Compania aeriană românească AnimaWings a anunţat, miercuri, că a cerut intrarea în insolvență și invocă problemele tehnice cu avioanele Airbus 220-300, precum și contextul economic dificil.
Două aeronave din cele opt pe care AnimaWings le deține sunt modele Airbus A320, ținute la sol din cauza problemelor tehnice, relatează Știrile Pro TV. Compania operează în prezent curse cu numai două aeronave A320.
Pe lângă problemele tehnice repetate la nivelul flotei, compania a demarat procesul de reorganizare judiciară din cauza contextului economic dificil creat de câțiva factori:
- reducerea puterii de cumpărare
- instabilitatea politică prelungită
- creşterea costurilor asociate petrolului, care continuă să exercite presiune asupra costurilor de operare din industria aviatică la nivel mondial".
În aceste condiții, AnimaWings precizează că va reprograma sau anula unele zboruri.
"În perioada următoare, programul de zbor va fi adaptat capacităţii operaţionale disponibile. AnimaWings continuă operarea cu cele două aeronave Airbus A320 disponibile şi lucrează pentru menţinerea unui număr cât mai mare dintre zborurile şi rutele planificate. Ca urmare a capacităţii temporar reduse, în următoarele zile sunt posibile modificări ale programului, inclusiv reprogramarea sau anularea punctuală a unor zboruri", a transmis AnimaWings, miercuri, într-un comunicat de presă.
Deocamdată au fost anulate zborurile de la Cluj spre Frankfurt și Viena, dar și curse din București spre Paris și Geneva, anunță Știrile Pro TV.
Pasagerii vor fi informaţi direct, prin datele de contact asociate rezervărilor, dacă zborurile lor sunt anulate, au precizat reprezentanţii AnimaWings.
"Pentru zborurile care nu vor mai putea fi operate, compania va pune la dispoziţie soluţiile aplicabile fiecărei situaţii, inclusiv posibilitatea rambursării sau, acolo unde este posibil, soluţii alternative de călătorie. Având în vedere volumul ridicat de solicitări anticipat în această perioadă, timpul de răspuns al serviciului Customer Support poate fi mai mare decât în mod obişnuit", avertizează compania.
AnimaWings precizează că solicitările vor fi prioritizate în funcţie de proximitatea datei de călătorie, cu prioritate pentru pasagerii care urmează să călătorească în perioada imediat următoare.
T.D.
