În perioada asta a anului, aceeași întrebare apare aproape în fiecare conversație: „Unde mergi în concediu?” Ne recomandăm hoteluri, schimbăm impresii despre plaje, despre trasee de munte sau despre orașe pe care merită să le vezi măcar o dată. Vorbim mult despre destinații și foarte puțin despre altceva.
Despre odihnă.
Poate pentru că ni se pare un lucru simplu. Dacă ai câteva zile libere, te odihnești. Dacă ai două săptămâni de concediu, te odihnești și mai bine. Iar dacă pleci într-un loc frumos, aproape că nu mai există nicio îndoială.
Doar că experiența ne spune altceva.
Există oameni care se întorc din concediu cu o energie pe care parcă au uitat că o mai au. Și există oameni care, după aceeași perioadă de vacanță, spun aproape mirați: „Parcă nici nu am fost plecat.” Nu cred că diferența stă doar în destinație și nici măcar în numărul de zile.
Cred că începe cu o întrebare pe care ne-o punem foarte rar: ce înseamnă, de fapt, să mă odihnesc?
Avem tendința să vorbim despre odihnă ca și cum ar exista o singură definiție, ca și cum toți ne-am încărca bateriile în același fel, numai că nu este deloc așa.
Pentru unii, odihna înseamnă o carte și o după-amiază în care telefonul rămâne uitat prin cameră. Pentru alții, înseamnă zece ore de somn. Sunt oameni care se întorc plini de energie după câteva zile petrecute pe munte și oameni care ar considera asta o adevărată probă de rezistență. Unii se odihnesc descoperind un oraș nou, mergând kilometri întregi pe străzi necunoscute, iar alții au nevoie să privească marea fără să facă absolut nimic.
Din exterior, toate acestea arată diferit. În interior însă, se întâmplă același lucru. Fiecare încearcă, în felul lui, să își recapete energia pierdută în lunile care au trecut.
Corpul are nevoie de timp. Dar timpul, singur, nu este suficient.
Există un motiv pentru care primele zile de concediu trec, uneori, fără să simțim că ne-am desprins cu adevărat de ritmul de acasă. Ne trezim la aceeași oră, verificăm telefonul aproape reflex, ne surprindem gândindu-ne la lucrurile pe care le-am lăsat nerezolvate sau la cele care ne așteaptă când ne întoarcem.
Nu este doar o impresie. Organismul are nevoie de câteva zile pentru a ieși din starea de alertă în care a funcționat luni întregi. De aceea, concediile foarte scurte se termină uneori exact când începem să simțim că încetinim cu adevărat.
Asta nu înseamnă că există o durată ideală. Pentru unii, un concediu mai lung este exact ceea ce au nevoie. Pentru alții, câteva pauze mai scurte, răspândite pe parcursul anului, sunt suficiente pentru a preveni acumularea oboselii. Cercetările sugerează că ambele variante pot avea beneficii. Mai important decât numărul zilelor este însă felul în care reușim, sau nu, să ne desprindem de ritmul obișnuit.
Poate că întrebarea nu este dacă sunt mai bune șapte zile sau paisprezece, nici dacă un city-break valorează cât o vacanță lungă. Întrebarea pe care o propun este alta.
Din ce anume încercăm să ne odihnim?
Pentru că răspunsul la această întrebare spune mult mai multe decât destinația aleasă pe hartă.
De ce unii oameni nu reușesc să se odihnească nici în concediu
Mai există însă ceva care face diferența.
Poți avea două săptămâni libere, vreme perfectă, un hotel frumos și totuși să te întorci acasă aproape la fel de obosit. Nu pentru că ai ales destinația greșită, ci pentru că ai plecat cu același ritm interior cu care ai trăit tot restul anului.
Corpul este în vacanță, mintea nu.
Sunt oameni care nu pot sta pe un șezlong mai mult de zece minute fără să simtă că pierd timpul. Alții nu reușesc să lase telefonul din mână. Unii își organizează concediul cu aceeași presiune cu care își organizează agenda de la serviciu. Totul trebuie văzut, bifat, fotografiat. La final, au nevoie de încă o vacanță ca să se refacă după prima.
Nu este o critică, este doar o observație despre cât de greu ne desprindem, uneori, de felul în care funcționăm în fiecare zi.
În cabinet, am întâlnit oameni care îmi spuneau că nu suportă să stea degeaba. Dacă aveau o după-amiază liberă, își găseau imediat ceva de făcut. Alții, dimpotrivă, descopereau că tocmai activitatea îi odihnește. Construiau ceva, grădinăreau, găteau, mergeau ore întregi pe bicicletă și se întorceau cu mai multă energie decât plecaseră.
La prima vedere, pare o contradicție. De fapt, nu este. Ne obosește ceea ce facem prea mult și ne încarcă, de multe ori, exact ceea ce ne-a lipsit. Dacă toată ziua iei decizii, poate ai nevoie de câteva zile în care să nu hotărăști aproape nimic. Dacă lucrezi singur de luni întregi, poate tocmai oamenii sunt cei care îți refac energia. Dacă profesia ta înseamnă să vorbești continuu, este posibil ca liniștea să fie cel mai bun concediu. Iar dacă petreci zile întregi între aceiași patru pereți, s-ar putea ca un oraș nou, cu străzi pe care să le descoperi fără grabă, să fie exact ceea ce îți lipsea.
Poate că cea mai mare greșeală pe care o facem este că încercăm să ne odihnim în felul în care se odihnesc ceilalți. Vedem fotografii, citim recomandări, urmăm trasee la modă și uităm să ne întrebăm dacă toate acestea ni se potrivesc și nouă. Nu există activități care îi odihnesc pe toți, există activități care te odihnesc pe tine.
Concediul nu poate face singur toată treaba
Există și o așteptare pe care o punem, fără să ne dăm seama, pe umerii concediului. Să repare un an întreg, să compenseze luni de stres, de somn insuficient, de mese luate pe fugă, de telefoane la care răspundem și seara, de weekend-uri în care mai rezolvăm „doar câteva lucruri”.
Ar fi frumos să fie așa. În realitate, concediul ne ajută enorm, dar nu poate înlocui un mod de viață în care nu există aproape niciodată loc pentru pauză. Poate tocmai de aceea efectele vacanței dispar atât de repede după întoarcerea la serviciu. Nu pentru că vacanța nu a fost bună, ci pentru că revenim exact în același ritm care ne-a epuizat înainte să plecăm.
În fond, concediul nu este menit să repare tot anul. Este doar unul dintre felurile în care avem grijă de noi. De aceea, înainte să alegem următoarea destinație, cred că merită să ne punem o altă întrebare:
Ce mi-a consumat cel mai mult energia în ultimele luni?
Răspunsul va fi diferit pentru fiecare dintre noi și, tocmai de aceea, diferită va fi și odihna de care avem nevoie. Poate că aceasta este una dintre lecțiile simple ale verii: nu există o rețetă universală pentru odihnă, nu există concediul perfect și nici vacanța care funcționează pentru toată lumea. Există doar acel moment în care simți că ai început, în sfârșit, să îți recapeți energia, curiozitatea și bucuria de a face lucrurile obișnuite.
Poate că abia acum putem spune cu adevărat ce este odihna. Nu este ceea ce faci. Este ceea ce îți reface resursele.
Alte articole ale psihoterapeutului adlerian George Chiriacescu
Business cu miros de pâine caldă, ce dăinuie din generație în generație. Andu Stancu, Frontera: Unul dintre cele mai importante ingrediente este timpul
Cum îi faci pe copii să mănânce mai multe legume: șase metode susținute de dovezi științifice
S-a stabilit finala masculină de la Wimbledon
ROMATSA mai poate funcționa doar câteva săptămâni, după poprirea cerută de Pfizer. Care ar fi consecințele opririi activității
