Bolojan: Pensiile și salariile ar trebui indexate în 2027, dar trebuie reduse alte cheltuieli

Bolojan: Pensiile și salariile ar trebui indexate în 2027, dar trebuie reduse alte cheltuieli
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul interimar Ilie Bolojan spune că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după doi ani în care au fost înghețate. El avertizează însă că o astfel de creștere trebuie să fie susținută de reducerea cheltuielilor statului și de continuarea reformei administrației.

Întrebat, miercuri seară, la Digi24, dacă viitorul guvern va putea majora pensiile și salariile anul viitor, Bolojan a spus că va fi dificil ca acestea să rămână în continuare plafonate. „Va fi dificil dacă nu are o lege a salarizării unitare să mai țină plafonate atât pensiile și salariile. Din punctul meu de vedere, pensiile și salariile ar trebui indexate. Cu ce procent? Mi-e greu să vă spun. Trebuie să discutăm din nou foarte deschis”, a declarat premierul interimar.

ADVERTISING

Bolojan a explicat că, pentru ca statul să aibă bani pentru indexări, trebuie reduse alte cheltuieli. În cazul sistemului de pensii, el a revenit asupra pensionărilor la vârste foarte mici.

„Ca să ai spațiul de indexare, deci de creștere, trebuie să lucrezi la bază. La pensionari nu este cazul, pentru că vom avea același număr de pensionari, dar, așa cum v-am spus, acolo unde avem pensionări la 48 - 50 de ani nu ne mai putem permite acest lucru, trebuie să creștem vârsta de pensionare în aceste zone”, a spus Bolojan.

ADVERTISING

Mai puțini angajați la stat, salarii mai mari pentru cei care rămân

În privința salariilor bugetarilor, premierul interimar susține continuarea reformei administrative, inclusiv prin reduceri de personal și desființarea unor instituții care nu își justifică activitatea.

„Am mai spus: decât să ai trei angajați într-o anumită zonă, care sunt plătiți mediu, dar din care doar doi lucrează sau doi ar fi suficient să rezolve acele probleme, mai bine reduci personalul, le mărești la cei care rămân în sectorul public anvelopa de salarii ca să fie mulțumiți, să aibă salarii mai bune, iar ceilalți se duc în sectorul privat”, a declarat Bolojan.

ADVERTISING

El consideră că ar fi o greșeală ca statul să păstreze structuri supradimensionate doar pentru a evita reducerile de personal. „Cea mai mare eroare este să constați că ai zone în care ai personal supradimensionat, să nu faci reformă administrativă, să nu reduci personalul din instituțiile centrale, unde se poate reduce sau pur și simplu să desființezi instituții acolo unde este cazul, pentru că nu își justifică activitatea”, a adăugat premierul interimar.

Bolojan spune că, indiferent cine va forma viitorul guvern, va fi greu ca pensiile și salariile bugetarilor să rămână înghețate și în 2027. „Va fi greu pentru orice guvern va veni să nu facă o anumită indexare. Pentru că inflația de anul acesta și de anul trecut trebuie să recunoaștem că a scăzut din puterea de cumpărare. Nu doar la cei din sectorul public, ci și la cei din sectorul privat”, a spus Ilie Bolojan.

Și premierul desemnat Siegfried Mureșan anunțase că obiectivul său era indexarea pensiilor în 2027, procentul urmând să fie stabilit în funcție de inflație și de spațiul disponibil în buget. Guvernul Mureșan a fost însă respins miercuri de Parlament, cu 182 de voturi „pentru”, față de cele 233 necesare.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google