Liberalii spun că au obținut 34%, ”un procent istoric”. Miercuri vor vota să nu existe niciun fel de alianţe cu PSD

Liberalii spun că au obținut 34%, ”un procent istoric”. Miercuri vor vota să nu existe niciun fel de alianţe cu PSD

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a anunțat luni că formațiunea sa a obținut 35% la alegerile locale de duminică.

Totodată, el a precizat că Biroul Politic Naţional al liberalilor se va reuni miercuri în şedinţă, în cadrul căreia se va vota să nu existe niciun fel de alianţe cu PSD.

ADVERTISING

„Din rezultatele parţiale pe care noi le avem PNL are un scor de peste 34%, un procent istoric pentru partidul nostru de după 30 de ani de la Revoluţie. PSD se situează undeva în jurul cifrei de 30%, iar USR la 13%. Vreau să vă spun că în discuţiile cu preşedintele PNL am luat decizia, pe care o vom adopta şi în BPN de miercuri, să nu existe niciun fel de alianţe cu partidul trecutului, cu PSD.

E o decizie pe care o vom adopta miercuri în cadrul Biroului Permanent Naţional. Din datele noastre reiese că vom avea peste 1.300 de primari la nivelul României. La fel o cifră istorică pentru PNL. Însă toată consideraţia noastră e pentru români pentru că au dat un cec în alb filosofiei de dezvoltare a administraţiilor locale pe care le conducem”, a afirmat Robert Sighiartău, luni într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă a spus că reprezentanţii PSD au încercat să manipuleze intenţia de vot a alegătorilor şi să fraudeze rezultatele alegerilor locale până în ultimul moment.

ADVERTISING

El a făcut o trecere în revistă şi a municipiilor reşedinţă de judeţ câştigate de PNL.

„La nivelul municipiilor reşedinte de judeţ PNL are 15 – Arad, Oradea, Bistriţa, Reşita Cluj Napoca, Târgiu Jiu, Iaşi, Neamţ, Tulcea, la care se adaugă şi Sectorul 6 unde am fost alături de colegii noştri de la USR-PLUS. Altă victorie a fost la Olteniţa şi Slobozia, Roman, Aiud, Panciu, Tecuci, Rădăuţi. Suntem convinşi că în acest moment PNL va reuşi să folosească această guvernare în parteneriat cu administraţiile locale, lucru care va aduce bunăstare, dezvoltare şi prosperitate pentru români”, a conchis Ionel Dancă.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇