Criza politică prelungită și acumularea rapidă a datoriei publice pun tot mai multă presiune asupra ratingului de țară al României.
Eșecul formării unui nou guvern, după ce Parlamentul a respins miercuri Cabinetul lui Siegfried Mureșan, amplifică îngrijorările investitorilor, în condițiile în care agenția de rating S&P Global urmează să reevalueze situația financiară a țării.
O analiză Reuters publicată joi aminteşte că România se află deja la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor, cu perspectivă negativă.
Convocarea unor alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare la junk, dacă ar pune în pericol măsurile de consolidare fiscală.
Criza politică, începută în urmă cu cinci luni, a contribuit deja la deprecierea leului până la un nou minim istoric și la creșterea randamentelor obligațiunilor de stat pe 10 ani, care au urcat cu aproximativ 0,6-0,8% în ultimele două săptămâni, atingând cele mai ridicate niveluri din ultimul an (ceea ce înseamnă că statul român a ajuns să se împrumute mai scump pe termen lung).
Agenția de rating S&P Global urmează să revizuiască vineri calificativul României. Moody’s și Fitch sunt programate să facă evaluări abia la începutul anului viitor, după ce ţara noastră abia a trecut de testele lor din vară.
Investitorii se tem că măsurile de reducere a deficitului vor fi abandonate
Una dintre principalele temeri ale piețelor este că instabilitatea politică ar putea compromite măsurile de reducere a deficitului bugetar.
Reuters arată că respingerea Guvernului Mureșan readuce în discuție posibilitatea unei majorități parlamentare formate de AUR și PSD, o variantă care stârnește îngrijorări în rândul investitorilor.
România a evitat la limită, la sfârșitul lunii iulie, o retrogradare sub categoria recomandată investițiilor din partea Fitch.
Toate cele trei mari agenții de rating au subliniat că țara trebuie să adopte până la sfârșitul acestui an un buget pentru 2027, care să prevadă noi reduceri ale deficitului.
România s-a angajat în fața Comisiei Europene să reducă deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB până în 2030. Între timp, Guvernul urmărește să încheie anul cu un deficit de 6,2% din PIB, după ce acesta a depășit 9% în 2024.
Datele prezentate în analiza Reuters arată că deficitul bugetar consolidat a ajuns la 2,89% din PIB la sfârșitul lunii august, față de 4,51% în aceeași perioadă a anului trecut. Progresul este însă pus în umbră de incertitudinile politice.
„Cu cât criza politică se prelungește, cu atât crește riscul ca, în cele din urmă, să afecteze ratingul”, a declarat Kathryn Exum, co-preşedinte la departamentul de cercetare și strategie privind datoria suverană din cadrul Gramercy, citată de Reuters.
Costurile dobânzilor ajung la 3% din PIB
Problema datoriei publice este amplificată de ritmul în care aceasta se acumulează și de costurile tot mai mari ale finanțării. Banca Națională a României a avertizat, la rândul său, asupra riscurilor generate de creșterea rapidă a datoriei.
„Ceea ce este îngrijorător în cazul României este viteza acumulării datoriei în ultimii ani, când ritmul de creștere a fost de trei ori mai mare decât în perioada de dinaintea pandemiei”, a declarat Cosmin Marinescu, viceguvernator al BNR.
Acesta a atras atenția că dobânzile aferente datoriei publice sunt estimate să ajungă la 3% din PIB. Astfel, România ar urma să cheltuiască mai mult pentru plata dobânzilor decât deficitul pe care și-a propus să îl atingă.
Necesarul brut de finanțare a depășit, de asemenea, 10% din PIB, un nivel pe care oficialul BNR îl consideră dincolo de zona optimă pentru indicatorii de risc.
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis că România nu își permite să încetinească procesul de reducere a deficitului, indiferent de situația politică.
„Nu ne permitem să luăm o pauză. Podul din spatele nostru s-a rupt, există doar calea înainte”, a declarat Nazare la o conferință financiară.
Analiștii avertizează că o eventuală retrogradare a ratingului ar putea determina investitorii să vândă obligațiunile românești, ceea ce ar duce la creșterea costurilor de împrumut pentru stat.
