Tomac pleacă încrezător de la întâlnirile cu liderii partidelor, dar fără promisiuni de susținere. La PSD spune că a găsit „deschidere”. Negocierile continuă marți

Tomac pleacă încrezător de la întâlnirile cu liderii partidelor, dar fără promisiuni de susținere. La PSD spune că a găsit „deschidere”. Negocierile continuă marți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Formarea noului guvern Tomac merge greu. Premierul desemnat Eugen Tomac a avut luni un adevărat maraton de negocieri, fără prea mare succes însă. A discutat, pe rând, cu liderii PNL, USR și PSD, dar nu pare că a reușit să îi convingă. Cu toate acestea, Tomac a ieșit optimist de la negocieri.

Prima întâlnire a fost de dimineaţă cu conducerea PNL. La final, Eugen Tomac s-a declarat încrezător, pentru că Ilie Bolojan a început o serie de reforme importante şi el ar vrea să le ducă mai departe.

Tomac nu ştia dacă l-a convins pe Bolojan, iar premierul demis într-adevăr nu pare să îl susţină. "Un guvern care nu se bazează pe o susţinere explicită nu e o soluţie pentru România, neavând posibilitatea să continue reformele dificile", a subliniat Bolojan.

Premierul desemnat s-a arătat încrezător și după întâlnirea cu cei de la USR, care a început la ora 14:00.

După ce a discutat și cu liderii PSD, Eugen Tomac a ieșit la fel de optimist și a declarat că speră să obțină sprijinul social-democraților pentru viitorul guvern.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a evitat să dea un răspuns clar privind votul de încredere. El a declarat după întâlnire că social-democrații vor decide la finalul săptămânii dacă vor susține noul guvern, după ce vor vedea programul de guvernare și echipa propusă.

Discuțiile pentru formarea unei majorități vor continua marți cu UDMR, grupul minorităților naționale și parlamentari neafiliați, astfel:

  • 10.00 - UDMR
  • 15.00 - Grupul Minorităţilor Naţionale
  • 16.00 - Uniţi pentru România
  • 17.00 - PACE
  • 18.00- POT

Tomac a anunțat că vrea să meargă în Parlament cu „un guvern tehnic, nu unul politic”, format din specialiști, însă susținerea unui astfel de Executiv rămâne incertă. Guvernul Tomac are nevoie de cel puțin 233 de voturi. Negocierile vor continua și marți, dar nu avem încă programul.

Spotmedia.ro a urmărit negocierile toată ziua şi v-a ţinut la curent cu cele mai importante declaraţii oficiale:

  • Tomac a discutat cu Nicușor Dan după prima rundă de consultări - Premierul desemnat Eugen Tomac a anunțat că a avut luni seară un „scurt schimb de opinii” cu președintele Nicușor Dan, după întâlnirile cu liderii PNL, USR și PSD. Tomac a declarat că speră să obțină încrederea unei majorități parlamentare pentru cabinetul pe care îl va propune și a subliniat că România are nevoie de un guvern cât mai rapid.
  • Grindeanu: Tomac a acceptat multe dintre propunerile PSD - Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că Eugen Tomac s-a arătat deschis la propunerile social-democraților și a acceptat o mare parte dintre acestea, însă PSD va decide abia la finalul săptămânii dacă va vota noul guvern. Grindeanu a spus că partidul nu poate susține o continuare a „modelului falimentar Bolojan” și a politicilor de austeritate, dar este dispus să discute dacă viitorul Executiv va adopta măsuri care să sprijine economia și populația. Decizia finală va fi luată după prezentarea programului de guvernare și a echipei de miniștri. Detalii AICI.
  • Discuțiile continuă marți - Eugen Tomac a anunțat și că discuțiile pentru formarea unei majorități continuă marți cu UDMR, grupul minorităților naționale și parlamentari neafiliați.
  • Tomac spune că a găsit „deschidere” la PSD - Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, după întâlnirea de aproximativ o oră și jumătate cu liderii PSD, că a găsit „deschidere” din partea social-democraților și că își dorește sprijinul tuturor partidelor pro-europene pentru viitorul guvern. El a afirmat că a dat asigurări PSD că Executivul pe care îl propune nu va introduce noi taxe și impozite și va fi atent ca românii „să nu simtă noi poveri sau biruri”. Tomac a spus că obiectivele sale sunt atragerea integrală a fondurilor din PNRR, accelerarea digitalizării și reducerea birocrației. Întrebat dacă se poate baza pe voturile PSD, el a răspuns că decizia aparține conducerii partidului, după consultările interne conduse de Sorin Grindeanu. Totodată, premierul desemnat a mai declarat că ia în calcul crearea unei poziții de viceprim-ministru care să coordoneze programul de digitalizare al României.
Eugen Tomac PSD INSTANT_PSD_TOMAC_00_INQUAM_Photos
Foto: Inquam/ Octav Ganea
  • Ce spune Fritz - Preşedintele USR a declarat că un guvern tehnocrat, cu girul PSD, nu ar avea putere în continuarea reformelor şi acesta e motivul pentru care i-a spus lui Eugen Tomac că vede cu greu o susţinere USR pentru cabinetul lui. "Un guvern tehnocrat, cu girul PSD, evident că ar avea o mână slabă în a continua aceste reforme, tocmai reformele pentru care PSD a dat jos guvernul", a spus Fritz. Detalii AICI.
  • Cum rămâne cu eșecul PMP - Eugen Tomac a fost întrebat despre faptul că partidul său, PMP, a luat sub pragul electoral la alegerile parlamentare din urmă cu doi ani. "Partidul din care provin, la ultimele alegeri la care am participat, a obţinut aproape 5%, dar nu asta este subiectul pe care trebuie să-l discutăm astăzi. Este un moment de criză politică fără precedent. Avem nevoie de un guvern stabil, capabil să ia decizii în interesul României", a răspuns el.
  • Tomac e încrezător și după întâlnirea cu USR - La ieșirea de la întâlnirea cu USR, premierul desemnat s-a declarat optimist. „Sper că colegii din USR vor da dovadă de multe responsabilitate, dincolo de motivele legitime de a îşi exprima rezervele faţă de anumite chestiuni pe care le-am clarificat, eu plec de aici încrezător, pentru că sunt oameni politici maturi, cu destul de multă experienţă şi oameni care preţuiesc această ţară, cred şi îşi doresc ca România să rămână pe drumul cel bun şi mi-aş dori foarte mult ca şi mai departe să pot colabora la fel de strâns cum am colaborat în toţi aceşti ani cu USR”, a spus Tomac.
Eugen Tomac USR INSTANT_TOMAC_USR_26_INQUAM_Photos
Foto: Inquam/ Octav Ganea
  • Eugen Tomac a intrat la discuţiile cu USR. Înainte de întâlnire, a spus că-şi doreşte sprijinul partidelor şi al parlamentarilor care împărtăşesc acelaşi set de valori ca şi el, care sunt ataşaţi valorilor europene, împărtăşesc aceeaşi viziune în ceea ce priveşte relaţia noastră transatlantică. El s-a declarat iar încrezător că vor reuşi să găsească compromisul necesar.
  • PNL ia decizia la mijlocul săptămânii. PNL are programate, luni, la ora la 15:00, întâlniri cu grupurile parlamentare, pentru a le informa cu privire la ce s-a discutat cu Eugen Tomac. Miercuri sau joi, PNL va convoca o şedinţă de Birou Politic Naţional pentru a lua o decizie referitoare la susţinerea Guvernului Tomac.
  • Ilie Bolojan nu e convins de Tomac: Liderul PNL a declarat că a avut o discuție directă și fără ocolișuri cu Eugen Tomac. În opinia sa, un guvern care nu beneficiază de o susținere politică explicită în Parlament nu reprezintă o soluție viabilă pentru România în actualul context. Un guvern fără o majoritate clară nu va putea continua reformele și nu va putea adopta măsurile dificile de care țara are nevoie. Detalii AICI
  • Tomac nu creşte taxele - Eugen Tomac a fost întrebat dacă ia în calcul o eventuală scădere a taxelor, în contextul nemulțumirilor populației față de majorările fiscale. Replica: "Tot ce pot să promit este că nu vom avea majorări de taxe, majorări de impozite. Și evident că, acolo unde puțin putem corecta lucrurile, vom încerca însă în acord cu partidele, tocmai pentru că este foarte important să fim prudenți, iar un guvern format din specialiști nu poate fi un guvern populist. De aceea, nu veți auzi din partea mea excese sau enunțuri care pot doar să dea bine publicului. Traversăm o perioadă complicată și trebuie să dăm dovadă de foarte multă responsabilitate în această perioadă".
  • Tomac e încrezător după întâlnirea cu Bolojan - Premierul desemnat a declarat că România traversează o perioadă dificilă, marcată de tensiuni internaționale și de presiuni economice care impun formarea rapidă a unui nou guvern. El a subliniat că una dintre cele mai urgente priorități este îndeplinirea reformelor asumate prin PNRR, astfel încât țara să poată accesa fondurile europene, ultima cerere de plată având termenul-limită la 30 septembrie. Tomac a afirmat că își dorește să meargă în Parlament cu un Cabinet format din profesioniști și specialiști fără apartenență politică, precizând că formula guvernamentală ar urma să fie finalizată cel târziu miercuri. Premierul desemnat a făcut apel la responsabilitatea partidelor politice și și-a exprimat speranța că va primi sprijinul formațiunilor afiliate valorilor pro-occidentale și familiilor politice europene. Totodată, Tomac a transmis că este pregătit să continue reformele începute de fostul premier Ilie Bolojan, apreciind că împărtășește în mare măsură evaluarea acestuia privind prioritățile și riscurile cu care se confruntă România. După discuțiile cu conducerea PNL, Eugen Tomac pleacă încrezător și a cerut o șansă pentru a forma un guvern pe care îl consideră competent și capabil să răspundă provocărilor actuale. El nu ştie dacă l-a convins pe Bolojan: : "Îmi pun mare speranță în o judecată corectă, cinstită, în acord cu așteptările cetățenilor români, în colegii din PNL pentru a-mi da un vot de încredere."
  • Liderul senatorilor social-democrați Daniel Zamfir a declarat în ce condiţii PSD va vota Guvernul Tomac. „Dacă Eugen Tomac are de gând să mai crească taxe, nu va beneficia de sprijinul PSD. (...). Trebuie să vină cu o reducere a cotei de TVA la medicamente și alimente de bază (...) Dacă Eugen Tomac nu va avea în programul de guvernare măsuri cu privire la sprijinirea IMM-urilor românești și va avea favorizarea multinaționalelor, nu va beneficia de sprijinul PSD. (...) Cred că Eugen Tomac va trebui să vină cu niște măsuri clare, care să îndrepte din erorile făcute de Guvernul Bolojan și aici mă refer la acea corecție cu privire la CASS-ul pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități", a spus Daniel Zamfir la RFI România.

Lista de miniștri care circulă pe surse

Potrivit informațiilor apărute pe surse, pentru viitorul Cabinet sunt luate în calcul mai multe nume.

  • Ministerul Afacerilor Externe - Luca Niculescu, actual secretar de stat în MAE și coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE. Niculescu este diplomat de carieră și a fost ambasador al României în Franța.
  • Ministerul Apărării - Mihnea Motoc, diplomat și fost ministru al Apărării în Guvernul Cioloș (acum 10 ani). Motoc a mai avut și funcții diplomatice importante, inclusiv la nivel european.
  • Finanțe - Bogdan Drăgoi (fost ministru al Finanțelor și actual președinte Lion Capital), Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, economistul Bogdan Glăvan, Șerban Matei (din zona BNR, despre care sursele politice spun că ar fi preferat de PSD).
  • Ministerul Sănătății - Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București și fost candidat PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România (care a anunțat public că declină „cu respect această eventuală nominalizare”), și Ștefan Busnatu, medic cardiolog.
  • Educație - Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare și fost prorector al Universității din București.
  • Ministerul Dezvoltării - Bogdan Florin Cristea, consilier de stat la Administrația Prezidențială și fost director executiv în zona de urbanism a Primăriei Capitalei, sau arhitectul Șerban Țigănaș sau sociologul Vladimir Ionaș (Avangarde)
  • Fonduri Europene - Dragoș Pîslaru, actualul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene și fost europarlamentar.
  • Justiție - Cosmin-Alexandru Soare-Filatov, consilier prezidențial.
  • Cultură - Adrian Papahagi, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai și unul dintre fondatorii PMP, partid condus de Eugen Tomac.
  • Ministerul Muncii - Lavinia Claudia Niculescu, secretar general la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, sau Valentina Robu, secretar general al Casei Naționale de Pensii Publice și fost director general al Direcției de asigurări sociale și pensii din CNPP, sau Diana Morar - avocat de profesie, fost deputat PNL, fost secretar de stat în Ministerul Justiției
  • Energie - Corina Popescu, fost CEO Electrica și Transelectrica și fost secretar de stat în Ministerul Energiei, sau Sorin Elisei - expert în energie și tranziție energetică, asociat frecvent cu proiecte strategice ale statului român și cu consultanța în sectorul energetic.
  • Interne - Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI.
  • Agricultură - Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București, propus de PSD. Istudor este specializat în economie agroalimentară și dezvoltare rurală, a mai fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii în Guvernul Adrian Năstase și conduce ASE din 2016.
  • Vicepremier – Radu Burnete, consilier prezidenţial, economist și expert în politici publice
  • Transporturi - Ionuț Laurențiu Mașala, manager din domeniul infrastructurii rutiere, cunoscut mai ales pentru activitatea sa în cadrul CNAIR, unde a fost director economic şi director general adjunct
  • Mediu - Teodor Dulceață, fost secretar general al Ministerul Mediului, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului ministru Grațiela Gavrilescu

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google