Gică Hagi, plin de surprize: Lotul ales pentru meciul România - Bosnia&Herțegovina

Gică Hagi, plin de surprize: Lotul ales pentru meciul România - Bosnia&Herțegovina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gică Hagi (61 de ani) a decis lotul de 23 de jucători cu care va aborda meciul cu Bosnia&Herțegovina, al doilea din noul sezon al Ligii Națiunilor.

„Regele” a făcut mai multe schimbări, așa cum a și anunțat, iar printre jucătorii care nu se regăsesc în lot se numără chiar fiul său, Ianis.

Radu Drăgușin sau Andrei Rațiu nu se află nici ei în lotul ales de Hagi.

Lotul României pentru meciul cu Bosnia&Herțegovina

  • Portari: Ionuț Radu, Otto Hindrich, Valentin Cojocaru
  • Fundași: Tony Strata, Matei Ilie, Andrei Coubiș, Virgil Ghiță, Andrei Borza, Andrei Burcă, Vladimir Screciu, Lisav Eissat
  • Mijlocași: Tudor Băluță, Alexandru Cicâldău, Nicolae Stanciu, Cătălin Cîrjan, David Matei, Darius Olaru, Olimpiu Moruțan, Vlad Dragomir
  • Atacanți: Florin Tănase, Louis Munteanu, Daniel Bîrligea, Valentin Mihăilă
ADVERTISING

Răzvan Marin sau Dennis Man, alți doi jucători importanți pentru naționala României, sunt și ei în afara lotului.

Selecționerul anunțase deja că urmează schimbări

La conferința de presă dinaintea meciului cu Bosnia, Gică Hagi a anunțat că urmează să facă schimbări la nivelul lotului și că toți jucătorii convocați vor primi minute.

"Îmi place să fac toate schimbările, v-am zis la prima conferință că toți jucătorii sunt importanți, o să încerc să dau spațiu tuturor", a declarat Gică Hagi.

ADVERTISING

Cum ar putea arăta primul 11 cu Bosnia&Herțegovina:

  • Radu - Coubiș, Burcă, M. Ilie - Strata, Screciu, Cicâldău, Borza - Stanciu - Bîrligea, L. Munteanu

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google