Descoperirea care schimbă ce se știa despre rechini. Cum arătau strămoșii lor, din vremea dinozaurilor

Descoperirea care schimbă ce se știa despre rechini. Cum arătau strămoșii lor, din vremea dinozaurilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii de știință au descoperit dovezi ale unui rechin imens, care a trăit în largul Australiei acum aproximativ 115 milioane de ani. Descoperirea este importantă, deoarece arată că rechinii au ajuns la dimensiuni imense mult mai devreme decât se știa.

Rechinii sunt prădători oceanici de temut, existând pe Pământ de mai mult de 400 de milioane de ani.

Strămoșii grupurilor de rechini de astăzi, însă, au început să apară în timpul Erei Dinozaurilor, cele mai vechi fosile ale acestor linii moderne datând de acum aproximativ 135 de milioane de ani.

Aceste forme timpurii, numite lamniforme, erau relativ mici, având aproximativ 1 metru în lungime.

De-a lungul a milioane de ani, ele s-au diversificat în specii enorme, inclusiv binecunoscutul „Megalodon”, care ar fi putut atinge lungimi de peste 17 metri, și rechinul alb modern, un prădător de vârf care crește până la aproximativ 6 metri, scrie SciTechDaily.

În Australia au fost recent găsite cinci vertebre de rechin, iar ce a surprins pe oamenii de știință e faptul că forma lor se potrivește cu vertebrele rechinilor albi moderni.

Totuși, în timp ce rechinii albi adulți au de obicei vertebre de aproximativ 8 cm lățime, vertebrele din specimenul Darwin măsurau peste 12 cm în lățime.

Cel mai probabil animalele de la care provin făceau parte din grupul cardabiodontid, care constă în rechini prădători uriași, care au trăit în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani.

Rechinii moderni au atins dimensiuni imense mai devreme decât se credea

Rechinul Darwin, de la care provin vertebrele, pare să fie cu aproximativ 15 milioane de ani mai vechi decât alți cardabiodontizi cunoscuți și atinsese deja dimensiunea mare a corpului caracteristică grupului.

Studiul sugerează că acest rechin ar fi putut atinge o lungime de aproximativ 8 metri, un gigant în comparație cu majoritatea celorlalte lamniforme din acea perioadă.

Descoperirea, detaliată într-un raport publicat de Communications Biology, sugerează că rechinii moderni au atins dimensiuni corporale imense mult mai devreme în istoria evoluției lor decât se credea anterior.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇