Aproape 1.500 de pacienți sunt internați la ATI, un nou record. Însă scade numărul cazurilor zilnice sub 5.000

Aproape 1.500 de pacienți sunt internați la ATI, un nou record. Însă scade numărul cazurilor zilnice sub 5.000
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Situația infectărilor cu coronavirus din țara noastră aduce, joi, o veste bună și una proastă. A scăzut numărul cazurilor zilnice, dar avem un nou record la ATI.

De o parte, au fost depistate 4.989 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, după prelucrarea a 29.278 de teste PCR și 11.214 teste rapide antigenice.

Comparativ, miercuri erau raportate 5.407 cazuri noi, după 28.730 de teste PCR și 11.229 de teste rapide antigenice.

Diferența se poate observa și la rata de pozitivare, în scădere astăzi - 12,32% - față de ieri - 13,53%.

ADVERTISING

Bilanțul deceselor se menține ridicat, deși ușor în scădere față de ieri. În ultimele 24 de ore, au fost răpuși de coronavirus 172 de bolnavi. Comparativ, ieri au fost raportate cu trei decese mai puțin.

În secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 1.495 de pacienți cu SARS-CoV-2, un nou record pentru țara noastră. De menționat este că numărul pacienților a crescut cu 8 față de ziua de ieri (1.487).

Rata de infectare în Capitală a ajuns la 6,81 de cazuri/1.000 de locuitori, în scădere față de ziua de ieri, când indicele era de 6,91.

ADVERTISING

Cea mai gravă situație este, în continuare, în Ilfov - 8,58 infectări la o mie de locuitori.

Media națională este, joi, 3,93.

rata-8-aprilie
Foto: Grupul de Comunicare Strategică

Mai multe informații despre evoluția pandemiei în țară, dar și situația românilor din diaspora, puteți găsi aici.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇