”Revenirea la normalitate”: O comparație între promisiunile lui Cîțu și argumentele Californiei, care renunță la restricții mai târziu decât noi

”Revenirea la normalitate”: O comparație între promisiunile lui Cîțu și argumentele Californiei, care renunță la restricții mai târziu decât noi

Premierul Florin Cîțu ne-a anunțat în prima zi a săptămânii că ținta pentru ”revenirea la normalitate” a României este 1 iunie.

El se bazează că până atunci vor fi fost vaccinate anti-COVID măcar 5 milioane de persoane, ceea ce înseamnă 35% din populația adultă. Până la finalul lui iulie crede că cifra va ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate cel puțin cu prima doză, ceea ce va însemna redeschiderea totală a economiei.

Anunțul premierului a venit în timp ce România e sufocată de valul 3 de COVID. Spitalele nu mai fac față, cetățenii au de respectat restricții mai dure chiar decât la începutul stării de alertă de acum un an.

De unde optimismul lui Florin Cîțu? A fost oare doar o declarație menită să mai potolească nemulțumirea populară, oferind un orizont pentru ”normalitate”?

Intențiile premierului doar el le poate ști. Ce putem noi să facem este să ne uităm la alte state care promit aceleași lucruri și să comparăm argumentele.

ADVERTISING

California, cu peste o treime din populație vaccinată deja, ”revine la normalitate” mai târziu decât România

Și așa ajungem peste Ocean, unde, la doar o zi de la anunțul din România, și oficialii din California au prezentat orizontul ”revenirii la normalitate”.

Aici, autoritățile au avansat data de 15 iunie și au subliniat că își bazează promisiunea pe doi factori importanți: numărul persoanelor vaccinate și stocuri suficiente de vaccin pentru a continua imunizarea, pe de-o parte, și o rată a spitalizărilor, ce se menține scăzută, pe de altă parte, potrivit LA Times.

În orice caz, masca nu va dispărea nici în România, nici în California.

Dar în timp ce la București normalitatea de care a vorbit premierul s-a referit în principal la vacanțe, peste Ocean au fost precizate toate afacerile și activitățile pe care oamenii le aveau înainte de pandemie.

ADVERTISING

California este al treilea stat ca mărime din SUA, cu o populație de peste 36 de milioane de locuitori. Este împărțită în 58 de comitate și evaluarea situației cauzate de COVID-19 ține cont de o serie de factori.

Printre acestea, numărul cazurilor active de COVID, rata de pozitivare a testelor la 24 de ore, dar și măsuri menite să asigure că și comunitățile sărace beneficiază de ajutor, astfel încât să nu fie decalaje pe regiuni.

Analizând aceste cifre, autoritățile s-au arătat încrezătoare că 15 iunie e o dată realistă și că întregul stat va intra în această etapă, nu doar anumite comitate.

Masca va rămâne obligatorie și testarea și vaccinarea vor fi susținute și încurajate. În rest, majoritatea activităților ar urma să fie permise. În cazul unora, cum ar fi evenimentele cu mulți participanți organizate în spații închise, singura condiție va fi ca toți cei prezenți să fie ori vaccinați, ori să aibă un rezultat negativ la un test COVID.

ADVERTISING

”Dacă vom vedea o creștere îngrijorătoare a spitalizărilor, vom lua măsurile necesare. Dar la acest moment, cu 20 de milioane de vaccinuri deja administrate, suntem încrezători”, a declarat secretarul californian pentru Sănătate, dr. Mark Ghaly.

El a precizat că pe măsură ce activitățile vor fi reluate vor fi atenți și la alți factori, cum ar fi numărul persoanelor complet imunizate care ajung totuși să aibă nevoie de spitalizare.

California are cele mai mici bilanțuri COVID din ultimul an. România, recorduri

Și ca un alt unghi de comparație cu România, anunțul californienilor a venit într-o zi în care statul a înregistrat cele mai mici cifre în bilanțul COVID din ultimul an: 1.989 de cazuri noi și 493 de pacienți la ATI.

Totodată, data de 15 iunie a fost aleasă pentru că deja vor fi trecut două luni în care compania de vaccinare se va fi adresat și adolescenților de peste 16 ani.

Până la acest moment, 20,3 milioane de doze au fost folosite în California, ceea ce înseamnă că 34,2% din locuitori au primit cel puțin o doză de vaccin. Aproximativ 18,1% dintre californieni sunt complet imunizați.

În România, până marți la ora 17:00 fuseseră vaccinate 2.155.906 persoane. Dintre acesta, 1.258.049 au ambele doze administrate, în timp ce 897.857 au primit doar prima doză și urmează să facă rapelul.

Este o mișcare populistă sau un risc asumat?

Chiar și cu această situație optimistă, guvernatorul Californiei e criticat că se grăbește cu anularea restricțiilor, decizia fiind pusă de unii pe seama faptului că în toamnă sunt alegeri și va candida să fie reales în funcție.

Și, într-adevăr, putem considera că Gavin Newsom își asumă anumite riscuri, pentru că până atunci poate lovi un nou val de COVID.

Mai mult, în California a fost identificată o tulpină dublu-mutantă despre care nu se cunosc foarte multe detalii acum, dar pe care specialiștii o privesc cu îngrijorare.

Prima mutație este prezentă în ceea ce a devenit cunoscut drept tulpina californiană, considerată mai virală și despre care se crede că reduce imunitatea în cazul pacienților care au fost vaccinați.

A doua mutație e asemănătoare cu cele prezente în tulpinile din Africa de Sud, Brazilia sau New York. Și aceasta este periculoasă, pentru că îi dă virusului abilitatea de a fenta mecanismele sistemului imunitar, activat fie datorită vaccinului, fie pentru că pacienții au trecut prin boală.

Rămâne de văzut cum acționează un virus care le conține pe amândouă și dacă se va ajunge să încurce planurile de normalitate ale californienilor.

Cât despre România, rămâne să vedem dacă estimările premierului privind vaccinarea populației au fost doar teoretice și dacă, în acest caz, lipsa de interes va deveni argument la 1 iunie, în cazul în care contextul epidemiologic nu va permite relaxarea restricțiilor.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇