Luna octombrie vine cu noi scumpiri, iar primele semnale din piață vizează alimentele. Producătorii au început deja să-i anunțe pe comercianți că majorează prețurile la lactate și preparate din carne, pe fondul costurilor mai mari cu carburanții, energia și gazele.
Estimările diferă de la o categorie la alta. La lactate, creșterile ar putea ajunge la 6-8%, cu un vârf în cazul cașcavalului, în timp ce la salamuri și alte preparate din carne sunt anunțate majorări de 3-4%, potrivit informațiilor obținute de News.ro din piață.
Presiuni sunt însă și în afara sectorului alimentar. Analistul economic Adrian Negrescu estimează că serviciile ar putea înregistra cele mai mari scumpiri în această toamnă, de 15-20%, în timp ce pentru haine, încălțăminte, electronice și electrocasnice creșterile ar putea ajunge la 7-10%.
„Inflaţia, din păcate, are toate şansele să crească din nou în această toamnă pe fondul majorării preţului energiei, a gazelor şi a scumpirii semnificative a carburanţilor. Acest nou val de inflaţie va influenţa în mod semnificativ preţurile, în prim-plan urmând să se afle serviciile, acolo unde scumpirile vor depăşi 15-20%. Alimentele vor înregistra o majorare de preţ ceva mai temperată, de 4-5%, în timp ce produsele nealimentare, de la haine la încălţăminte, electronice şi electrocasnice, vor avea scumpiri între 7-10%”, a declarat Adrian Negrescu.
Analistul atrage atenția și asupra cursului de schimb. O depreciere a leului în raport cu euro ar pune o presiune suplimentară asupra prețurilor, în condițiile în care o parte importantă a produselor vândute în România provin din import.
Negrescu se așteaptă ca inflația să alterneze perioadele de creștere cu cele de scădere în următoarele 6-12 luni și spune că evoluția prețurilor ar putea fi influențată și de dobânzile internaționale.
Există însă și o limită până la care companiile pot transfera costurile către clienți. „Singura veste bună este că scumpirile sunt ca un elastic. Dacă tragi prea mult de el, se rupe, altfel spus dacă creşti prea mult preţurile rişti să rămâi cu marfa nevândută, situaţie valabilă mai ales în zona produselor alimentare, acolo unde se simte poate cel mai puternic scăderea puterii de cumpărare”, spune Negrescu.
Producătorii de alimente: Costurile se văd tot mai mult în prețuri
Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, spune că energia, gazele și carburanții reprezintă aproximativ 10-12% din costurile unui produs alimentar. Scumpirile acumulate în ultimele luni încep astfel să se vadă tot mai mult la raft.
„Procesatorii merg pe limită, pe muchie, îşi fac tot felul de calcule, fiindcă şi aşa vânzările au scăzut, pe fondul creşterii preţurilor în urma tuturor măsurilor luate de Guvern în ultima vreme, cum ar fi creşterea TVA, de exemplu. Orice fel de scădere de vânzare conduce la reducerea producţiei. Eu consider că faţă de septembrie preţurile vor fi mai mari cu 5-6%, în octombrie, iar dacă ne raportăm la începutul anului vorbim, în medie, de o creştere de 10-15%”, a declarat Frumosu.
Una dintre categoriile unde există deja semnale clare de scumpire este cea a lactatelor.
Reprezentanţii Mirdatod Prod, compania care produce Lactate de Ibăneşti, spun că nu mai există predictibilitate nici în privința prețului laptelui cumpărat de la fermieri, nici în ceea ce privește carburanții, energia și ambalajele.
„Nu avem predictibilitate nici pe preţul de achiziţie al laptelui-materie primă, nici pe evoluţia preţurilor de la combustibili, energie sau ambalaje. Toate acestea se vor regăsi, cu siguranţă, într-o majorare de preţ pentru Lactatele de Ibăneşti pe care o vom solicita până la finele anului tuturor retailerilor”, au declarat reprezentanții companiei.
Producătorul spune că încă face calcule, dar consideră inevitabilă o majorare. „În prezent, facem calcule, încercăm să găsim soluţiile cele mai bune pentru cumpărătorul final, dar din păcate, această majorare de preţuri este inevitabilă. Cât înseamnă majorarea? Nu avem acum toate datele pentru a da un răspuns concret, dar în nici un caz mai puţin de 8%”, susţin oficialii Mirdatod.
Carnea, sub presiunea energiei și gazelor
Costurile tot mai mari apasă și asupra industriei cărnii. George Safir, director executiv al Familia Safir, producător de carne de pasăre din Vaslui, spune că problema nu este doar prețul carburanților. S-au scumpit și ambalajele din plastic, energia electrică și gazele.
„Electricitatea şi gazele au o pondere foarte mare în costurile de producţie ale industriei noastre, mai ales în sezonul rece. Dacă privim în retrospectivă, începând din 1 aprilie 2026, de când a expirat plafonarea preţurilor la gaze naturale, am avut parte de creşteri succesive, care ne situează, în acest moment, la +60%, faţă de 2025. În mod clar, scăderea temperaturilor va duce la creşterea acestui procent, deci nu excludem posibilitatea ca acest cost să se dubleze”, afirmă Safir.
Compania nu a decis încă dacă va majora prețurile. „Având în vedere contextul, simţim, într-adevăr, o presiune de a creşte preţurile, nu pentru a ne păstra profitabilitatea, ci pentru a putea funcţiona, în continuare. Analizăm cifrele, dar încă nu am luat o decizie, pentru că nu vorbim despre un calcul strict matematic”, spune George Safir.
Comercianții primesc aproape zilnic notificări de scumpire
Semnalele ajung deja în magazine. Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), spune că notificările privind noi prețuri vin aproape zilnic de la producători și procesatori.
Pentru 1 octombrie, doi mari producători de lactate au anunțat majorări, iar notificări au venit și de la procesatori de salamuri și alte preparate din carne.
„Noi primim atenţionări de scumpiri de la procesatori şi de la producători regulat, adică în fiecare zi. Şi astăzi am primit, dar şi săptămâna trecută, numai că nu sunt aceiaşi. În general, ce am putut observa este că sunt cumva grupaţi pe categorii. Adică dintr-un motiv sau altul încep să se scumpească, de exemplu, de la 1 octombrie, lactatele”, spune Paraschiv.
Potrivit acestuia, atunci când doi producători mari din aceeași industrie modifică prețurile, de regulă tendința se extinde treptat și la restul pieței.
„Într-o lună-două lactatele cresc cu şase, opt procente, caşcavalul cel mai mult, cu 8%. Am observat că de la 1 octombrie ne-au atenţionat şi doi producători, procesatori de salamuri şi de mezeluri. Nu cu sume mari, cu 3-4%, în funcţie de categorie, la salamuri 3%, iar la pastramă 4%”, a declarat Feliciu Paraschiv.
Comerciantul spune că, în ultimul an, alimentele s-au scumpit în medie cu aproximativ 5%, dar există produse care au ieșit mult din această medie. Cafeaua este unul dintre ele, iar creșterile ar urma să continue.
Următorul val ar putea veni la ciocolată. „Toţi producătorii au încercat să ţină preţul în jos şi să folosească stocurile la cacao, dar nu o să mai reuşească. La ciocolată am primit atenţionări de scumpire, care se vor vedea mai ales din luna noiembrie, când cresc vânzările”, spune Paraschiv.
Ce arată datele oficiale
Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică arată că rata anuală a inflației a fost de 6,2% în august 2026. Față de sfârșitul anului trecut, prețurile au crescut cu 4,6%.
Alimentele erau în august cu 2,62% mai scumpe decât în aceeași lună din 2025, dar se ieftiniseră ușor față de iulie. Mărfurile nealimentare aveau prețuri cu 6,36% mai mari decât cu un an înainte, iar serviciile înregistrau o creștere anuală de 11,28%.
Dintre alimente, cafeaua s-a scumpit cu 15,2% într-un an, ouăle cu 10,8%, iar carnea de vită cu 8,5%.
Creșteri mult mai puternice s-au înregistrat la carburanți: în august, motorina era cu 34,61% mai scumpă decât cu un an înainte, iar benzina cu 25,49%. Față de iulie, ambele înregistraseră creșteri de peste 6%.
