile militare. Strategia de securitate națională nu se aplică, iar de aici decurge eșecul sistematic.
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google