Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Radu, a solicitat miercuri parlamentarilor şi miniştrilor să respecte separarea puterilor în stat, susţinând că hotărârile judecătoreşti se iau în baza probelor şi nu pe „emoţii şi sentimente”, ca reacţie la criticile aduse de mai mulţi oameni politici cu privire la hotărârea unei judecătoare prin care s-a respins redeschiderea anchetei în Dosarul 10 August.
Reacția a venit după exprimările din spaţiul public cu referire la hotărârea judecătorească pronunţată marţi.
„În pronunţarea soluţiilor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în conformitate cu art. 124 alin. 3 din Constituţia României. Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente.
Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor”, se arată în comunicatul transmis de Tribunalul București.
Astfel, potrivit magistraților Tribunalului București, „discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat", se arată într-un comunicat al tribunalului.
Amintim că Tribunalul Bucureşti a respins cererea de redeschidere a anchetei 10 august.
Pentru miercuri la ora 18:00 se anunță un protest în faţa Tribunalului Bucureşti.
„Ne vedem miercuri, 3 martie, de la orele 18:00, în faţa Tribunalului Bucureşti pentru a transmite următorul mesaj: ‘Ruşine Justiţia Română! Ne vedem la CEDO!
Comunitatea Declic va lua toate măsurile legale pentru a ne îndrepta la CEDO împotriva României pentru modul injust în care a oprit cercetările şi pedepsirea vinovaţilor în Dosarul 10 august”, a transmis comunitatea Declic.