Propaganda anti-democratică a luat o turnură deosebit de periculoasă, în care violența politică, dezumanizarea sistematică și comportamentul afișat de bullying sunt în prim-plan, cu scopul evident de a crea un partid de masă care să pună în circulație agresivitatea față de celălalt.
Ne aflăm într-un moment de vulnerabilitate crescută, în care politicienii din mainstream sunt preocupați exclusiv de conservarea propriului status quo de putere, pentru care AUR și acoliții săi sunt mai degrabă folositori, așa cum i-au fost folositori și PSD-ului lui Marcel Ciolacu.
În pofida faptului că România încă se află între ghearele extremismului și cele ale Rusiei revanșarde, partidele pro-democratice și instituțiile statului nu au nicio strategie coerentă de limitare a ascensiunii extremismului, de sancționare fără drept de apel a mesajelor și tehnicilor extremiste și de contracarare a violenței politice devenită moduri de operare pentru AUR și personajele care alimentează retorica și comportamentul agresive.
În vreme ce PSD își pune la adăpost și în sinecuri oamenii și își arogă poziția învingătorului în împărțirea ministerelor, unde păstrează Justiția și mai ales pe Marian Neacșu, după o tranziție de putere fără niciun fel de emoții de la Ciolacu la Grindeanu, AUR și-a intensificat propaganda violenței.
Portretizarea noului ministru de Externe în registrul grotesc, caricatural agresiv de către șeful Comisiei pentru Cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, și declinată în social media nu este o simplă eroare, o glumă eșuată ori un fapt reprobabil, ci o tehnică de asmuțire a urii, prin dezumanizarea celor din exteriorul tribului.
Astfel, Oana Țoiu este caricaturizată și coborâtă din statutul de ființă umană, tocmai pentru ca mecanismele empatiei să fie blocate.
Putem fi în fața unui simplu act de idioțenie utilă, însă trebuie să ținem cont de faptul că această tehnică de dezumanizare brutală este aplicată noului ministru de Externe al României, într-un context geopolitic tot mai vulnerabil, cu o Rusie mai revanșardă după ce a pierdut alegerile de la București și dornică să înhațe Republica Moldova.
În plus, Mihail Neamțu, care pozează în intelectual de factură conservatoare, nu este la primul astfel de episod, devenind unul dintre instrumentele cele mai eficiente de violență politică.
Sigur, ca în multe altele, și aici Rusia lucrează cu materialul clientului, nu e nevoie decât să apese pedala celor mai rele butoane și iată-l pe politicianul AUR ridiculizând-o pe Ursula von der Leyen, punând în circulație un limbaj cu conotații de agresivitate sexuală, pe care nu îl reiau aici și portretizând-o pe doamna Țoiu, ministrul de Externe, în figura unei femei urâte, cu defecte fizice și insinuând astfel că asta o descalifică nu doar din rolul de oficial al statului român, ci și din acela de femeie.
Or, aici ne aflăm într-o zonă extrem de periculoasă, în condițiile în care misoginismul este una dintre armele sociale în care Rusia a investit și intern, și extern, pe de o parte, și, pe de altă parte, în contextul intern în care violența contra femeii ia forme externe în România.
Misoginismul ca armă de război: acasă și în afara țării
Într-unul dintre studiile în care analizează utilizarea identităților secundare în operațiunile de propagandă, Samantha Bradshaw descrie cum Rusia a manufacturat și utilizat narative anti-feministe, pentru a influența electoratul american.
În spatele strategiei se aflau infamele GRU și IRA (Internet Research Agency), care au țintit cu predilecție publicul conservator, pentru că au constatat că acesta tinde să răspândească narațiunile toxice și fake news-urile mult mai mult decât publicul liberal.
De ce au fost folosite fake news-uri care corelau drepturile femeilor și feminismului cu pericole la adresa identității majoritare? Cui folosea să portretizezi femeile ca fiind jihadiste, doar pentru că Linda Sarsour, una dinte activistele care au organizat Marșul Femeilor din 2017, era musulmană?
Miza nu erau femeile, nici comunitatea musulmană, ci polarizarea în jurul amenințării identitare. Era nevoie de o vrăjitoare pentru rug și, așa cum arată Sofi Oksanen (De două ori în același râu. Războiul lui Putin împotriva femeilor), Rusia are o întreagă tradiție în a utiliza misoginismul ca armă atât în interior, cât și în afară.
Kremlinul a vrut să obțină o stare de asediu în rândul americanilor conservatori, polarizarea, tribalizarea în jurul identităților secundare (date de sex, religie, cultură și așa mai departe).
La ce duce etichetarea
Am mai relatat experimentul - și voi relua - devenit celebru pentru mecanismul răului pe care îl expune.
O profesoară de ciclu primar le-a spus elevilor că aceia dintre ei cu ochi albaștri sunt cei mai buni și vor fi tratați ca superiori, în vreme ce copiii cu ochi căprui primesc pahare de hârtie și trebuie să poarte gulere albe, ca să știi de la distanță că sunt dintre cei inferiori.
În doar câteva minute, copiii s-au metamorfozat. Cei cu ochi albaștri s-au strâns la un loc și au devenit răutăcioși cu colegii marcați cu gulere albe.
A doua zi, profesoara a intrat în clasă și a anunțat doar atât: Ieri am greșit. De fapt, copiii cu ochi căprui sunt cei mai buni, ei au voie pe terenul de joacă, iar gulerele albe să fie purtate de cei cu ochi albaștri, care sunt mai prejos.
La ani distanță, unul dintre copiii cu ochi albaștri a descris cele două zile: în prima zi, eram nazistul perfect, căutam să fiu rău cu cei care până atunci îmi erau prieteni. A doua zi, când mi-am pus eu gulerul alb, am simțit că lumea îmi este zdruncinată.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le învățăm ca ființe umane este schimbarea perspectivei, explică cercetătorul în neuroștiințe David Eagleman, cel care analizează și experimentul profesoarei Jane Elliott, dintr-un orășel din Iowa. Era în 1968, la o zi după asasinarea lui Martin Luther King.
Să ne imaginăm un om într-un scanograf și căruia i se arată pe un ecran șase mâini identice, cu o excepție, fiecare are lipită o etichetă: creștin, evreu, ateu, musulman, hindus și scientolog. Pe rând, în fiecare mână este înfipt un ac. Creierul reacționează diferit dacă mâna e din acel grup (eticheta) cu care omul din scanograf se identifică. Un singur cuvânt, o etichetă și capacitatea de a te pune în locul celui care suferă, adică empatia, se transformă.
De aceea, temelia oricărei puteri politice malefice, de tipul nazismului, comunismului, sârbismului din epoca Miloșevici, conține mereu aceste două elemente:
- Endogrupul – naționalismul definit etnic, de pildă;
- Dezumanizarea exogrupului – cei care nu sunt din grupul tău devin obiecte. Chiar și asta a fost demonstrată științific: o cercetătoare olandeză, Lasana Harris, a urmărit schimbările care se produc în ceea ce numește rețeaua socială a creierului (mai ales în cortexul prefrontal mediu, regiune care devine activă atunci când avem de-a face cu ființe umane și rămâne inactivă când vedem sau ne gândim la obiecte). Când oamenilor li se arătau fotografii cu oameni ai străzii, de exemplu, regiunea rămânea inactivă. Adică oamenii străzii nu erau percepuți ca ființe umane, fuseseră dezumanizați și de aici capacitatea de a trece pe lângă ei, fără a-i vedea sau empatiza cu ei.
Cu mult înainte ca Putin să decidă agresiunea la scară largă a Ucrainei, cu tancuri, trupe, bombardamente, torturi și violuri genocidare, ucrainenii erau desemnați în Rusia ca fiind banderiți, ceea ce însemna că sunt dușmani care trebuie curățați moral și fizic.
Același termen, remarcă scriitoarea Sofi Oksanen, era folosit și de sovietici, când se refereau la estonieni, o națiune pe care o voiau lichidată.
Tehnica de a eticheta dușmani care-ți pun în pericol identitatea este una facilă, utilizată de Kremlin amplu, folosind pentru asta instrumente culturale, devierea memoriei și pervertirea sensului.
Propaganda se bazează pe această viciere a sensului, decuplarea limbajului de realitate, de unde insistența de a distorsiona termenii și de a folosi etichete repetitive.
Genocidul din Rwanda a fost pregătit prin etichetarea populației tutsi ca fiind subumană, propagandă amplă repetată de presa locală și care i-a făcut pe oameni să creadă că, ucigând în toate felurile dușmanii, prin tortură, crimă și viol, sunt de fapt într-o cruciadă de apărare a propriei identități.
În zilele noastre, cetățile identitare inventate și prezentate ca fiind sub asediu nu sunt neapărat etnice, dar tehnicile de asmuțire asupra celuilalt, a cărui alteritate trebuie percepută ca fiind monstruoasă, sunt aceleași: eticheta, decuplarea limbajului de realitate și pervertirea sensului, manufacturarea fricii identitare, asmuțirea și ura de masă.
Metehnele și gesturile lui Mihail Neamțu nu sunt inocente.
Veți spune că în tot contextul apucăturile acestea grotești sunt suficient de ridicole încât să nu devină grave, însă uitați-vă la statisticile privind agresivitatea contra femeilor în România și ce monstruozități sociale poate crea specularea acestui misoginism violent, așa cum Rusia, de altfel, o face de multă vreme.