Din excursie, la spital: 39 de copii și 3 adulți, simptome severe de toxiinfecție alimentară

Din excursie, la spital: 39 de copii și 3 adulți, simptome severe de toxiinfecție alimentară

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane, dintre care 39 de copii, toţi din Bucureşti, care acuzau stare de rău şi aveau simptome de toxiinfecţie alimentară, în localitatea Măgura. 13 dintre aceştia au fost transportaţi la spital.

„La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de transport personal şi victime multiple şi trei ambulanţe din cadrul SAJ. La sosirea echipajelor s-a constat că toate persoanele erau conştiente şi cooperante, dintre acestea 11 copii şi 3 adulţi au necesitat îngrijiri medicale.

ADVERTISING

Ulterior au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău 13 persoane (11 copiii şi 2 adulţi), un adult refuzând transportul la spital", a transmis ISU Buzău, citat de Agerpres.

De asemenea, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) au informat că la UPU-SMURD au fost aduşi 11 copii şi doi adulţi, cu simptome de toxiinfecţie alimentară - vărsături, dureri abdominale şi scaune diareice. Cei 11 copii au vârste între 8 şi 11 ani.

„La acest moment, toţi pacienţii sunt stabili hemodinamic, în curs de investigaţii, sub supraveghere medicală", a mai precizat SJU Buzău.

ADVERTISING

Cum s-au intoxicat copiii

Copiii erau într-o excursie organizată de un club de cercetaşi din Bucureşti. Ei au plecat sâmbătă din Bucureşti, cu destinaţia Vulcanii Noroioşi. S-au cazat cu corturile lângă Vulcani şi au luat prânzul acolo. Sâmbătă seară şi-au gătit singuri, iar micul dejun l-au luat dimineaţă la camping, unde mâncaseră şi cu o zi în urmă, informează New.ro.

Imediat după ce au mâncat, au plecat spre Trovanţi, dar pe drum unii dintre copii au început să se simtă rău, astfel că excursia a fost anulată şi s-a sunat la 112.

ADVERTISING

Autoritățile s-au sesizat

Direcţia de Sănătate Publică Buzău şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Buzău s-au sesizat din oficiu în cazul copiilor care au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

Inspectorii DSP Buzău şi comisarii OPC prelevează probe din mâncarea consumată de copii şi adulţi.

Potrivit reprezentanţilor DSP Buzău, specialişti din Compartimentul Epidemiologie se află la această oră la Spitalul Judeţean, unde se află internați o parte din copii și adulți, pentru a efectua o anchetă preliminară.

De asemenea, o altă echipă din DSP Buzău se află la campingul unde au fost cazaţi copiii, în zona Vulcanilor Noroioşi, acolo unde grupul respectiv a avut amplasate corturile şi unde copiii au servit masa. Specialiştii vor preleva probe din alimente şi de apă.

Inclusiv o echipă din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor se află la campingul respectiv.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇