Mircea Geoană se retrage oficial de la NATO și e decorat de Jens Stoltenberg. Urmează candidatura (Video)

Mircea Geoană se retrage oficial de la NATO și e decorat de Jens Stoltenberg. Urmează candidatura (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost decorat marţi cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos”, în semn de recunoaştere a „excepţionalei activităţi în slujba Alianţei Nord-Atlantice”.

Ceremonia de decorare a avut loc la sediul Alianţei din Bruxelles şi a fost găzduită de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Geoană a ocupat funcția timp de 5 ani, începând cu 2019, mandatul său fiind prelungit de două ori.

„Perspectiva şi experienţa dvs au fost de nepreţuit pentru mine. (…) Mulţumită dvs am făcut progrese în timp record”, a declarat Stoltenberg, citat de Agerpres.

Ceremonia de decorare a Secretarului General Adjunct al NATO

Ceremonia de decorare a Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos”, în semn de recunoaștere a serviciilor sale remarcabile în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Publicată de Mircea Geoana pe Marţi, 10 septembrie 2024

„A fost privilegiul vieții mele să lucrez alături de dvs, să-mi reprezint țara și să mă aflu la cârma acestei alianțe alături de liderul care a transformat lucrurile cel mai mult în ultimii ani, Jens Stoltenberg.

ADVERTISING

Înt-un fel sau altul, unii îl numesc destin, dar poate Dumnezeu cumva m-a ales pe mine și familia mea. Ne-au ales pe noi să ne aflăm în această călătorie în care aducem o fostă țară comunistă acolo unde de fapt aparține, în familia democrației, libertății.

Am început cariera ca tânăr ambasador, în ani '90, încercam atunci să fac ca țara mea să adere la NATO și acum pot să vă mărturisesc că e un vis care s-a realizat. Am conferit acestei alianțe experiența mea, pasiunea mea, energia mea, dar și credința mea nemărginită în libertatea democrației și statul de drept. 

ADVERTISING

Doresc să le mulțumesc tuturor care lucrează în această organizație. Nu am văzut niciodată oameni atât de inteligenți și implicați ca în NATO”, a declarat Geoană, citat de Antena3.

„Știu că pe mulți dintre voi v-am făcut mândru pentru că am ocupat această poziție pentru ultimii cinci ani. Vreau să știți că și eu sunt mândru de voi, de tinerii noștri, de tinerele noastre, de diplomații noștri, de militarii noștri, de toți cei care lucrează aici, în NATO.

Suntem o națiune respectată și influentă în NATO și sunt extrem de mândru să fi lucrat împreună și vreau să vă rog să ducem această cultură a unei Românii profesioniste și în cultura de acasă.

ADVERTISING

Dedic acești cinci ani și această distincție tinerilor și tinerelor din România. Sper ca exemplul meu să fie o inspirație pentru voi, să lăsați orice complex de inferioritate deoparte, să munciți, să investiți în voi, să reprezentați cu mândrie țara noastră și sunt convins că în anii care vin cineva din țara noastră o să ocupe poziții chiar și mai înalte”, a adăugat Mircea Geoană.

Amintim că Mircea Geoană l-a notificat săptămâna trecută pe Jens Stoltenberg că se va retrage din funcţia de secretar general adjunct al Alianţei începând cu data de 10 septembrie (azi).

Boris Ruge, asistentul secretarului general pentru afaceri politice şi politica de securitate, va îndeplini funcţia de secretar general adjunct interimar până este desemnat succesorul lui Geoană.

Geoană este primul român care a deţinut funcţia de secretar general adjunct al NATO, iar acum aşteptăm lansarea pentru cursa prezidenţială.

Pe 25 august, el spunea referitor la candidatura la prezidenţiale că, la nivel personal, decizia sa este luată, dar trebuie să mai aştepte câteva zile. ”Voi anunţa decizia, în momentul în care voi termina mandatul la NATO”, a declarat Geoană, la acel moment.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇