Serviciul de spionaj al Rusiei susține într-un comunicat de presă că Parchetul General i-ar fi deschis dosar penal radicalului Călin Georgescu la cererea UE. Ce semnal transmite SVR? Că l-a…
Opinii și analize
Opinii și analize ale editorialiștilor SpotMedia.ro, dar și comentarii de la invitați de marcă în legătură cu evenimentele zilei.
Paradoxul Bolojan
Suntem într-o situație paradoxală. Alegerile anulate au fost dominate de sentimentul apăsător că nu avem ce vota pe niște criterii minimale și singurul imbold spre urne era teama de răul…
Cât ar rezista Ucraina fără arme de la americani?
După ce Donald Trump a luat decizia să stopeze sprijinul militar pentru Ucraina, o întrebare pusă frecvent a fost cât va rezista această țară agresiunii ruse în noile condiții. Răspunsul…
Se poate apăra România de avansul Rusiei?
Suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina nu îngrijorează prea tare România sau, în orice caz, niciun oficial de rang înalt nu s-a exprimat. La Varșovia, în schimb, ministrul Apărării a…
Cum a ieșit România din zona de carantină
Încă o dată, România este beneficiara unei investiții de legitimitate, care se poate converti într-un capital de putere regională. Totuși, reabilitarea de care avem parte pe plan extern, după plecarea…
Ce ar înseamna o alianță SUA-Rusia pentru Europa: 4 scenarii
Iată că a venit și vremea să discutăm lucrurile care păreau până mai ieri de neconceput. Imposibilul a devenit posibil. SUA preferă relația cu Rusia celei cu Europa. Președintele Zelenski și…
Straniul suveranism românesc. Caricatura
Dacă momentul istoric la scară mondială nu ar fi dramatic, așa-zisul suveranism românesc, care se cațără pe această situație, ar fi o excepțională comedie. Dar acești ridicoli fac acum parte…
Confruntare cu Vestul: Ce urmărește Donald Trump?
Preşedintele SUA jigneşte Europa şi Ucraina şi face curte Rusiei. Ce ţeluri ar putea urmări pe viitor politica externă a SUA? Donald Trump s-a reîntors de şase săptămâni la Casa Albă.…
Scena șocantă de la Casa Albă va schimba lumea, dar nu în sensul urmărit de Trump și Putin
Doar cine nu vrea să vadă realitatea poate susține că Rusia n-a pierdut războiul. Cu înăbușirea oricărei forme de opoziție, cu transformarea economiei într-una de război, fără investiții și inovație…
Săptămâna decisivă pentru prezidențiale
Săptămâna care începe azi ar putea marca resetarea totală a campaniei electorale, pe alocuri previzibilă, pe alocuri cu totul excepțională. Călin Georgescu pretinde că în momentul ridicării sale din trafic,…
America Ucrainei și Rusia României. La ce ne putem aștepta
Puzzle-ul tocmai ne mai livrează niște piese, tabloul general prinde contur: Nu scandalul din Biroul Oval, în care Donald Trump și JD Vance au măturat pe jos cu Volodimir Zelenski,…
(I)moralitatea pe axa București-Washington
Președintele interimar Ilie Bolojan a ezitat să-l apere pe ministrul său de Externe, Emil Hurezeanu, după amenințarea cu demisia venită din partea premierului Marcel Ciolacu. Premierul Marcel Ciolacu vrea o…
... Despre Mărțișoare și războaie. Și despre puțină diplomație
… pentru că vinerea trecută, pe la amiază, eram în oraș, la cumpărături. Orașul fiind Houston, Texas, USA. Înainte să ies din casă, apucasem să văd primirea președintelui Zelenski la…
Va candida Ilie Bolojan? O singură variantă
În prima sa conferință de presă ca președinte interimar al României, dl Ilie Bolojan nu a fost nici impecabil, nici uluitor, ci a reușit ceva cu mult mai important pentru…
Radicalismul nu se combate cu cenzură
Discursul lui JD Vance la Conferința de Securitate de la Munchen a stârnit imediat reacții extreme. Două părți s-au conturat imediat: cei care l-au criticat vehement și cei care l-au…
Cel puțin acum cunoaștem adevărul
Poporul american trebuie să conștientizeze degringolada pe care Donald Trump și JD Vance o provoacă reputației odinioară bune a Statelor Unite și serviciile pe care le prestează în favoarea dictaturilor…
În locul lui Călin Georgescu - o poză înșelătoare
Stalin înalt, puternic, stând în picioare lângă un Lenin împuținat la trup, vulnerabil, gestionându-și deja retragerea. Nu-l voia pe Stalin succesor, pentru că-i cunoștea cruzimea. Acesta din urmă însă a…
Cine e Evgheni Ignatiev și cum îl susține Kremlinul pe Călin Georgescu
Criza provocată de anularea alegerilor a scos la iveală faptul că mai multe instituții din România au fost compromise de acțiunile ostile ale unor trimiși ai Rusiei care s-au asociat…
De ce irosește Simion glonțul?
Dacă moțiunea de cenzură supusă azi votului în Parlament ar fi adoptată, cu voturile USR și ale încă 18 dezertori din coaliție, pe lângă semnatari desigur, Guvernul ar cădea și…
Acomodarea cu mediocritatea: cu cât Mircea Cărtărescu e mai valoros peste hotare, cu atât mai înverșunat vor să-i dea o lecție în țară
Odată cu o nouă recunoaștere internațională a lui Mircea Cărtărescu, nominalizarea pe lista lungă a premiului Booker International a Solenoidului, gestul academicienilor români de a-l respinge pe scriitorul care face…















