Rechinul care poate trăi 400 de ani e cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ. Cum reușește să-și păstreze vederea atât de mult timp

Rechinul care poate trăi 400 de ani e cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ. Cum reușește să-și păstreze vederea atât de mult timp
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Rechinul de Groenlanda este un caz aproape fără egal în lumea animală. Poate ajunge la o vârstă de aproximativ 400 de ani, ceea ce îl face cel mai longeviv vertebrat cunoscut. Unele exemplare care înoată astăzi în apele reci ale Atlanticului de Nord și Arcticii s-ar fi putut naște cu mult înainte ca lumea modernă să arate așa cum o cunoaștem.

Dar longevitatea ridică o întrebare întemeiată: ce se întâmplă cu organele unui animal după unul, două sau chiar trei secole de viață?

O echipă internațională de cercetători a încercat să găsească răspunsul analizând ochii rechinului de Groenlanda. Rezultatele, publicate în revista Nature Communications, sugerează că retina acestor animale poate rămâne remarcabil de bine conservată chiar și după mai bine de un secol de viață.

ADVERTISING

Descoperirea este importantă pentru că retina este unul dintre țesuturile în care efectele îmbătrânirii sunt deosebit de vizibile. La om, de exemplu, pierderea progresivă a fotoreceptorilor contribuie la deteriorarea vederii odată cu înaintarea în vârstă.

La rechinul de Groenlanda, procesul pare să fie mult mai lent, scrie Science Daily.

Rechinul de Groenlanda (Somniosus microcephalus) trăiește în ape foarte reci și poate coborî la adâncimi de câteva mii de metri. În acest mediu, lumina este extrem de puțină.

Ochii săi sunt, la rândul lor, neobișnuiți. Specia este cunoscută pentru faptul că pe suprafața ochilor se fixează frecvent un mic crustaceu parazit, Ommatokoita elongata. Parazitul poate afecta corneea, iar acest lucru a contribuit la imaginea rechinului de Groenlanda ca animal cu o vedere slabă.

ADVERTISING

Dar cercetarea recentă arată că povestea este ceva mai complicată. Analizând retine provenite de la rechini de vârste diferite, cercetătorii au observat că țesutul retinian își păstrează structura și nu prezintă semnele evidente de degradare pe care le-ar fi putut anticipa la un animal atât de longeviv. În cazul exemplarelor foarte bătrâne, cercetătorii nu au găsit dovezi importante de moarte celulară în retina analizată.

Cu alte cuvinte, faptul că rechinul îmbătrânește nu înseamnă automat că retina sa îmbătrânește în același ritm, au concluzionat oamenii de știință.

Retina nu este doar intactă, ci și specializată

Cercetătorii au analizat și mecanismele moleculare care permit rechinului să vadă în mediul său. Un rol important îl are rodopsina, pigmentul vizual aflat în bastonașele retinei. Aceste celule sunt specializate pentru detectarea luminii slabe și sunt esențiale pentru vederea în condiții de întuneric.

ADVERTISING

În cazul rechinului de Groenlanda, sistemul vizual este puternic adaptat acestui tip de mediu. Cercetarea a identificat particularități ale rodopsinei și ale genelor implicate în vederea bazată pe bastonașe, compatibile cu viața în adâncurile oceanului.

Este o soluție evolutivă logică: în loc să aibă nevoie de o vedere performantă în lumină puternică, rechinul trebuie să fie capabil să detecteze cât mai eficient puțina lumină disponibilă. Iar faptul că acest sistem pare să reziste atât de mult timp este ceea ce îi interesează în mod special pe cercetători.

Secretul ar putea fi ascuns în repararea ADN-ului

Una dintre cele mai interesante observații ale studiului se referă la mecanismele de reparare a ADN-ului.

Celulele acumulează deteriorări ale ADN-ului pe măsură ce îmbătrânesc. Organismele dispun de mecanisme pentru repararea acestor leziuni, dar eficiența lor și modul în care funcționează pe perioade foarte lungi diferă de la o specie la alta.

În retina rechinului de Groenlanda, cercetătorii au identificat o activitate importantă a unor gene implicate în repararea ADN-ului. Acest lucru ridică posibilitatea ca eficiența acestor mecanisme să contribuie la menținerea sănătății țesutului ocular pe parcursul unei vieți care poate dura secole.

Cercetătorii speră că studiul unor astfel de mecanisme ar putea contribui, pe termen lung, la înțelegerea unor boli în care retina se degradează odată cu vârsta, inclusiv degenerescența maculară și glaucomul, dar nu numai. Cert este că un animal capabil să trăiască până la 400 de ani oferă oamenilor de știință o ocazie neobișnuită de a studia cum poate fi încetinită îmbătrânirea unui țesut.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School