Partidul Popular European (PPE) a început deja să pregătească alegerile europarlamentare din 2029. Vrea să recâștige alegătorii atrași de extrema dreaptă, dar membrii săi nu se înțeleg asupra felului în care ar trebui să facă asta. Una dintre întrebări este dacă PPE trebuie să colaboreze cu aceste partide. O alta este cât de mult ar trebui să se apropie de pozițiile lor.
Românii din PPE se opun oricărei alinieri cu extrema dreaptă, arată o analiză Politico, bazată pe interviuri și documente interne. Siegfried Mureșan, vicepreședinte al partidului și desemnat pentru funcția de prim-ministru al României, consideră că aceasta va fi principala confruntare politică a următorilor ani.
„Principala polarizare de pe continent, în multe alegeri naționale și, cu siguranță, la alegerile europene din 2029, va fi între populiștii antieuropeni și partidele PPE”, a declarat Mureșan.
Un grup de lucru pentru alegerile din 2029
Președintele PPE, Manfred Weber, a lansat în urmă cu două săptămâni, la nivel intern, un grup de lucru numit „Win2029”. Acesta va contribui la elaborarea unui program electoral suficient de atrăgător pentru a concura cu extrema dreaptă.
Pregătirile încep neobișnuit de devreme: Parlamentul European nu a ajuns nici măcar la jumătatea actualului mandat. Grupul este coordonat de eurodeputatul spaniol Esteban González Pons. Primele discuții sunt programate în octombrie, la o reuniune în Sicilia, și vor continua până la congresul PPE de la Roma, din primăvara viitoare.
Pentru Pedro López de Pablo, purtătorul de cuvânt al grupului PPE, orice altceva în afara „luptei” cu extrema dreaptă „va avea o importanță secundară”. „Pentru că nu sunt la guvernare, pot promite orice. În fața unei astfel de retorici, trebuie să ne gândim ce alternative le putem oferi oamenilor”, a spus el.
În interiorul partidului, întrebarea este cât de departe poate merge PPE pentru a-i atrage pe acești alegători fără să-și piardă identitatea de centru-dreapta.
„Aceasta este dilema istorică, din punct de vedere politic, pe care PPE trebuie să o tranșeze. Trebuie să fie clar și sincer cu alegătorii: suntem un partid de centru-dreapta sau suntem încă un partid de dreapta?”, a spus eurodeputata finlandeză Sirpa Pietikäinen.
Românii și polonezii resping apropierea de extrema dreaptă
Partidele din PPE au experiențe politice diferite. În unele țări, conservatorii au guvernat alături de formațiuni de extremă dreaptă. În altele, acestea sunt principalii lor adversari, iar colaborarea este exclusă.
Potrivit Politico, românii și polonezii se opun oricărei alinieri cu extrema dreaptă. Conservatorii din Spania, Suedia, Finlanda, Danemarca și Țările de Jos au guvernat, în schimb, alături de astfel de partide. În Germania, unii politicieni încep să pună sub semnul întrebării refuzul de a colabora cu Alternativa pentru Germania (AfD), după succesele electorale ale formațiunii. Majoritatea membrilor germani ai PPE de la Bruxelles se opun în continuare colaborării.
„Această discuție a existat dintotdeauna în partid: dacă ar trebui să punem pe primul loc conținutul politicilor sau poziționarea de centru”, a declarat Mika Aaltola, șeful delegației finlandeze din PPE.
Documentele interne consultate de Politico arată că PPE a încercat, în ultimele șase luni, să păstreze distanța față de extrema dreaptă în Parlamentul European. Eurodeputaților li s-a cerut în repetate rânduri să respingă inițiativele grupului Patrioților, dar să susțină propuneri similare venite din partea Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), pe care PPE îi consideră un partener acceptabil. Din ECR face parte partidul premierului italian Giorgia Meloni.
PPE l-a exclus pe eurodeputatul sloven Branko Grims după ce acesta a participat la un eveniment organizat de AfD. Totuși, la unele voturi, membrii partidului au ales aceeași tabără cu extrema dreaptă.
Un exemplu este un dosar privind bugetul pe termen lung al UE. O majoritate de dreapta a votat eliminarea criteriilor de mediu și a celor privind egalitatea de gen din supravegherea cheltuielilor. Liderii PPE promiseseră să voteze alături de partidele de centru, dar nu au reușit să-i convingă pe toți eurodeputații să respecte această linie.
La ultima sesiune plenară, PPE a discutat și cum să adopte o rezoluție privind criza migrației din Ceuta, teritoriu spaniol, după eșecul negocierilor cu Socialiștii și Democrații. Potrivit unor note interne, strategia era ca Patrioții să se simtă „incluși”: PPE urma să susțină deliberat unul dintre amendamentele lor. Ideea a venit din partea delegației spaniole, care dorea un succes politic la Madrid, și a primit sprijinul conducerii grupului.
Cât de mult se schimbă PPE pe tema migrației
După alegerile europene din 2024, Weber a spus că vrea să schimbe discursul PPE pentru a recâștiga alegătorii atrași de populiștii de extremă dreaptă. Direcția propusă însemna politici mai dure privind migrația, mai multe deportări și retragerea unor norme de mediu.
Deși UE a introdus proceduri mai rapide pentru azil și controalele la frontieră, iar negociatorii au convenit asupra unor reguli pentru accelerarea deportărilor, PPE a continuat să ceară măsuri mai dure.
La o reuniune din iunie, la Viena, partidul a cerut mai multe investiții în Frontex, agenția europeană pentru paza frontierelor, și proceduri mai simple pentru trimiterea înapoi a migranților la frontierele externe ale UE. Delegații au decis și să înlocuiască în întregul text expresia „migrație neregulamentară” cu „migrație ilegală”, formulare asociată mai frecvent cu extrema dreaptă, potrivit procesului-verbal citat de Politico.
Schimbarea stârnește rezerve în partid. La aceeași reuniune, Mairead McGuinness, vicepreședintă a PPE și fost comisar european, și-a avertizat colegii „să nu confunde credința religioasă cu extremismul politic” în timpul unei dezbateri despre islamul politic. Ea a cerut „un angajament clar față de libertatea religioasă”.
Eurodeputatul german Dennis Radtke spune că ascensiunea extremei drepte nu poate fi explicată doar prin migrație.
„Bineînțeles că trebuie să asigurăm securitatea frontierelor, nu există nicio îndoială în această privință. Dar am îndoieli că succesul extremei drepte în Europa poate fi legat doar de problema migrației. Numărul solicitanților de azil scade, dar extrema dreaptă continuă să crească, pentru că multe probleme sociale nu sunt rezolvate sau nici măcar abordate”, a declarat el.
Dispute despre drepturile sociale și politicile de mediu
Tensiunile din PPE nu se opresc la migrație. În timp ce conducerea pune accent pe competitivitate și reducerea reglementărilor, unii membri se tem că drepturile sociale și cele ale lucrătorilor sunt lăsate deoparte.
În februarie, organizațiile partidului care reprezintă lucrătorii, seniorii și femeile au propus o rezoluție pentru întărirea protecției sociale, dezvoltarea competențelor și sprijinirea angajării tinerilor. Delegați din Austria, Finlanda, Germania și Suedia s-au opus. Potrivit documentelor interne, ei au susținut că accentul pus pe justiția socială transmite un semnal greșit în raport cu prioritățile PPE privind competitivitatea și productivitatea. Votul a fost amânat, iar rezoluția nu a mai apărut pe ordinea de zi a reuniunii următoare.
„Dacă nu suntem dispuși să obținem rezultate în privința drepturilor lucrătorilor și a problemelor sociale, atunci nu putem pretinde că suntem ultimul partid popular al Europei”, a spus Radtke.
Și pozițiile privind egalitatea de gen și drepturile reproductive provoacă dispute. Potrivit eurodeputatei Sirpa Pietikäinen, PPE a susținut în mod tradițional drepturile sexuale și reproductive, lăsând delegațiile naționale să voteze liber în privința avortului. Acum, consensul este tot mai greu de obținut, iar votul liber este permis pe mai multe teme, inclusiv în privința analizei modului în care cheltuielile publice afectează femeile și bărbații.
La ultima sesiune plenară, un raport despre inegalitățile dintre femei și bărbați în domeniul sănătății a provocat o dispută puternică în grup. Eurodeputații irlandezi, polonezi și luxemburghezi au cerut susținerea lui. Spaniolii l-au numit „absurd”, iar croații au descris „ideologia de gen” din text drept „radicală” și „extremă”.
Nu există acord nici asupra normelor de mediu. Eurodeputații PPE au opinii diferite despre cât de mult ar trebui slăbite regulile privind eliminarea treptată a motoarelor cu combustie și restricțiile asupra emisiilor industriale.
Toate aceste dispute vor cântări în elaborarea programului pentru 2029. PPE trebuie să decidă dacă își înăsprește pozițiile pentru a recâștiga alegători de la extrema dreaptă sau își păstrează linia de centru, riscând în ambele cazuri să adâncească diviziunile dintre partidele sale naționale.
G.P.
