România rămâne impredictibilă, criza politică erodează partidele tradiționale și îi avantajează pe populiști, încrederea în instituții scade, economia suferă, iar țara e vulnerabilă din punct de vedere al securității.
Înaintea căderii guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care în final a fost votat de 182 de parlamentari dintr-un minim necesar de 233, Antena3 cita surse din zona prezidențială, potrivit cărora Nicușor Dan „va face nominalizări până va trece una dintre ele”. Altfel spus, șeful statului ar exclude alegerile anticipate, iar blocajul va continua, printr-o gripare instituțională în creștere.
Deocamdată, George Simion a declarat în ședința comună a camerelor reunite ale Parlamentului că AUR nu va vota niciun guvern, câtă vreme Călin Georgescu se află în arest preventiv. Naționalist-populiștii de la AUR mizează pe anticipate, fiindcă scorul lor e în jur 35%, cu ajustări spre 40% în funcție de casa de sondare și de perioadă.
În schimb, celelalte partide stagnează sau scad: PSD e cotat între 22-25%, PNL între 16-18%, USR între 8-9%, UDMR la 4-5%.
Cu această aritmetică, PSD și UDMR se opun anticipatelor, argumentând că matematica parlamentară nu se va schimba, dar în subsidiar există la ambele formațiuni temerea că vor obține un scor modest, mai slab decât cel din 2024. PNL și USR ar vrea anticipate cu o filosofie neasumată oficial, dar folosită în discuții de liderii celor două formațiuni: „să vină PSD cu AUR la guvernare, să se lămurească odată lumea că nu sunt în stare rezolve marile probleme țării”.
Această filosofie are însă două tăișuri, fiindcă AUR și PSD, dacă ar face împreună Guvernul, ar schimba echilibrul față de susținerea Ucrainei la nivel european, iar România ar trece în tabăra în care Slovacia și Bulgaria sunt tot mai sceptice în ce privește Kievul și privesc cu tot mai multă îngăduință și admirație spre Moscova.
O astfel de piruetă e riscantă pentru România, mai ales că dronele rusești ajung tot mai des deasupra țării, traversând spații importante și fără legătură cu granița ucraineană, cu scopul clar de a stârni temeri în rândul electoratului.
Spre deosebire de Polonia, de statele baltice și de cele nordice, care se pregătesc de război de câțiva ani, România pare mai puțin interesată, aici oamenii nu știu ce să facă în cazul în care apare un atac: țara nu are adăposturi funcționale, nu are o populație civilă instruită și nici o armată suficient de dotată, după cum se plângea chiar șeful Statului Major General.
În plus, armele defensive abia fac față dronelor aleatorii care ajung în proximitatea țării: de cel puțin două ori, drone marine rusești au pătruns în Zona Economică Exclusivă a țării, în proximitatea platformei de forare Neptun Deep, cea mai mare investiție a statului român - drone care au fost semnalate de vase comerciale care treceau prin preajmă, nu de radarele militare.
Efecte economice ale crizei politice
Fragilitatea nu e doar securitară, ci și economică. Agenția Standard&Poor's va publica vineri, 2 octombrie, noua evaluare privind ratingul de țară. Guvernul Bolojan a reușit să reducă deficitul bugetar și cifrele arată ceva mai bine decât anul trecut, dar instabilitatea politică afectează investițiile și ar putea arunca țara într-un rating negativ.
Pentru moment, situația complicată în care se află România de cinci luni, de când e condusă de un guvern interimar, a dus, între altele, la câteva pagube semnificative:
(i) Planul Național de Redresare și Reziliență prevedea inițial 29,18 miliarde de euro, după întârzieri și renegocieri a ajuns la 20 de miliarde, dar a încasat doar 13 miliarde de euro. Circa 1,5 miliarde sunt pe cale să fie pierdute din cauza așa numitului Amendament Fritz, un paragraf retroactiv introdus de PSD și AUR la modificarea Legii privind Agenția Națională de Integritate și a întârzierilor legate de Legea salarizării;
(ii) Alți bani se vor pierde din cauza unor proiecte de infrastructură neterminate: autostrăzi, trenuri cu hidrogen, liniile de metrou din Cluj și București;
(iii) Unele contracte din programul de înarmare al Uniunii Europene (SAFE) ar putea fi compromise fiindcă miniștrii care le-au semnat sunt interimari.
În ultimele 10 zile dinaintea votului de învestire a premierului desemnat Siegfried Mureșan s-au adunat o serie de semne negative în zona financiară, acumulate peste un teren în mișcare:
1) Leul continuă să se deprecieze și se apropie vertiginos de un alt prag psihologic de 5,3 lei pentru un euro. În ziua votului, pe 30 septembrie, cursul înregistrat a fost 1 euro =5,2785 lei.
2) Indicele BET (Bucharest Exchange Trading), principalul indice de referință al Bursei de Valori București, care urmărește evoluția celor mai bine plasate companii autohtone, are o scădere de peste 11% în ultima lună. Au scăzut companii cu renume bun, nu din cauză că au riscuri, ci fiindcă tabloul general de comandă al țării e gripat: BRD SocGen, Cris-Tim, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica.
3) România se află în continuare sub procedura UE de deficit excesiv, adică disciplina financiară aplicată la București e monitorizată de Bruxelles. Altfel spus, România cheltuie mai mult decât încasează. Datoria statului a depășit limita de 60% din PIB, cerută de UE pentru a demonstra stabilitatea finanțelor publice, și a ajuns la 241 de miliarde de euro
4) Țara cheltuie cu dobânzile la datorii 3% din PIB, potrivit Băncii Naționale.
O criză politică prelungită accentuează nesiguranța investitorilor, nervozitatea populației, ridică scorul populiștilor și încurajează Rusia să testeze și mai mult România.
În plus, un incident care are legătură cu siguranța națională e total ignorat într-o țară în care instituțiile juridice și serviciile de informații nu arată că funcționează în favoarea statului: întâlnirea unde ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, vorbea despre afaceri pe Coridorul Vertical și despre iminenta cădere a Guvernului Bolojan cu liderul PSD Sorin Grindeanu, ministrul Energiei Bogdan Ivan și consilierul prezidenţial Florin Vlădică.
- Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi spus că Washingtonul a contribuit la căderea Guvernului Bolojan: „Putem face asta oricărei țări”
- Reacția ambasadorului SUA la București în scandalul Wall Street Journal – căderea lui Bolojan
Informația a fost confirmată de oficialul grec prezent acolo și de două mari publicații internaționale, Financial Times și Wall Street Journal, dar aruncată în derizoriu de liderii români.
